Divizia de camioane a Volkswagen, Traton, care cuprinde toate mărcile de camioane deținute de grupul german, listată pe bursă în urmă cu aproximativ cinci ani, și-ar putea majora pachetul free-float printr-o posibilă vânzare de acțiuni către investitori instituționali.
Bursele europene au încheiat tranzacțiile în creștere, în timp ce investitorii globali au analizat date privind inflația din SUA, care au fost sub așteptări, transmite CNBC.
Acțiunile Alibaba au scăzut cu 7%, după ce profitul net al gigantului tehnologic chinez a scăzut în al patrulea trimestru fiscal încheiat în martie, relatează CNBC.
Bursele europene au închis în creștere, atingând noi niveluri record, evoluția lor pozitivă continuând până la sfârșitul săptămânii, transmite Reuters.
Acțiunile Siemens Energy au crescut cu până la 13%, după ce firma germană de energie regenerabilă și-a revizuit în urcare previziunile anuale și a anunțat că CEO-ul unității sale de turbine eoliene, care se confruntă cu probleme, va fi înlocuit pe fondul ”măsurilor de restructurare cuprinzătoare, transmite CNBC.
Acțiunile Shopify au scăzut cu peste 19%, reducând cu aproape 20 de miliarde de dolari valoarea de piață a companiei, după ce aceasta a publicat previziuni privind veniturile și profitul pentru trimestrul curent care au îngrijorat investitorii, transmite CNBC.
Platforma de rezervări online de călătorii Airbnb a depășit așteptările Wall Street ca venituri pentru primul trimestru, cu 2,14 miliarde de dolari (aproximativ 0,41 de cenți pe acțiune), în condițiile în care analiștii se așteptau că va raporta doar 2,06 miliarde dolari (aproximativ 0,24 cenți pe acțiune).
CEO-ul Premier Energy, Jose Martin Garza, și CFO-ul Petr Stohr, nu vor beneficia de discount-ul de 5% oferit clienților de retail pentru acțiunile alocate în urma listării companiei, care debutează astăzi.
Bursele europene au înregistrat câștiguri puternice, deoarece traderii au reacționat la o serie de rapoarte financiare trimestriale ale companiilor din regiune, transmite CNBC.
Gigantul petrolier britanic Shell a raportat un profit mai mare decât se aștepta în primul trimestru, stimulat de marjele de rafinare mai mari și de tranzacțiile solide cu petrol, transmite CNBC.
Acțiunile europene au închis în scădere, în condițiile în care piețele globale au reacționat la o serie de rezultate financiare raportate de companii și la cea mai recentă decizie de politică monetară a Rezervei Federale din SUA, transmite CNBC.
Producătorul de automobile de lux Aston Martin a raportat pierderi în creștere puternică în primul trimestru, deoarece compania a oprit producția modelelor sale de bază înainte de lansarea unei noi game de vehicule în cursul acestui an, transmite CNBC.
Acțiunile europene au închis marți în scădere și au înregistrat prima evoluție lunară negativă din octombrie, după ce un val de rezultate financiare trimestriale ale companiilor și date economice au afectat încrederea investitorilor, transmite CNBC.
Acțiunile Philips au urcat la cel mai mare nivel din doi ani, după ce compania a convenit asupra unui acord de 1,1 miliarde de dolari în SUA pentru cazurile de vătămare corporală legate de rechemarea unora dintre dispozitivele sale de apnee în somn.
Bursele europene au închis în creștere, revenind la o evoluție pozitivă după scăderea din sesiunea precedentă, investitorii analizând rezultatele financiare trimestriale publicate de companii precum L’Oreal și TotalEnergies, relatează CNBC.
Bursele europene au închis în scădere cu aproape 1%, excepție făcând indicele londonez FTSE 100, investitorii analizând rezultatele financiare ale companiilor, transmite CNBC.
Acțiunile părintelui Snapchat, Snap, au crescut cu 26%, rețeaua de socializare anunțând că veniturile din T1 au crescut mai mult decât se aștepta în ultimul trimestru, la 1,95 miliarde de dolari, în creștere cu 21% față de 2023.
Acționarii One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, mixte și de birouri din România, au aprobat distribuirea celei de-a doua tranșe a dividendelor din profitul anului 2023, bugetul pentru anul 2024 și au ales membrii Consiliului de Administrație. Cvorumul AGA a fost de peste 80%.
Bursele europene au închis în creștere, trase în sus de noul record atins de indicele britanic FTSE 100 în timpul tranzacțiilor, investitorii profitând de evoluția pozitivă a piețelor din ziua precedentă, transmite CNBC.
Traderii care au pariat împotriva grupului de acțiuni tehnologice mari din SUA, supranumite ”Magnificele 7”, au înregistrat săptămâna trecută un profit record, de peste 10 miliarde de dolari, cele mai mari câștiguri venind din poziția lor scurtă pe acțiunile Nvidia și Tesla, arată datele Ortex, citate de Reuters.
Acțiunile Tesla au scăzut luni cu 3%, în timp ce titlurile Li Auto din China a scăzut cu 8%, la un minim al ultimelor 11 luni, după ce ambele companii au redus prețurile vehiculelor lor electrice pe diferite piețe, pe fondul concurenței intense, transmite CNBC.
Acțiunile și obligațiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul și țițeiul au crescut, după știrile că Israelul a atacat Iranul, intensificând îngrijorările cu privire la un conflict regional mai amplu care ar putea pune în pericol aprovizionarea cu petrol, transmite Reuters.
Prețul acțiunilor Trump Media, proprietara aplicației Truth Social, a încheiat tranzacțiile în urcare cu aproape 26%, consemnând creșteri puternice pentru a doua zi consecutiv, transmite CNBC.
Bursele europene au închis în ușoară creștere, cu o revenire la o evoluție pozitivă pe parcursul zilei, în contextul speculațiilor cu privire la prima reducere a dobânzii de referință de către Banca Centrală Europeană (BCE), transmite CNBC.
Bursele europene au închis în scădere puternică, investitorii urmărind cu îngrijorare evoluțiile din Orientul Mijlociu, transmite CNBC.