Ministerul Finanțelor a pregătit o serie de propuneri cu impact pe reducerea cheltuielilor bugetare, au declarat surse apropiate situației. Potrivit informațiilor Profit.ro, proiectul reglează unele dintre măsurile adoptate pe finalul anului trecut, prin Legea 296 și OUG 115.
Guvernul a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar de 0,45% din PIB, 7,89 miliarde de lei, față de 0,25% din PIB, 4 miliarde de lei în ianaurie anul trecut, confirmă Ministerul Finanțelor. Profit.ro a transmis anterior, citând surse, că Guvernul a semnat în ianuarie plăți de aproape 3 miliarde de lei la contracte pentru înzestrarea armatei, ceea ce a urcat deja deficitul la circa 0,5% din PIB, aproximativ 8 miliarde de lei. Cheltuieli pentru armament incluse în raportare la cheltuieli pentru investiții, unde Finanțele au anunțat o creștere de aproape patru ori, la 7,37 miliarde de lei.
România ar putea avea nevoie de șapte ani pentru a reduce deficitul bugetar până la ținta prevăzută în regulile Uniunii Europene, în condițiile în care guvernul de la București se confruntă cu rezistența opiniei publice la măsurile de disciplină fiscală într-un an electoral, transmite Bloomberg.
Guvernul a făcut în ianuarie plăți de câteva miliarde de lei la contracte pentru înzestrarea armatei, ceea ce a urcat deficitul la 0,5% din PIB, circa 8 miliarde de lei, comparativ cu 0,3% din PIB, 3,7 miliarde de lei, în ianuarie anul trecut, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate situației. Un nivel atât de ridicat al deficitului în ianuarie atrage atenția, însă faptul că acesta este determinat în bună măsură de cheltuieli punctuale și nu recurente, este relevant în evaluarea situației bugetului.
Contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în 2023, un deficit de 22,694 miliarde de euro, cu 12,85% mai mic comparativ cu cel de 26,040 miliarde de euro în 2022, informează Banca Națională a României.
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord în noaptea de vineri spre sâmbătă cu privire la o reformă a regulilor bugetare ale Uniunii Europene (UE) menită să garanteze redresarea finanțelor publice și să păstreze în același timp investițiile, transmite AFP.
Fondul Monetar Interațional (FMI) estimează pentru România, o creștere economică apropiată de 3% în acest an, în contextul în care, în toamnă, estima o creștere de 3,8%. Totodată, FMI estimează un deficit bugetar de 5,75% în 2024 și apoi de peste 6 % din PIB în următorii ani.
Fondul Monetar Internațional estimează că deficitul bugetar va urca la 6% și peste în următorii ani, peste limita pe termen mediu de 3% din produsul intern brut, ca urmare a efectului majorării pensiilor. Fondul recomandă din nou creșterea taxelor directe și indirecte și introducerea unor noi accize pentru a crește veniturile bugetare.
Guvernul a înregistrat un deficit bugetar de 89,9 miliarde lei pentru anul 2023, 5,68% din PIB, față de deficitul de 80,77 miliarde lei, respectiv 5,76% din PIB, aferent anului 2022, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor.
ANAF a pornit 2024 cu venituri colectate la buget peste programul alocat de către Ministerul Finanțelor. Astfel, pentru prima lună din an, ANAF avea ca plan să aducă la buget 35,12 miliarde de lei, dar a colectat cu 5% mai mult, respectiv 37 miliarde de lei, potrivit datelor preliminare obținute de către Profit.ro. Rezultatul din ianuarie vine în contexul în care ANAF, încă din decembrie, după o perioadă mai lungă de încasări slabe, a reușit să depășească programul lunar alocat, dar cu impact minim la nivelul anului 2023.
Guvernul a calculat pentru anul 2023 un deficit bugetar, final, de 5,68%, procentaj care la acest moment nu include integrarea unor date aferente Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis pentru Profit.ro Ministerul Finanțelor. Un deficit de 5,68% ar fi echivalent cu 89,94 miliarde lei.
Banca Națională a României estimează că economia va înregistra o dinamică mai ridicată în trimestrele IV din 2023 și I din 2024 decât estima anterior, pe fondul unei reveniri a consumului, în timp ce din piața muncii, unde au mai scăzut tensiunile, există în continuare presiuni de creștere a salariilor, care să alimenteze inflația. Riscurile principale semnalate de BNR țin de politica fiscală și de dezechilibrul extern, care pun sub pericol și stabilitatea cursului de schimb leu/euro.
Deficitul guvernamental ajustat sezonier în Uniunea Europeană și zona euro a scăzut în trimestrul al treilea al anului trecut până la 2,8% din PIB, de la un nivel de 3% din PIB în trimestrul al doilea, iar cea mai mare reducere a fost înregistrată de România, potrivit cifrelor publicate luni de Eurostat.
Deficitul bugetar al Turciei a crescut cu aproape 900% în 2023, un an marcat de alegeri prezidențiale și două cutremure devastatoare, un rezultat salutat de Guvernul de la Ankara care prognoza un șoc fiscal și mai mare, transmite Bloomberg.
Poziția externă a României a continuat să se deterioreze în noiembrie, cu un deficit de cont curent în creștere la 20,2 miliarde de euro. Deși în retragere de la nivelul foarte ridicat din 2022, deficitul extern rămâne la un nivel foarte ridicat și se va apropia cel mai probabil de 7% din PIB pe întreg anul trecut. Totodată, fluxul de investiții străine este în scădere și acestea acoperă mai puțin de o terime din deficitul de cont curent, cel mai redus nivel de după 2011.
Deficitul bugetar al Rusiei a fost de 1,9% din Produsul Intern Brut în 2023, a anunțat Ministerul de Finanțe, o performanță ușor mai bună decât în 2022 dar sub ținta inițială inițială a Guvernului de la Moscova, transmite Reuters.
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2023 a fost de 25,555 miliarde de euro, mai mic cu 5,450 miliarde de euro (-17,6%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
Guvernul a închis anul 2023 cu un deficit bugetar de 5,72%, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat astăzi într-o conferință de presă, că datele privind deficitul "arată bine", dar a refuzat să precizeze la ce nivel se situează.
Autoritatea Vamală Română (AVR) a înregistrat venituri de 1,53 miliarde de lei în luna decembrie, ușor peste programul de 1,5 miliarde de lei stabilit pentru instituție, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Depășirea programului de încasări, chiar și cu o sumă mică, este importantă, întrucât vine după o perioadă în care Vama, similar cu ANAF, au colectat venituri sub plan, situație care a determinat Guvernul să majoreze ținta de deficit bugetar și să ia măsuri pentru controlul cheltuielilor.
Deficitul bugetar pentru primele 11 luni s-a situat la 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB față de deficitul de 58,7 miliarde lei, respectiv 4,19% din PIB aferent celor unsprezece luni ale anului 2022. Profit.ro a anunțat încă de la începutul lunii decembrie nivelul deficitului pentru primele 11 luni. Deși în acest interval Guvernul a ținut cheltuielile sub control și lăsa impresia că ar putea să se încadreze în ținta de deficit cash de 5,5% din PIB pentru tot anul, în decembrie a dat drumul cheltuielilor. Pe surse, de la nivelul Guvernului se transmite că deficitul bugetar s-ar putea situa la 5,7% din PIB cash și la 5,9% din PIB în termeni ESA.
Uniunea Europeană a înregistrat în octombrie un excedent al balanței comerciale de 9,4 miliarde de euro, față de un deficit de 39,5 miliarde de euro în perioada similară din 2022, în principal în urma reducerii deficitului comercial în domeniul energiei, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Deficitul extern a continuat să scadă în octombrie față de aceeași perioadă din 2022, atât în volum cât și ca pondere în economie, pe fondul scăderii deficitului din comerțul cu bunuri și a creșterii exporturilor nete de servicii. Pe de altă parte, investițiile străine directe s-au redus puternic față de anul trecut și acoperă doar o treime din ieșirile din contul curent, în timp ce datoria externă este în creștere.
Ministerul Finanțelor estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, în termeni cash, procentaj care, potrivit calculelor Profit.ro, este echivalentul a 93,4 miliarde de lei. Guvernul intenționa să țină deficitul cash în limita de 5,5% din PIB agreată cu Comisia Europeană (CE) și a adoptat în ultimele luni o serie de măsuri pentru a limita cheltuielile, în special cele făcute pe final de an de primari dar și de autorități centrale. Această estimare de 5,9% din PIB (93,4 miliarde de lei), vine după un deficit de numai 4,65% din PIB, respectiv 73,64 miliarde de lei, la final de noiembrie, potrivit informațiilor Profit.ro.
Guvernul a înregistrat la final de noiembrie un deficit bugetar de 4,65% din PIB, 73,64 miliarde de lei, au declarat mai multe surse din zona guvernamentală pentru Profit.ro, și se poziționează astfel destul de bine pentru a se încadra pentru întreg anul în limita de 5,5% din PIB agreată cu Comisia Europeană. Nivelul deficitului la final de noiembrie este un rezultat direct al măsurilor de limitare a chletuielilor din sectorul public, mai ales la autoritățile locale, astfel că aceste măsuri trebuie urmărite cu determinare și în decembrie. O relaxare a controlului cheltuielilor ar însemna, probabil, ratarea țintei de deficit pentru acest an, deja majorată de la nivelul inițial de 4,4%, și ar pune Guvernul în contradicție cu Comisia Europeană și cu piețele financiare, de unde statul se împrumută semnificativ.
Deficitul bugetar a urcat în octombrie cu 6,36 miliarde lei și a ajuns pentru primele zece luni la 62,81 miliarde lei, respectiv 3,97% din PIB față de deficitul de 47,12 miliarde lei, respectiv 3,34% din PIB aferent primelor zece luni ale anului 2022. Deficitul de aproape 4% oferă perspective Guvernului să se încadreze în acest an în limita de 5,5-5,7% pentru întreg anul.