11 state membre UE cer o nouă amânare privind intrarea în vigoare a directivei ce vizează defrișările

Agribusiness   
11 state membre UE cer o nouă amânare privind intrarea în vigoare a directivei ce vizează defrișările

Un număr de 11 state membre UE au cerut o revizuire directivei privind defrișările sau o nouă amânare a acestei directive, a cărei intrare în vigoare a fost amânată deja pentru sfârșitul anului 2025, transmite agenția de știri AFP.

Într-un document redactat de Luxemburg și Austria și susținut de alte nouă state membre, precum Italia, aceste țări estimează că „cerințele impuse agricultorilor și silvicultorilor rămân practic imposibil de pus în practică”, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Primăvara însorită a dus profiturile înregistrate de producătorii europeni de energie fotovoltaică la minime istorice CITEȘTE ȘI Primăvara însorită a dus profiturile înregistrate de producătorii europeni de energie fotovoltaică la minime istorice
Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

„Ele sunt disproporționate în raport cu obiectivul regulamentului, adică acela de a împiedica defrișările acolo unde se fac în realitate”, susțin semnatarii textului prezentat cu prilejul consiliului miniștrilor Agriculturii la Bruxelles.

Aceste state pledează pentru crearea unei categorii de țări cu risc zero în materie de defrișări și care ar putea fi exceptate de la obligațiile de control.

Începând din data de 30 decembrie 2024, directiva UE anti-defrișări (EUDR) cere companiilor care vând soia, carne de vită, cafea, ulei de palmier și alte produse în cele 27 de state membre UE să dovedească faptul că lanțurile lor de aprovizionare nu contribuie la distrugerea pădurilor.

Uniunea Europeană a amânat deja, de la finele lui 2024 până la finele lui 2025, intrarea în vigoare a acestei directive, la presiunile Braziliei, SUA și chiar ale Germaniei.

Pădurile din toată lumea au suferit “pierderi înspăimântătoare” anul trecut CITEȘTE ȘI Pădurile din toată lumea au suferit “pierderi înspăimântătoare” anul trecut

Însă, directiva a provocat critici din partea mediului de afaceri, a sectorului de agribusiness și a numeroase state din Africa, Asia și America de Sud, îngrijorate de costurile suplimentare create pentru fermieri, crescătorii de animale și exploatații forestieri.

Noul apel vizând revizuirea directivei are loc într-un moment al unui viraj pro-business în cadrul Uniunii Europene, marcat de revizuirea a numeroase măsuri în favoarea mediului înconjurător, adoptate în precedentul mandat al Ursulei von der Leyen.

viewscnt
Afla mai multe despre
defrișări
ue