Mercedes-Benz nu este de acord cu interzicerea mașinilor pe benzină și motorină din 2035

Auto/Transporturi   
Mercedes-Benz nu este de acord cu interzicerea mașinilor pe benzină și motorină din 2035

Directorul general al Mercedes-Benz, Ola Kaellenius, a criticat planul UE de a interzice, din 2035, vehiculele care emit CO2, alăturându-se vocilor din industrie care se opun acestei reglementări, care ar urma să fie revizuită anul acesta, transmite Reuters.

Interdicția, despre care suporterii spun că este crucială pentru ambițiile ecologice ale UE, ar urma să fie revizuită în semestrul doi din 2025, criticii spunând că îi va afecta pe producătorii auto europeni, care se confruntă deja cu cererea redusă, sporirea concurenței din China și vânzările dezamăgitoare de vehicule electrice (EV), scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
O centrală nucleară din Franța este paralizată de o invazie de meduze CITEȘTE ȘI O centrală nucleară din Franța este paralizată de o invazie de meduze

"Avem nevoie de o trezire la realitate, altfel ne îndreptăm cu viteză maximă spre un zid", a declarat Kaellenius într-un interviu acordat publicației de afaceri Handelsblatt, în legătură cu obiectivul din 2035, adăugând că piața auto din Europa "s-ar putea prăbuși" dacă nu se schimbă nimic.

Consumatorii pur și simplu se vor grăbi să cumpere mașini pe benzină și motorină înainte de 2035. În schimb, ar trebui acordate stimulente fiscale și prețuri scăzute la electricitate, la stațiile de încărcare, pentru a încuraja trecerea la vehicule electrice, susține Kaellenius. Acesta este în prezent șeful Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), care îi reprezintă pe cei 16 mari producători auto din Europa.

"Desigur vrem decarbonizare, dar să fie făcută într-un mod neutru din punct de vedere tehnologic. Nu trebuie să pierdem din vedere aspectele economice", a avertizat Kaellenius.

În 2023, statele membre au votat în favoarea proiectului de lege care prevede scoaterea de la vânzare a tuturor mașinilor noi alimentate cu benzină sau motorină. În martie anul acesta, autoritățile de la Bruxelles și-au reconfirmat angajamentul față de acest proiect, spunând că nu iau în calcul vreo amânare a termenului din 2035.

Mașinile vechi vor fi taxate triplu din 2026. Se aplică regula „poluatorul plătește” CITEȘTE ȘI Mașinile vechi vor fi taxate triplu din 2026. Se aplică regula „poluatorul plătește”

Sectorul european al autovehiculelor se află într-un moment critic de cotitură, provocat de schimbările tehnologice rapide și de creșterea concurenței. Pentru a face față schimbărilor viitoare, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat în ianuarie un dialog strategic privind viitorul industriei europene a autovehiculelor, un proces de colaborare și favorabil incluziunii menit să abordeze cele mai presante provocări ale sectorului.

De aceea, Comisia a decis totuși să relaxeze normele de emisii cu CO2 aplicate la nivel de flote (adică la nivelul volumelor totale vândute de un constructor într-un an de zile). Concret, producătorii vor putea să depășească limitele impuse oficial de la 1 ianuarie 2025, dar asta doar dacă supraperformează ulterior în 2026-2027.

Un ONG de mediu a avertizat, în schimb, că o amânare sau o anulare a acestei legislații va avea efecte nedorite, cel mai grav fiind pierderea a până la 1 milion de locuri de muncă. Această opinie nu este împărtășită de majoritatea marilor producători care, din contră, consideră că prin aplicarea legii se va produce un val masiv de disponibilizări.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercedes-benz
benzina