Wizz Air a luat decizia de a suspenda toate zborurile spre și dinspre Tel Aviv, Israel, și zborurile europene spre Amman, Iordania, cu efect imediat, până în data de 15 septembrie 2025.
De asemenea, compania aeriană va evita tranzitarea spațiului aerian israelian, irakian, iranian și sirian până la noi informații.

Această decizie vine în urma recentei escaladări a situației din Orientul Mijlociu.
Wizz Air se angajează să reducă la minimum perturbările pentru pasageri și îi va contacta direct prin e-mail pe clienții afectați (care au făcut rezervări direct prin compania aeriană) pentru a le oferi informații cu privire la opțiunile pe care le au, inclusiv modificarea rezervării sau rambursarea acesteia.
Clienții care au făcut rezervări prin intermediul unor terți trebuie să contacteze direct furnizorii în cauză.