ANRE a aprobat ajustarea ușoară a tarifelor de distribuție a gazelor naturale de la 1 iulie 2025.
În urma unei analize în profunzime a solicitărilor formulate de către operatorii de distribuție a gazelor naturale și după eliminarea substanțială a costurilor care nu se încadrau în metodologie, în ședința Comitetului de Reglementare din data de 25 iunie 2025, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a actualizat noile tarife reglementate de distribuție a gazelor naturale, aplicabile începând cu 1 iulie 2025.
Aceste tarife sunt, în medie, cu doar 0,005 lei/kWh mai mari decât cele practicate pentru perioada iulie 2024 – iulie 2025.

Decizia a fost luată în unanimitate, având ca obiectiv menținerea echilibrului între nevoia de investiții în rețea și protejarea consumatorilor finali.
ANRE subliniază că modificarea tarifelor de distribuție este rezultatul contextului economic și investițional actual, nu al unei dorințe de a crește povara financiară asupra consumatorilor. Principalii factori care au determinat această ajustare sunt următorii:
Inflația prognozată pentru 2025, de circa 4,3%.
Introducerea impozitului pe construcții speciale, ca urmare a modificării Codului Fiscal, care generează costuri suplimentare pentru operatorii de distribuție a gazelor naturale. Tarifele de distribuție au fost ajustate astfel încât operatorii să poată acoperi și aceste noi obligații fiscale, menținând totodată sustenabilitatea financiară a serviciului.

Investițiile realizate în 2024 de către operatorii de distribuție, atât pentru racordarea noilor consumatori la rețeaua de gaze naturale, cât și pentru extinderea și modernizarea sistemelor de distribuție în zonele concesionate. Aceste investiții cresc costurile de capital, însă sunt necesare pentru îmbunătățirea serviciilor și extinderea accesului la rețeaua de gaze naturale.
Scăderea volumului de gaze naturale distribuite
Ținând seama la stabilirea tarifelor de influența acestor factori, ANRE se asigură că operatorii de distribuție își pot continua activitatea în condiții normale, investind în infrastructură și calitatea serviciilor, fără a compromite stabilitatea pe termen lung a rețelelor de gaze naturale.
Impactul asupra consumatorilor
Pentru consumatorii casnici, impactul în facturi va fi unul redus datorită caracterului moderat al ajustării tarifare.
De exemplu, pentru un client casnic care locuiește într-un apartament cu centrală de încălzire pe gaze, care are un consum anual total de aproximativ 5 MWh, valoarea facturii de gaze ar putea crește cu circa 2 lei pe lună, prețul facturat neputând depăși prețul plafonat aplicat în prezent consumatorilor finali de gaze naturale, conform legislației în vigoare.

Consumatorii finali sunt în continuare protejați de plafonarea prețului final la gaze naturale până la data de 31 martie 2026, aceasta însemnând că, în practică, în nicio factură prețul facturat nu va depăși prețul plafonat existent, chiar și după aplicarea noilor tarife de distribuție.
Cu alte cuvinte, ajustarea tarifelor de distribuție nu va aduce costuri suplimentare generate de prețuri peste plafonul stabilit, astfel că populația va continua să beneficieze de protecție față de creșteri bruște ale prețurilor gazelor naturale.
Echilibrul între costuri și protecția consumatorilor
Prin aprobarea acestor tarife de distribuție, ANRE urmărește în mod direct asigurarea unui echilibru just între recunoașterea costurilor justificate ale operatorilor și protejarea intereselor consumatorilor.
Pe de o parte, operatorii de distribuție trebuie să își acopere costurile operaționale (cum ar fi mentenanța rețelelor, cheltuielile cu personalul și achiziția de materiale) și costurile de capital (legate de investițiile în infrastructură și extinderea rețelei). Pe de altă parte, ANRE are misiunea de a se asigura că aceste costuri sunt justificate și eficiente, astfel încât consumatorii să nu plătească mai mult decât este necesar pentru un serviciu sigur.

Noua ajustare tarifară a fost concepută exact în acest spirit: costurile recunoscute au fost analizate cu atenție pentru a fi doar cele strict necesare și justificate. ANRE subliniază că astfel de ajustări periodice permit menținerea fiabilității pe termen lung a serviciului de distribuție a gazelor naturale.