România a continuat să se claseze în topul celor mai scumpe piețe de energie din Uniunea Europeană și în mai și, implicit, în acest an.
Prețul mediu al energiei de pe piața pentru ziua următoare operată de OPCOM, cea mai importantă piață de energie autohtonă, a fost al patrulea cel mai ridicat preț din UE în mai și cel de-al treilea de la începutul anului până în prezent, indisponibilitatea unui reactor de la Cernavodă, producția de energie regenerabilă sub așteptări și mecanismul de cuplare cu celelalte piețe făcând ca România să își asigure o parte importantă din energie, mai ales la ore cu consum ridicat, din import.
România a înregistrat în luna mai al patrulea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE, prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, 85,89 euro/MWh, fiind cu aproape 5% mai mare decât cel raportat pentru aceeași lună a anului trecut, de 81,68 euro/MWh, conform datelor analizate de Profit.ro.
Comparativ cu prețul mediu zilnic pentru luna precedentă, aprilie, de 86,44 euro/MWh, cel din martie este cu aproape 0,6% mai redus.

În lei însă, ca urmare a deprecierii monedei naționale din tulburenta perioadă a alegerilor, prețul din luna mai a acestui an (de 435 lei/MWh) este mai mare decât cel din luna aprilie (de 430 lei/MWh).
Intrarea în revizie a unui reactor al centralei nucleare de la Cernavodă, dar și producția sub așteptări de energie regenerabilă ar putea fi unele din motivele evoluției prețului spot din România.
Interesant este că România a înregistrat la finalul lunii trecute și începutul acestei luni o perioadă record de 9 zile consecutive în care prețurile energiei la miezul fiecărei zile au fost negative, ca urmare a producției masive de energie regenerabilă din Europa, importate prin mecanismul de cuplare a piețelor spot. Până în prezent, prețuri negative erau înregistrate doar în weekend și de sărbători, când consumul atât intern, cât și cel european, era redus, ca urmare a absenței cererii industriale.
Prețuri superioare celui de de pe piața spot din România, de pe care furnizorii autohtoni achiziționează aproximativ o treime din energia livrată consumatorilor finali, au fost înregistrate în mai doar în Irlanda, Italia și Polonia.

Situația este similară și în ceea ce privește prețul mediu înregistrat de la începutul anului până în prezent, de 114,44 euro/MWh. În această perioadă, singurele state cu energie mai scumpă au fost Irlanda și Italia.
De altfel, majoritatea statelor cu prețuri mai mari de 110 de euro/MWh în acest an, provin din Europa Centrală și de Est.
Prețurile din cele mai importante economii occidentale, de exemplu Franța (19,38 euro/MWh) și Germania (67 euro/MWh), au fost mai reduse decât cele din România în luna mai.
România a terminat anul 2024 pe poziția a treia în topul celor mai scumpe piețe spot de electricitate din Uniunea Europeană (UE), cu un preț mediu zilnic pe parcursul întregului an de 103,5 euro/MWh, fiind depășită doar de Irlanda (109 euro/MWh) și Italia 107,4 euro/MWh.
România a înregistrat în luna aprilei cel de-al cincilea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE, prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, de 86,44 euro/MWh, fiind cu aproape 45% mai mare decât cel raportat pentru aceeași lună a anului trecut, de 59,95 euro/MWh.
În martie, România a avut cel de-al patrulea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE, prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, de 106,5 euro/MWh, fiind cu aproape 70% mai mare decât cel raportat pentru aceeași lună a anului trecut, de 63,5 euro/MWh
În februarie, România înregistrase cel de-al doilea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE, prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, de 157,13 euro/MWh, fiind de peste 2 ori mai ridicat cel raportat pentru aceeași lună a anului trecut, de 68,9 euro/MWh.
În ianuarie, România înregistrase al cincilea cel mai ridicat preț al energiei spot din UE, prețul mediu zilnic pentru energia pentru ziua următoare, de 139,42 euro/MWh, fiind cu aproape 60% peste cel raportat pentru aceeași lună a anului trecut, de 87,67 euro/MWh. Prețuri mai mari ca cele de pe piața spot din România, au fost raportate în ianuarie doar în Irlanda (167 euro/MWh), Italia (143 euro/MWh), Slovacia și Ungaria (140 euro/MWh).
Piața pentru ziua următoare operată de OPCOM este cea mai importantă piață pentru clienții finali, pe aceasta fiind tranzacționată o cantitate echivalentă cu aproape o treime din consumul intern.

Prețul mediu zilnic al energiei din acest an, de 114,44 euro/MWh (aprox. 580 lei/MWh la actualul curs), este cu o peste 34 de euro/MWh (180 lei/MWh) mai mare ca cel de 400 lei (80 euro/MWh) la care producătorii sunt obligați de stat să vândă energie furnizorilor pentru acoperirea consumului clienților casnici și CET-urilor și celui facturat de aceștia clienților finali în facturile plafonate, diferența fiind suportată de stat.
Schema de plafonare a prețurilor finale la consumatori în prezent în vigoare a fost prelungită după data de 1 aprilie, când ar fi trebuit să expire, cu 3 luni la energie electrică și cu 1 an la gaze naturale.
Cu toate acestea, ministrul Energiei susține că majoritatea consumatorilor (6 milioane din totalul de 9 miioane de gospodării) vor fi subvenționați și după sfârșitul perioadei de aplicare a schemei de plafonare actuale.