Un test de sânge va putea estima vârsta biologică a organelor umane

Farma   
Un test de sânge va putea estima vârsta biologică a organelor umane

Cercetători de la Universitatea Stanford au dezvoltat un test inovator care determină vârsta biologică a organelor umane prin analiza unei singure fiole de sânge.

Publicat în revista Nature Medicine, studiul coordonat de profesorul Tony Wyss-Coray ar putea schimba fundamental abordarea medicală de la „tratarea bolii” la „îngrijirea sănătății”.

Urmărește-ne și pe Google News

Folosind inteligența artificială, testul compară nivelurile a mii de proteine din sânge cu valorile medii la o anumită vârstă și estimează „vârsta biologică” a fiecărui organ. Analiza pe un eșantion de 45.000 de persoane din UK Biobank a arătat că organele „îmbătrânite” biologic au un risc crescut de boli cronice.

Spre exemplu, creierele biologic mai bătrâne sunt asociate cu o probabilitate de peste 12 ori mai mare de a dezvolta Alzheimer în următorii 10 ani, arată News.ro.

Un ales propune ca senatorii și deputații din Parlamentul României să fie testați periodic pentru consumul de droguri. Invocă informații privind un ”club informal de prafuri și pastile\ CITEȘTE ȘI Un ales propune ca senatorii și deputații din Parlamentul României să fie testați periodic pentru consumul de droguri. Invocă informații privind un ”club informal de prafuri și pastile"

Studiul a identificat factori negativi precum fumatul, consumul de alcool, lipsa somnului, carnea procesată și sărăcia, în timp ce exercițiile fizice intense, carnea de pasăre, peștele gras și suplimentele (glucozamină, estrogen) au fost corelate cu organe mai „tinere”.

Testul a fost deja aplicat în timp real, inclusiv pe antreprenorul Paul Coletta, căruia i s-au descoperit rinichi cu o vârstă biologică de 68 de ani, deși analizele clasice păreau normale. Ulterior, o ecografie a depistat un chist renal. Impresionat de rezultate, Coletta a fondat compania Vero Bioscience pentru a comercializa testul.

Scopul: o “clinică AI de sănătate la domiciliu”, cu teste de sânge la 200 dolari și recomandări personalizate pentru îmbunătățirea stării organelor.

Curtea Constituțională a României are în premieră ca președinte o femeie CITEȘTE ȘI Curtea Constituțională a României are în premieră ca președinte o femeie

Totuși, experți în bioetică, precum profesoara Malia Fullerton (Universitatea Washington), atrag atenția asupra posibilelor riscuri etice: folosirea testului ar putea pune presiune pe sistemul de transplanturi și exclude diversitatea, întrucât baza de date folosită este „monocromatică”. Wyss-Coray a promis extinderea cercetării către populații asiatice și arabe.

În pofida controverselor, cercetătorii sunt încrezători că tehnologia ar putea deveni un nou standard global pentru monitorizarea sănătății și prevenirea bolilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
test
sânge
vârstă biologică
organe