Primele șase companii auto chineze au vândut cumulat, în prima jumătate de an, cu 1,5 milioane de mașini mai mult decât în urmă cu un an, fiind vizibil efortul acestor companii de a crește rapid, cu ajutorul subvențiilor pe care Guvernul Chinei le acordă atât pentru vânzările pe piața locală, cât și pentru export.
BYD, SAIC, Geely, Chery, Changan și GWM sunt cele mai mari companii auto din China, cu o creștere accelerată a vânzărilor pe piața de origine, dar și pe piețele internaționale. Boom-ul de vânzări al acestora vine pe fondul creșterii subvențiilor acordate de stat în funcție de numărul de mașini noi înmatriculate, dar care s-a dovedit a avea două tăișuri, scoase la iveală de unele investigații ale presei din China, care arată că s-au înregistrat foarte multe vânzări false, între companii și dealeri sau între diferite companii ale aceluiași grup.
Volumul total vândut de cele șase companii chineze a fost de 8,8 milioane de vehicule, cele mai mari cifre fiind ale BID și SAIC, care au depășit pentru prima dată pragul de 2 milioane de vehicule vândute. În același timp, Geely, Changan și Chery au depășit și ele un milion de vehicule, singura cu un volum mai mic, de peste 500.000 de unități fiind Great Wall Motors (GWM).
Creșterea celor șase, cumulată, a fost de 20% față de anul trecut, adică aproape 1,5 milioane de vehicule în plus, o valoare impresionantă, susținută în primul rând de avansul de 533.000 de mașini vândute în plus de BYD, 450.500 de mașini ale celor de la Changan și 226.000 ale SAIC.

Pe segmentele BEV și PHEV, adică cele incluse sub denumirea New Energy Vehicles (NEV), vânzările celor șase grupuri auto chineze au însumat 4,5 milioane de vehicule, volumul fiind de asemenea cu aproape 1,5 milioane de vehicule mai mare decât cel de anul trecut (+50%), ceea ce înseamnă că toată creșterea acestor companii s-a concentrat pe acest tip de propulsie.
La export, cele șase companii au vândut 2,2 milioane de vehicule, reprezentând un sfert din totalul vânzărilor acestora. Creșterea cifrelor pentru vânzările pe piețele internaționale a fost de 24%, adică aproape 500.000 de vehicule exportate în plus.
Cea mai mare creștere la export a fost obținută de BYD, cu 327.000 de vehicule exportate în plus față de anul trecut. De asemenea, Changan a vândut cu 100.000 de vehicule mai mult la export, în prima jumătate de an.
BYD | 2,14 mil. | 33% |
SAIC | 2,05 mil. | 12,4% |
Geely Auto | 1,4 mil. | 47% |
Changan Auto | 1,35 mil. | 6,8% |
Grupul Chery | 1,26 mil. | 14,5% |
Motor Great Wall | 0,57 mil. | 1,8% |
TOTAL | 8,8 mil. | 20% |