Lichiditatea de la BVB s-a retras într-o zi în care piețele de acțiuni la nivel mondial au fost lipsite de fluxurile de capital ale fondurilor de investiții americane.
Săptămâna de tranzacționare de la Bursa de Valori București s-a încheiat cu o sesiune în care volumele au coborât față de media perioadei. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 40,80 milioane lei (8,06 milioane euro) și acesta asigurat în proporție de aproape jumătate de transferurile în valoare de 19,48 milioane lei, realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au corectat cu 0,91%, până la prețul de 30,60 lei/acțiune.
Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD – Groupe Société Générale (BRD), a suferit un recul de 2,12%, până la prețul de 18,46 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi însumând 2,01 milioane lei.

Retragerea lichidității vine în contextul în care în general bursele europene au fost văduvite de fluxurile de capital dinspre SUA, piețele financiare americane fiind închise în ziua Sărbătorii Naționale. În condițiile unei susțineri mai slabe la cumpărare și la BVB, cotațiile au fost în derivă.
Astfel, indicele compozit BET-XT a alunecat cu 0,20% sub referință și indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,26%, până la nivelul de 18.614,05 de puncte, în apropierea mediei mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.
Povestea locală a zilei îl reprezintă escalada cu o creștere zilnică de încă 2,68% a titlurilor Transelectrica (TEL) ce merg în această perioadă din maxime în maxime. Pe volume echivalente cu 3,86 milioane lei, titlurile transportatorului energetic național au închis la prețul de 61,40 lei/acțiune, doborând inclusiv ținta agresivă indicată de Profit.ro la jumătatea lunii trecute.

Tot la capitolul energie, al cărui indice sectorial BET-NG a avansat cu 0,11%, pe a 3-a activitate a ședinței, de 3,24 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au retras cu 0,13%, până la prețul de 0,7640 lei/acțiune.
În rest, pragul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de 4 simboluri, acestea având închideri diferite: +0,14%, până la prețul de 0,3610 lei/acțiune, pentru titlurile Fondul Proprietatea (FP), +0,91%, până la prețul de 122,30 lei/acțiune, pentru titlurile Hidroelectrica (H2O), stagnare la prețul de 34,40 lei/acțiune, pentru titlurile Transgaz (TGN) și -1,33%, până la prețul de 6,7000 lei/acțiune, pentru titlurile Romgaz (SNG).