Jeff Bezos, fondatorul Amazon, intenționează să vândă până la 25 de milioane de acțiuni ale companiei în următorul an, potrivit unui document financiar. La prețul actual, pachetul de acțiuni este evaluat la aproximativ 4,8 miliarde de dolari, relatează CNBC.
Bezos, care a renunțat la funcția de CEO în 2021, dar rămâne principalul acționar al Amazon, va realiza tranzacțiile în baza unui plan de tranzacționare adoptat la 4 martie, conform documentului depus, scrie News.ro.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Anunțul vine la o zi după publicarea rezultatelor financiare pentru primul trimestru, în care Amazon a depășit așteptările privind profitul și veniturile, dar a oferit o estimare a venitului operațional pentru trimestrul curent sub așteptările Wall Street.
Compania se confruntă cu incertitudini generate de noile tarife impuse de președintele Donald Trump, inclusiv în contextul unor tensiuni recente legate de un raport conform căruia Amazon ar fi intenționat să afișeze cumpărătorilor costul adițional generat de tarife. Trump a contactat personal compania, iar Amazon a clarificat ulterior că nu va implementa nicio modificare în acest sens.
Bezos a mai vândut acțiuni Amazon în valoare de aproximativ 13,5 miliarde de dolari anul trecut, fiind primele vânzări de acest tip din 2021. De la retragerea din funcția de CEO, el s-a concentrat pe proiectele personale, inclusiv compania spațială Blue Origin și Bezos Earth Fund – un fond de 10 miliarde de dolari dedicat protejării climei și biodiversității.
Vânzările de acțiuni Amazon i-au permis, de asemenea, să finanțeze inițiativa Day One Fund, lansată în 2018 pentru a sprijini educația în comunități defavorizate și pentru combaterea fenomenului persoanelor fără adăpost.