După ce a raportat o triplare a câștigului net în 2024, compania de securitate cibernetică Safetech are un început bun de an și în 2025.
SafeTech Innovations (SAFE) a realizat, la nivel consolidat, în primul trimestru, o cifră de afaceri de 9,38 milioane lei, cu 21,44% mai mică decât cea de 11,94 milioane lei din exercițiul financiar precedent. Entitatea înregistrată în Marea Britanie a generat însă venituri în echivalent 120.000 de lei.
Rezultatul net consolidat a avut un salt de 84,55%, la 2,51 milioane lei, de la 1,36 milioane lei la T1 2024. Câștigul net pe întreg anul trecut a fost de 11,07 milioane lei.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

La data de 31 martie, compania de securitate cibernetică avea active totale la nivel de grup de 76,05 milioane lei, în creștere cu 8,61% față de cele de 70,02 milioane lei de la sfârșitul anului 2024. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 12,77%, la 39,29 milioane lei, de la 34,84 milioane lei.
Compania cu 73 de angajați a realizat în luna septembrie a anului o majorare de capital cu suma de 18,92 milioane lei, prin acordarea de acțiuni gratuite. Directorul general Victor Gânsac are o participație de 28,84% din titluri, apropiată de cea a lui Paul Rusu, de 28,82% din acțiuni.
SafeTech Innovation s-a listat în 2021 pe piața AeRO și a promovat în 2023 la cota pieței reglementate a BVB unde, la ultimul preț de închidere de 0,7800 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 126,92 milioane lei (24,89 milioane euro).