Sondaj UBS: Independența Fed și statul de drept din SUA, sub semnul întrebării pentru bancherii băncilor centrale

Financiar   
Sondaj UBS: Independența Fed și statul de drept din SUA, sub semnul întrebării pentru bancherii băncilor centrale

Aproape două treimi dintre administratorii de rezerve valutare la nivel global se tem că independența Rezervei Federale a SUA este în pericol, iar aproape jumătate consideră că statul de drept din Statele Unite s-ar putea deteriora într-atât încât să le influențeze semnificativ alocările de active, arată un sondaj publicat de UBS Asset Management, citat de Reuters.

Sondajul, realizat în rândul a aproape 40 de bănci centrale, reflectă o îngrijorare tot mai mare în privința statutului de ”refugiu sigur” al dolarului american și al pieței de obligațiuni guvernamentale a SUA, în contextul tensiunilor comerciale și geopolitice alimentate de politicile președintelui Donald Trump, dar și al presiunilor exercitate asupra Fed, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Temeri privind datoria și stabilitatea juridică

35% dintre bancherii centrali participanți anticipează că SUA ar putea cere aliaților să convertească datoria pe termen lung în instrumente alternative, precum obligațiuni ultra-lungi fără cupon (zero-coupon), o măsură neortodoxă evocată de consilierii lui Trump pentru a gestiona uriașul deficit american.

Bursa pierde un sfert de procent fără „butonul american” CITEȘTE ȘI Bursa pierde un sfert de procent fără „butonul american”

Max Castelli, șeful strategiei globale pentru piețele suverane la UBS AM, a declarat că este ”foarte clar” că tarifele vamale impuse de Trump pe 2 aprilie – denumite ”tarifele Zilei Eliberării” – au schimbat percepția managerilor de rezerve asupra dolarului.

29% dintre respondenți au declarat că iau în calcul reducerea expunerii pe active denominate în dolari în urma acestor evoluții. Totuși, doar 25% prevăd efectiv o reducere netă a ponderii dolarului în rezervele lor în următorul an – un procentaj ușor mai mic față de anul trecut.

Dolarul rămâne dominant, dar aurul și yuanul câștigă teren

În pofida incertitudinilor, aproape 80% dintre respondenți se așteaptă ca dolarul – care reprezintă în prezent 58% din rezervele valutare globale – să rămână principala monedă de rezervă.

Administrația Trump va căuta un înlocuitor pentru președintele Rezervei Federale în această toamnă, spune secretarul Trezoreriei CITEȘTE ȘI Administrația Trump va căuta un înlocuitor pentru președintele Rezervei Federale în această toamnă, spune secretarul Trezoreriei

Pe termen scurt, aurul este cel mai atractiv activ: 52% dintre băncile centrale intenționează să își crească rezervele de aur, în timp ce 39% vor să păstreze o proporție mai mare din aurul lor în propriile țări, pe fondul riscului de sancțiuni internaționale – mai ales în rândul piețelor emergente.

Politicile lui Trump au reaprins și dezbaterile în Germania cu privire la rezervele de aur ale Bundesbank, o parte dintre acestea fiind depozitate la Rezerva Federală din New York.

Euro, yuanul și criptomonedele – beneficiarii viitorului

Pe termen de cinci ani, managerii de rezerve cred că euro va beneficia cel mai mult de schimbările globale, urmat de yuanul chinezesc și de activele cripto. Dolarul american, care era în topul preferințelor anul trecut, a coborât acum pe locul 9.

Simtel Team semnează un contract cu o valoare echivalentă cu 60% din afacerile anului trecut CITEȘTE ȘI Simtel Team semnează un contract cu o valoare echivalentă cu 60% din afacerile anului trecut

În următorul an, doar 6% dintre băncile centrale plănuiesc să adauge net euro în rezerve, în timp ce yuanul se situează pe primul loc cu 25%. Alte monede vizate pentru diversificare includ dolarul canadian, lira sterlină și yenul japonez.

”Există un optimism crescut în legătură cu Europa, dar așteptările sunt foarte mari. Dacă Europa nu va livra reformele promise, această ‘renaștere europeană’ ar putea fi de scurtă durată”, a avertizat Castelli.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
fed
banci