UBS își readuce fostul CEO la conducere pentru a supraveghea preluarea Credit Suisse

UBS își readuce fostul CEO la conducere pentru a supraveghea preluarea Credit Suisse

Foto dreamstime.com

Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 29 mar 2023
Cea mai mare bancă elvețiană, UBS Group, îl readuce pe Sergio Ermotti în funcția de director general pentru a supraveghea achiziția istorică a Credit Suisse. Acesta are o vastă experiență în domeniul restructurărilor și îl înlocuiește pe Ralph Hamers după doar doi ani. 
Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
 
Ermotti, președinte al Swiss Re, va redobândi rolul pe care l-a deținut timp de nouă ani după adunarea generală anuală de săptămâna viitoare, a anunțat banca. Hamers va rămâne în bancă pentru o perioadă de tranziție, după ce a ajutat la intermedierea tranzacției prin care UBS și-a cumpărat rivalul, pe fondul prăbușirii încrederii și al retragerii clienților. 
Acțiunile americane au crescut, susținute de o revenire în sectorul bancar CITEȘTE ȘI Acțiunile americane au crescut, susținute de o revenire în sectorul bancar

"Tranzacția este excelentă dacă este executată corect, dar vine cu riscuri", a declarat președintele UBS, Colm Kelleher, în cadrul unei conferințe de presă la Zurich.

Ermotti, în vârstă de 62 de ani, este cel care a redus la UBS o mare parte din activitatea de tranzacționare a instrumentelor cu venit fix, punând mai mult accent pe gestionarea averii, în special după scandalul legat de comportamentul ilegal al traderilor și manipularea Libor. Mandatul său, din 2011 până în 2020, a inclus, de asemenea, o amendă uriașă pentru un caz de evaziune fiscală în Franța și plecarea unor directori de top.
viewscnt
Afla mai multe despre
credit suisse
ubs
ceo ubs
sergio ermotti