Daniel Dines, co-fondatorul UiPath, primul unicorn românesc, listat la bursa din New York, spune că toată lumea trebuie să fie și entuziasmată, dar și un pic îngrijorată de ascensiunea utilizării agenților de inteligență artificială, care preiau din sarcinile oamenilor, în diverse firme.
UiPath și-a lansat oficial platforma pentru automatizare agentică, creată pentru a aduce împreună agenții AI, „roboții” software (RPA) și oamenii într-un singur sistem inteligent.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
În cadrul conferinței de lansare a platformei, care a avut loc în SUA, s-a ridicat și problema posibilității ca oamenii să-și piardă joburile din cauza inteligenței artificiale. Daniel Dines (53 de ani) a fost întrebat dacă angajații ar trebui să fie îngrijorați sau entuziasmați de lucrul cu agenții AI.
„Cred că, în realitate, cu toții ar trebui să fim ambele, și entuziasmați și un pic îngrijorați. Schimbarea este inevitabilă. Viteza schimbării este cea care ne va arăta cât de repede trebuie să ne adaptăm. Dar cred că fiecare angajat va trebui să se adapteze la a lucra cu agenții AI. Poate nu neapărat să creeze agenți AI, dar să înțeleagă cum să interacționeze cu agenții și cu roboții, cum să stea în locul dirijorului, cum să devină un maestru. Altfel, cred că vom fi lăsați în urmă.

Este ca și cum ai fi obișnuit să bați la mașina de scris mecanică și acum vin pe piață computerele și tu nu vrei să folosești computere. O să fii, inevitabil, lăsat în urmă. Această tehnologie este aici să rămână și va crea o schimbare enormă asupra modului în care se face munca de birou”, a răspuns antreprenorul român, citat de Startup Cafe.
"Vine un tsunami peste noi. Îl vedem în zare, iar în 2-3 ani se va schimba dramatic modul în care muncim.

Suntem în fața unei transformări, iar modul în care noi toți o să muncim se va schima dramatic în următorii 2-3 ani", spune CEO-ul UiPath.
El a venit la București pentru a lansa o serie de soluții AI.
Dines semnalează că cererea din piață referitoare la soluțiile de automatizare este foarte ridicată, iar companiile sunt mai pregătite pentru a imbrățișa aceste soluții.

„Clienții înțeleg că tehnologia este gata(...) Noi suntem capabili să mergem după cele mai complicate probleme”, precizează Daniel Dineș.
Acesta consideră că majoritatea locurilor de muncă din industrii precum cea financiară sau cea de asigurări nu vor mai exista în următorii 2-3 ani în forma de acum. Face o paralelă cu mecanizarea care a venit peste agricultură, proces care a făcut ca oamenii să supravegheze mașinăriile care acționează singure.
Presiunea din SUA împinge companiile europene să aibă mai multă voință
Acesta consideră că presiunea venită acum din SUA împinge companiile din Europa să aibă mai multă voință în a inova și a crește.

„Agentic AI e una dintre oportunitățile importante pentru toate companiile din Europa ca să își mărească productivitatea și să fie competitive. Cred că acesta este momentul nostru, de aceea l-am și numit actul 2 (pentru UiPath n.r.) pentru că am transformat întreaga companie peste noapte. Din august 2024, tot efortul nostru este să facem agenda de Agentic Automation o realitate”, a adăugat Daniel Dines.
În vara anului 2024, UiPath a raportat venituri de 335 milioane dolari, dar cu o pierdere netă de peste 28 milioane dolari, co-fondatorul Daniel Dines hotărând atunci, pe acest fundal, să revină la șefia companiei.
Daniel Dines se retrăsese din poziția de co-CEO al UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat în 2021 la bursa de la New York, în vara anului 2023, cedându-i atunci poziția lui Rob Enslin.

"Aș spune că mi-a fost dor de nebunia mea de la începutul anilor de 20 de ani, cu oamenii care se distrează foarte mult și merg în vacanța de primăvară. Trebuia să lucrez. În România postcomunistă au fost foarte multe frământări, așa că viața nu era atât de distractivă pentru mine în acea etapă. M-am gândit că poate voi ajunge să experimentez ce înseamnă să o iau puțin mai ușor.
A fost important pentru mine pentru că am descoperit că UiPath este de fapt un fel de ancoră pentru mine. Îmi oferă un cadru mental, o direcție. Îmi este foarte greu să mă trezesc în fiecare zi și să-mi dau ceva de făcut dacă nu mă aflu în această mașinărie mare. Este un organism viu. Așadar, am descoperit că acesta este un dar pe care îl am, fiind în postura de a conduce această companie", spune Dines într-un interviu pentru The Verge.
El dezvăluie că a petrecut câteva săptămâni în Marea Mediterană, pe o barcă.

"Vacanțele de primăvară nu sunt la fel la 40 de ani ca la 20 de ani, este lucrul pe care l-am descoperit". adaugă acesta.
Întrebat cum a luat decizia de a se întoarce ca CEO și cum a fost discuția cu CEO-ul de atunci, Rob Enslin, Dines relatează: "A fost simplu, de fapt. Am decis să ne întâlnim la New York după T1 2024. Mi-a spus că crede că este mai bine să iau compania înapoi și el demisionează din motive personale. Într-adevăr, trebuia să-și ia o pauză pentru că unii membri ai familiei lui nu erau bine. I-am spus: „Să reflectăm puțin la asta. Să ne gândim puțin.” Dar, până la urmă, a fost decizia sa.
Mi-am dat seama și după acea discuție că vor fi multe schimbări în companie. Trebuia să contractăm puțin. Am supradimensionat compania pentru această "vânătoare de elefanți", așa că a fost nevoie de câteva schimbări. Și mi-am dat seama că de fapt este mai bine să fac schimbările. Va fi multă durere și deja am trecut prin unele dureri. Ultimele trei trimestre nu au fost ușoare pentru noi din punct de vedere al valorii.

Deciziile de a concedia oameni sunt cele mai grele din punct de vedere emoțional, cultural și financiar. Este foarte greu să le faci.
Am vrut să aduc înapoi o parte din mojo-ul nostru de a fi centrat pe client, de a lucra cu clienții și de a face tot ce au nevoie pentru a avea succes.
Ne-am schimbat literalmente direcția. Nu este Titanic, dar este o barcă mare. Cred că foarte puține companii au șansa pentru un act doi, iar noi avem această șansă", punctează Dines.
Recent a fost relatat că UiPath a desființat departamentul de Quality Assurance din București.
În februarie, compania a raportat venituri de 1,4 miliarde dolari pentru anul fiscal 2025, față de 1,3 miliarde dolari în anul precedent, dar cu pierderi de 74 milioane dolari, în scădere totuși de la 90 milioane dolari.
Pierderea exactă este de 73,7 milioane dolari (13 cenți pe acțiune), iar veniturile sunt de 1,43 miliarde dolari.
Pentru ultimul trimestru, veniturile au fost de 423,6 milioane dolari, de la 405 milioane dolari (puțin sub estimările analiștilor, de 425,27 milioane de dolari), cu un profit de 51,8 milioane dolari, față de 34 milioane dolari.

Câștigul pe acțiune ajustat a fost de 0,26 dolari, depășind așteptările de 0,20 dolari.
Pentru trimestrul curent care se încheie în aprilie, UiPath a spus că se așteaptă la venituri în intervalul 330 milioane dolari - 335 milioane dolari. În același timp, compania se așteaptă la venituri anuale de 1,53 miliarde de dolari.