Compania de tehnologie Cegeka România a raportat o cifră de afaceri peste 62 milioane euro în 2024, reprezentând o creștere de aproape 4% față de anul precedent. Creșterea a avut loc în pofida unui context economic dificil și incert, precum și a eliminării facilitățior fiscale din domeniul IT, care au creat multe provocări pentru companiile din această industrie.
„2024 a fost un an dificil pentru industria IT, iar acest lucru s-a simțit peste tot, de la piață și bugete, până la decizii. A fost un an de reașezare, de maturizare, în care toate companiile de IT au fost nevoite să se adapteze.
Și noi, la Cegeka România, am trecut printr-un proces de repoziționare și transformare. Ne-am recalibrat strategiile de dezvoltare și am pus un accent mai mare pe predictibilitate și consultanță în fața clienților noștri. În ciuda presiunilor, am reușit să avem o creștere bună și avem alături 7 noi clienți din diverse industrii, cum ar fi banking, real estate, telecom, tobacco”, arată Ovidiu Pinghioiu, Managing Director Cegeka România.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Venituri de 1,3 miliarde la nivel de grup
La nivel de grup, Cegeka a realizat venituri de 1,3 miliarde de euro în 2024, marcând o creștere de 31,5% față de anul precedent.
„Odată cu integrarea cu succes a companiei americane CTG, putem spune cu mândrie că Cegeka a devenit un jucător IT global în 2024”, declară André Knaepen, fondator și Președinte al Consiliului de Administrație al Cegeka. „În Europa, CTG a fost complet integrată sub brandul Cegeka. În Statele Unite, însă, am ales să păstrăm numele CTG pentru a continua să sprijinim în cel mai bun mod posibil eforturile de transformare digitală ale clienților noștri”, adaugă Knaepen.
Investiții în securitate cibernetică și inteligență artificială
Grupul Cegeka va continua să investească în două domenii cheie în următorii ani: securitate cibernetică și inteligență artificială, importante pentru creșterea și inovația continuă a companiei.

„În ultimii ani, am investit masiv în reziliența cibernetică și AI, cu rezultate excelente, fiind în topul companiilor din Belgia, așa cum a arătat recent studiul Whitelane. Vom continua aceste investiții. Securitatea cibernetică și inteligența artificială par a fi forțe opuse – una poate fi o frână, cealaltă o accelerație – dar pentru a fi rezilienți într-un climat imprevizibil, trebuie să le echilibrăm. Noi putem face asta. În plus, vedem că ceea ce facem cel mai bine continuă să dea roade: rezolvarea complexității și utilizarea tehnologiei potrivite la momentul potrivit”, spune Stijn Bijnens, CEO al Cegeka.
La nivel local, Cegeka România va continua în 2025 să se concentreze pe Discovery Phase, care a avut un feedback pozitiv din partea clienților. În paralel, compania va pune accentul și pe zona de Data & AI, răspunzând unei cereri tot mai mari din partea companiilor care vor să transforme datele în decizii de business.
„Vedem un interes din ce în ce mai mare din partea clienților și potențialilor clienți pentru proiecte care implică date, inteligență artificială și automatizare. Este o zonă în care ne dorim să ne concentrăm anul acesta pentru a susține în continuare transformarea digitală a partenerilor noștri”, a adăugat Ovidiu Pinghioiu, Managing Director Cegeka România.
Cegeka este prezentă pe piața din România începând din 2012 și are aproximativ 900 de angajați care oferă servicii de dezvoltare de aplicații end-to-end, extindere echipă IT, servicii cloud, infrastructură IT, date și servicii de automatizare, cum ar fi Inteligență Artificială/Machine Learning, Business Intelligence, RPA, IoT și DevOps.