Cârciuma din zona Gării Buzău care a aparținut, în perioada noiembrie 1894 – noiembrie 1895, dramaturgului Ion Luca Caragiale, imobil declarat monument istoric, a fost scoasă la vânzare, acolo funcționând de-a lungul timpului ultima covrigărie cu cuptor pe tule de pământ.
Imobilul numără cinci camere, un beci domnesc cu boltă, în suprafață de 60 de metri pătrați și, în ciuda vârstei sale, are dotări în pas cu vremurile moderne, scrie Agerpres.
„Proprietar. Preț 315.000 de euro. 5 camere la nivel de pensiune (cu toate dotările) + 2 spații comerciale. Spațiu comercial P+1+M cu amprenta la sol de 110 mp. Clădirea are și beci domnesc cu bolta în suprafață de 60 mp. La parter sunt 2 spații comerciale (cu clienți în acest moment). La etajul 1 sunt 2 dormitoare dotate cu baie proprie + 1 garsonieră (cameră +chicinetă+baie) + cameră tehnică. La mansardă sunt 2 camere, fiecare cu baia ei. Toate camerele sunt dotate cu aparate de aer condiționat, sunt echipate la nivel de pensiune. Acoperișul este izolat pe interior cu spumă. Ferestrele au două rânduri de termopan, pentru a asigura liniștea interioară”, informează proprietarul în anunțul de vânzare.
De-a lungul timpului, clădirea a adăpostit o covrigărie care folosea o tehnică veche pentru producerea covrigilor, prin intermediul cuptoarelor pe tule din pământ.
„A fost și ultima covrigărie cu cuptor pe tule de pământ care a funcționat până în jurul anului 2015. Din 2003 o au părinții mei, aici a funcționat o covrigărie în perioada aceasta, de fapt, acolo a funcționat în acest regim cam din anul 1997″, a declarat proprietarul imobilului, Valentin Radu.
Istoria imobilului este însă strâns legată de marele dramaturg român, I.L.Caragiale, cel care a deținut-o pentru o scurtă perioadă de timp, și în care a funcționat restaurantul gării.
„În ‘Istoria literaturii române de la origini și până în prezent’, G. Călinescu scrie: ‘Lui Caragiale îi veni gustul, având drept pildă pe Dobrogeanu-Gherea, să se apuce de negustorie. (…) Desigur că la mijloc au fost nevoia și poate dorința de a scandaliza și mustra în chipul acesta societatea”. Că „moftangiul” vroia să ofenseze, astfel, societatea, rămâne de discutat, din moment ce „nu trebuie să se uite că dramaturgul are în ascendența sa negustori de bumbac și băcănii”, cum recunoaște același G. Călinescu. După ce deschise și închise, la fel de repede, berăria din Gabroveni (1893), în martie 1894, Caragiale e la Iași unde se interesează „asupra putinței de a deschide acolo o berărie”. Nu reuși la Iași, dar deschise din nou „Berăria Academică, Bene Bibenti” pe strada Sf. Nicolae – Șelari nr.2 din București. Ghinionist cum se considera, nici aceasta nu îi fu de prea mare ajutor. Așa ajunse, plin de speranțe, în toamna anului 1894 la Buzău, unde concesionă restaurantul gării”, scrie în cartea sa – „I.L.Caragiale comersant la Buzău”, scriitorul buzoian Nicolae Peneș.
Pentru presa locală a vremii, sosirea lui I.L.Caragiale la Buzău a reprezentat un eveniment semnificativ.
„Se știe cu certitudine că, în noiembrie 1894, Caragiale era la Buzău. Evenimentul era astfel comentat în presa locală: „Amintim cu deosebită plăcere că D-nu I. L.Caragiale, distinsul nostru autor dramatic, a luat în întreprindere restaurantul din gara Buzău cu începere de la 15 noiembrie anul acesta. Ne place să credem că toți cei care vor vizita resturantul vor rămâne mulțumiți, nu numai de excelentele mâncări pe care oricând le pot găsi acolo, dar și de fericita ocaziune de a fi în contact cu neîntrecutul autor al pieselor O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, Năpasta, D-ale carnavalului. Nu spunea Caragiale cu nonșalanță și unor prietenilor că își deschide prăvălie?”, notează scriitorul buzoian.
Șederea la Buzău a marelui dramaturg a fost de scurtă durată, între 15 noiembrie 1894 și 15 noiembrie 1895, și s-a încheiat printr-un faliment și câteva polițe de achitat.
„Dacă data concesionării e sigură (15 noiembrie 1894 – n.r.), cea a renunțării la contractul respectiv a stat aproape un secol sub semnul incertitudinii. (…) Pornind de la ideea că în orice afacere serioasă, cum era și cazul concesionării unui restaurant, părțile operează pe bază de contract în care înscriu data, durata și condițiile concesionării ‘ (…) și întrucât cea a lui Caragiale s-a soldat cu pagubă”, după cum precizează Șerban Cioculescu, înțelegem că șederea dramaturgului la Buzău trebuie socotită de la 15 noiembrie 1894 până la 15 noiembrie 1895, ne sugerează Gabriel Cocora. (…) Deși presa locală îi face o oarecare publicitate, afacerea va merge din ce în ce mai prost. De altfel, în penultima lună a anului 1895, Caragiale va abandona restaurantul gării din Buzău „plătind cu un pian, o bibliotecă și un șifonier scoase la licitație în grădina publică’ pe creditorul I.Goldfeld’. Tribunalul Buzău îl va urmări, de asemenea, pentru polițele neachitate creditorilor săi. Numai în cursul lunii martie 1895, Caragiale avea „polițe protestate” în valoare de aproape șase sute de lei (…), cărora li se adaugă încă una, emisă de același Tribunal în luna iulie 1985, în valoare de 200 de lei”, scrie Nicolae Peneș, laureat al Academiei Române, în cartea sa.
Imobilul în care a funcționat restaurantul este declarat monument istoric, astfel încât, înainte de a fi vândut, Ministerul Culturii va trebui să își exercite dreptul de preempțiune.
„Este vorba despre un monument istoric. Va trebui să exercite ministerul, primăria dreptul de preempțiune. Nu avem nicio solicitare până la acest moment în sensul acesta. Dacă proprietarul găsește un eventual cumpărător, înainte de a-și perfecta actele la notariat, vine, ne exercităm dreptul de preempțiune, noi și autoritatea locală. Dacă nu este exercitat dreptul de preempțiune, proprietarul poate să pună la vânzare imobilul eventualului cumpărător”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Direcției pentru Cultură a Județului Buzău, Constantin Cățoi.
„În această casă a locuit Ion Luca Caragiale între 1894-1895″, se poate citi pe unul dintre pereții clădirii.
