EXCLUSIV Copiii lui Petre Iacob, primarul din Popești-Leordeni, vând un proiect pentru un parc logistic cu 12 hale

Real Estate&Construcții   
EXCLUSIV Copiii lui Petre Iacob, primarul din Popești-Leordeni, vând un proiect pentru un parc logistic cu 12 hale

Frații Claudia și Tudor Iacob, copiii primarului din localitatea ilfoveană Popești-Leordeni, Petre Iacob, sunt în proces de vânzare a unui proiect imobiliar care vizează construcția unui parc format din 12 hale de depozitare, plus două clădiri pentru magazine, peste drum de platforma industrială Danubiana, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Familia Iacob este proprietara dezvoltatorului imobiliar Sky Garden Residence, care a construit până acum peste 1.000 de apartamente în Popești-Leordeni.

Parte a procesului de vânzare, cei doi frați au permis cumpărătorului să pregătească în numele lor actele necesare pentru a construi un parc format din 12 hale de depozitare, plus alte două construcții dedicate unor magazine, cu o suprafață cumulată de peste 28.000 de metri pătrați.

Unul din imobilele dedicate retailului va avea parter și etaj, cu o suprafață desfășurată de circa 1.600 de metri pătrați, iar celălalt este format din două corpuri cu o suprafață de 1.881 de metri pătrați. Depozitele sunt structurate pe parter și etaj parțial și vor avea suprafețe cuprinse între 1.000 și 2.300 de metri pătrați.

Proiectul este planificat pe un teren de 7,6 hectare, din care a fost supusă avizării doar o bucată de aproape 5 hectare, amplasat peste drum de platforma industrială Danubiana și fabrica Star Foods din Popești-Leordeni. O parte din teren aparține companiei TST Property, deținută de Ștefan Teodorescu.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe minim 30% din lotul de teren supus avizării va fi amenajat spațiu verde, iar proiectul va beneficia și de 126 de locuri de parcare. O parte din teren va fi cedat pentru supralărgirea străzii Agricultori.

„Imobilul-teren este sub promisiune de vânzare-cumpărare, urmând ca până la data de 15.07.2027 să se facă transferul de proprietate către promitentul cumpărător. Acesta din urmă, a obținut acordul de la noi pentru a proiecta și aviza parcul logistic, în numele nostru până la momentul transferului de proprietate“, au transmis, pentru Profit.ro, reprezentanții familiei Iacob.

În apropierea acestui proiect, dezvoltatorul Lion's Head Investments, susținut de investitori sud-africani, a cumpărat de la Agropol Popești-Leordeni, controlată de fermierul Gheorghe Nedelcu, un teren de 15,5 hectare pe care vrea să construiască primul său parc logistic cu o suprafață de 85.000 de metri pătrați.
Evenimente
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Prin intermediul dezvoltatorului imobiliar Sky Garden Residence, familia Iacob a dezvoltat blocuri, cu precădere, în Popești-Leordeni, dar a realizat și un imobil turn cu 10 nivele în Sectorul 4. Investitorii au început, de curând, lucrările la un ansamblu cu 5 blocuri și 500 de apartamente, pe un teren de 19.000 de metri pătrați localizat în zona Pasarelei Berceni.

NN Asigurări de Viață restrânge cu 40% spațiul de birouri dedicat angajaților din sediul central și se mută din portofoliul de chiriași al fraților Pavăl în cel al One United CITEȘTE ȘI NN Asigurări de Viață restrânge cu 40% spațiul de birouri dedicat angajaților din sediul central și se mută din portofoliul de chiriași al fraților Pavăl în cel al One United

Profit.ro a scris că antreprenorul Marius Vlad și familia Iacob s-au asociat pentru dezvoltarea unui proiect de anvergură chiar lângă pasarela pietonală Popești-Leordeni de peste drum de platforma industrială IMGB. Ansamblul rezidențial, denumit Apollo Residence Pasarela Berceni, va cuprinde 650 de apartamente și spații comerciale.

Stocul modern de spații industriale și logistice închiriabile din București s-a extins de aproape patru ori în ultimii zece ani, depășind 3,6 milioane de metri pătrați, potrivit datelor Colliers. Capitala se află acum pe locul 7 în topul celor mai dinamice piețe din Uniunea Europeană și ocupă poziția a 5-a în clasamentul creșterii între 2015 și 2025. Chiar și în condițiile unui climat economic incert, începutul lui 2025 aduce semnale pozitive, volumul tranzacțiilor de leasing urcând cu peste 50% față de primul trimestru din anul precedent.

„Sectorul industrial și logistic este, cel mai probabil, cel mai dinamic segment al pieței imobiliare din România. Între 2015 și 2025, stocul modern din București și zonele adiacente a crescut de la aproximativ 900.000 de metri pătrați la peste 3,6 milioane de metri pătrați, iar până la finalul anului este posibil să atingă pragul de 4 milioane. În acest interval, doar cinci zone europene majore - Szczecin, Gdansk, Cracovia, Lodz, Stockholm și Gothenburg - au înregistrat un ritm de creștere mai accelerat”, spune Victor Coșconel, Partner | Head of Leasing | Office & Industrial Agencies la Colliers.

viewscnt
Afla mai multe despre
petre iacob
claudia iacob
tudor iacob
sky garden residence