Recomandarea de astăzi, Lone Côtes-du-Rhône 2023, este un vin alb intens, cu arome de fructe coapte și o mineralitate care exprimă caracterul specific Văii Ronului.
Bazele Domaine du Pegau au fost puse încă din secolul al XVII-lea, dar abia în 1964 Paul Féraud începe să valorifice cele 22 de hectare de viță-de-vie din regiunea Châteauneuf-du-Pape, producând propriul său vin.
În 1987, fiica sa, Laurence Féraud, creează un domeniu viticol familial independent – Pegau – pornind de la o parcelă de 5 hectare. De-a lungul anilor, crama s-a extins considerabil, vinurile sale câștigând aprecierea publicului și a criticilor internaționali. În 2012, Laurence achiziționează o nouă proprietate de 41 ha, la sud de Châteauneuf-du-Pape, pe care o numește Château Pegau.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Lone Côtes-du-Rhône 2023 este un vin alb sec obținut dintr-un cupaj de Grenache Blanc, Bourboulenc, Clairette și Ugni Blanc. Strălucitor și proaspăt, oferă note florale, de fructe albe și citrice, cu o aciditate echilibrată și un final mediu, revigorant. Este un vin fructat, ușor mineral, care exprimă tipicitatea regiunii și se recomandă a fi servit la 8–10°C, în asociere cu aperitive fine sau fructe de mare.
Ciprian Haret: „De fiecare dată când am impresia că cei din Valea Rhône-ului nu mă mai pot surprinde, apare periodic un exemplar care îmi demonstrează contrariul. Din această categorie face parte și acest ‘umil’ Côtes-du-Rhône, semnat de prestigiosul domeniu Pegau. Sincer, îmi este greu să îi găsesc un contracandidat, dintr-o apelațiune generică asemănătoare, cu un astfel de nivel calitativ. Extrem de intens și de concentrat, dar cu arome pure de caise foarte bine coapte și pere zemoase, aluzii migdalate și adieri de alune neprăjite. Gustativ, continuă perfect linia olfactivă, ca o imagine reflectată în oglindă; concentrație serioasă a fructului, un final care virează spre senzații de suculență și regulamentarul sâmbure de caisă, plus un postgust exploziv și intens. Da, poate fi încadrat în categoria unui alb ușor greoi, dar în Rhône este un rezultat normal și asumat. Nu are nici pe departe greutatea aproape grețoasă a unui exemplar pompat cu steroizi, strangulat de lemn și lipsit de orice personalitate.”
Vinul poate fi cumpărat de aici.
Pe Unvinpezi.ro găsiți zilnic un vin excepțional, evaluat de experți, la cel mai mic preț din online-ul românesc, în stoc limitat. Este platforma online de vinuri cu cele mai multe recenzii din România și singura care vinde în exclusivitate vinuri alese de o echipă de 15 experți, unii dintre ei câștigători la Campionatul Mondial de Degustare în Orb, ediția 2023. În plus, pe Unvinpezi.ro aveți opțiunea de a deveni membri premium și astfel să beneficiați de o mulțime de avantaje.