După ce i-a expropriat lui Guțu combinatul Viromet pentru fabrica de muniție Rheinmetall-Pirochim, statul i-a dat în chirie o parte, pentru a nu rămâne fără apă

Profitul tău   
După ce i-a expropriat lui Guțu combinatul Viromet pentru fabrica de muniție Rheinmetall-Pirochim, statul i-a dat în chirie o parte, pentru a nu rămâne fără apă

După ce a expropriat combinatul chimic Viromet Victoria de la compania omonimă controlată indirect de antreprenorul Eusebiu Guțu, pentru a asigura amplasamentul proiectului de construire a unei fabrici de pulberi pentru muniție dezvoltat de gigantul german al apărării Rheinmetall în parteneriat cu compania românească de stat Pirochim, statul român a închiriat către Viromet SA, aflată în insolvență, o parte din active (terenuri, construcții și o pădure), pentru menținerea în funcțiune a stației de tratare a apelor uzate din cadrul combinatului, necesară atât proiectului de investiție, cât și alimentării cu apă menajeră a mai multor localități din zonă.

Este vorba de Breaza, Lisa, stațiunea climaterică Sâmbăta (județul Brașov), Cârțișoara, Bâlea Vale și Viștișoara (județul Sibiu), conform datelor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Contabilii acuză ANAF că cere fără baze legale date suplimentare despre firme, printr-un tabel trimis prin SPV CITEȘTE ȘI Contabilii acuză ANAF că cere fără baze legale date suplimentare despre firme, printr-un tabel trimis prin SPV

Amplasamentele Viromet și Pirochim din orașul brașovean Victoria sunt adiacente, iar cele 2 companii au derulat ani la rând relații comerciale, combinatul lui Guțu furnizând apă industrială societății de stat din industria apărării.

Contractul de închiriere a stației de tratare a apelor uzate, încheiat în aprilie, urma inițial să ia sfârșit la 31 decembrie 2025, însă cele 2 părți intenționează să-l prelungească până la 1 mai 2026, relevă date analizate de Profit.ro.

″Ulterior datei de 1 februarie 2026, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului poate notifica oricând Societatea Viromet SA cu privire la încetarea contractului de închiriere. Contractul de închiriere încetează de drept în termen de 30 zile de la comunicarea notificării″, se arată într-un document.

Probleme grave cu frânele pentru mai multe modele Volvo. Rechemare pentru actualizare software pentru 76.000 de mașini CITEȘTE ȘI Probleme grave cu frânele pentru mai multe modele Volvo. Rechemare pentru actualizare software pentru 76.000 de mașini

Potrivit sursei citate, închirierea stației de tratare a apelor uzate către Viromet a fost singura soluție pentru demararea lucrărilor de investiții aferente proiectului noii fabrici de pulberi pentru muniție Rheinmetall-Pirochim și punerea în funcțiune, în termen rezonabil, a unei capacități critice pentru apărarea națională.

″(...) implementarea efectivă a proiectului public (fabrica de pulberi – n.r.) este condiționată de parcurgerea etapelor tehnice și administrative necesare, începând cu elaborarea proiectului tehnic de execuție și continuând cu obținerea avizelor, acordurilor și autorizațiilor impuse de legislația în vigoare, inclusiv cele referitoare la construcții, mediu, siguranță tehnică și integrare în rețelele publice de utilități. La acest moment, s-a constatat că soluția administrativă tranzitorie, prin care să se asigure operarea stației de tratare ape uzate, identificată anterior, este oportun a fi prelungită în raport de stadiul demersurilor realizate până la această dată în legătură cu proiectul″, se menționează în documentul citat.

Potrivit estimărilor statului, costurile aferente administrării și menținerii în stare de funcționare a ansamblului de bunuri necesare funcționării statației de tratare, în absența închirierii, s-ar ridica la aproximativ 2 milioane lei pe durata rămasă până la demararea lucrărilor de construire a noii fabrici de pulberi, reprezentând cheltuieli cu servicii de pază, alimentare cu energie și apă, întreținere și conservare a infrastructurii tehnice, servicii de igienizare și supraveghere, precum și plata taxelor aferente funcționării minime a instalațiilor în regim de neutilizare.

FOTO Cel mai mare holding privat din Turcia recrutează din BNR pentru afacerea fintech din România CITEȘTE ȘI FOTO Cel mai mare holding privat din Turcia recrutează din BNR pentru afacerea fintech din România

″Prin încheierea contractului de închiriere și transferul obligațiilor contractuale către chiriaș, aceste costuri sunt eliminate din sarcina bugetului statului și integral asumate de beneficiarul folosinței, ceea ce conduce la o degrevare bugetară substanțială și la o valorificare temporară, dar eficientă, a patrimoniului public″, scrie în document.

Chiria anuală datorată de Viromet a fost stabilită la 0,001% din profitul net al companiei:

″Cheltuielile de operare până la data de 31.12.2025 se suportă exclusiv de către Viromet SA, unde: – profitul net Viromet SA la care se va raporta valoarea redevenței anuale va fi profitul net înregistrat în anul anterior efectuării plății redevenței, conform situațiilor financiare individuale aprobate ale Viromet SA; – valoarea cheltuielilor de operare cuprinde contravaloarea utilităților, personalului și materiei prime pentru operarea stației de tratare ape uzate, inclusiv orice alte costuri de administrare și utilizare, respectiv întreținere și reparații, dacă este cazul″. Pe 2024, Viromet a raportat un profit net de 19.049.825 lei, astfel că nivelul chiriei ar fi de circa 190 lei.

În plus, acum, în privința costurilor de mediu, statul vrea ca acestea să fie suportate cu respectarea principiului ″poluatorul plătește″.

Trump a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient important. Buton special în Biroul Oval CITEȘTE ȘI Trump a convins Coca-Cola să schimbe un ingredient important. Buton special în Biroul Oval

Combinatul chimic Viromet a fost expropriat de stat contra unei despăgubiri de 71,6 milioane lei. Compania nu și-a primit încă banii, din cauza faptului că nu au fost încă finalizate verificările cu privire la drepturile de proprietate aferente imobilelor expropriate.

Viromet SA a pierdut recent, în primă instanță, procesul prin care solicita anularea hotărârii de expropriere aprobată de Guvern anul trecut, având posibilitatea să facă recurs.

Ministerul Energiei a scris OUG-ul de sprijinire a consumatorilor vulnerabili după eliminarea plafonării cu un grup privat din domeniu, cu 2 foști șefi ANRE în conducere CITEȘTE ȘI Ministerul Energiei a scris OUG-ul de sprijinire a consumatorilor vulnerabili după eliminarea plafonării cu un grup privat din domeniu, cu 2 foști șefi ANRE în conducere

Investiția totală necesară implementării proiectului de construire a noii fabrici de pulberi pentru muniție Victoria este estimată oficial la 2,584 miliarde lei plus TVA (peste 519 milioane euro la cursul valutar actual), sumă din care gigantul german al apărării Rheinmetall ar urma să acopere puțin peste 39% (circa 1,014 miliarde lei sau 203,8 milioane euro, plus TVA). Restul de 1,57 miliarde lei (315,7 milioane euro) plus TVA va fi în sarcina companiei românești de stat Pirochim SA Victoria.

Cu toate acestea, germanii ar urma să dețină controlul majoritar la societatea mixtă pe care Rheinmetall și Pirochim intenționează să o înființeze pentru implementarea proiectului.

Termenul de finalizare și punere în funcțiune a noii fabrici este februarie 2027. Proiectul are deja asigurată o finanțare UE nerambursabilă de 47 milioane euro, prin Fondul European de Apărare.

Se estimează că, după demararea producției, joint-venture-ul care va opera fabrica va avea vânzări anuale de peste 601 milioane lei, cu profit net de mai mult de 118 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
fabrică pulberi pentru muniție
pirochim sa victoria
rheinmetall românia