Cel mai bun restaurant din lume se află în Lima

Life   
Cel mai bun restaurant din lume se află în Lima

Maido, înființat în orașul Lima de Mitsuharu 'Micha' Tsumura, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume în anul 2025 de către influentul, dar contestatul, clasament World's 50 Best Restaurants, informează AFP.

Acest restaurant 'este un adevărat exemplu de gastronomie Nikkei, combinând tehnici japoneze meticuloase cu autenticitatea ingredientelor peruane pentru a crea o experiență culinară care este atât bogată din punct de vedere cultural, cât și inovatoare', au transmis editorii clasamentului 50 Best.

Urmărește-ne și pe Google News
Stellantis analizează vânzarea Maserati CITEȘTE ȘI Stellantis analizează vânzarea Maserati
Evenimente

Podiumul acestui clasament, creat de un grup de presă britanic pentru a concura cu celebrul ghid gastronomic francez Michelin, reunește restaurante de pe trei continente, scrie Agerpres

Restaurantul basc Asador Etxcebarri, din Atxondo (Spania), și-a păstrat locul al doilea, în timp ce Quintonil, din Ciudad de Mexico, a urcat de pe locul al șaptelea până pe poziția a treia.

Restaurantul parizian Table, condus de maestrul bucătar Bruno Verjus, ocupă locul al optulea, după ce s-a clasat pe poziția a treia în 2024.

Aflat la conducerea patiseriei Cheval Blanc Paris și ocupând funcția de patiser-șef în restaurantul Plenitude, Maxime Frederic a obținut titlul de 'cel mai bun patiser' din partea 50 Best, după ce a fost desemnat și 'cel mai creativ maestru patiser din lume' de ghidul culinar La Liste, luni seară.

Premiul 50 Best este decernat începând din 2002 de o mie de 'experți independenți' (bucătari, jurnaliști specializați, proprietari de restaurante, etc.), care acordă note experiențelor lor gastronomice trăite în diverse restaurante din lume în ultimele 18 luni.

Cea mai mare tranzacție din istoria sportului - Echipa Los Angeles Lakers va fi vândută de familia Buss lui Mark Walter pentru suma record de 10 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Cea mai mare tranzacție din istoria sportului - Echipa Los Angeles Lakers va fi vândută de familia Buss lui Mark Walter pentru suma record de 10 miliarde de dolari

Legitimitatea acestui clasament, alcătuit de grupul media William Reed și sponsorizat de mai multe branduri, este contestată cu regularitate, mai ales de către bucătarii francezi, care îl acuză de complezență și opacitate. Cu toate acestea, el este considerat mai îndrăzneț decât clasamentul Ghidului Michelin în ceea ce privește depistarea noilor tendințe din gastronomie.

Ca reacție după înființarea 50 Best, criticii săi - maeștri bucătari francezi, dar și japonezi și americani - au lansat în 2015 La Liste, un clasament ce cuprinde 1.000 de restaurante din lume, elaborat pe baza unui algoritm care grupează și analizează date furnizate de peste 400 de surse internaționale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
maido
cel mai bun restaurant din lume