Pacienții vor fi informați prin SMS sau e-mail despre serviciile medicale primite, anunță președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Horațiu Moldovan.
CNAS și Ministerul Sănătății vor realiza o platformă online care să permită pacientului să se programeze pentru tipul de investigație medicale de care are nevoie.

„Știm că foarte multe spitale și clinici au sisteme de programări. Le vom face astfel încât acestea să fie interoperabile cu sistemul pe care îl creăm”, a precizat Moldovan, citat de Agerpres.
Totodată, pacienții vor primi informări asupra serviciilor medicale de care au beneficiat, dar vor putea solicita și date suplimentare privind decontul acestora.
„La fel cum, în momentul de față, orice pacient care primește un serviciu medical spitalicesc primește un mesaj prin care i se solicită un feedback, într-o manieră oarecum asemănătoare, în momentul în care un pacient beneficiază de un serviciu medical, la orice nivel, de la medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitiv medical, farmacie va primi un mesaj, un SMS sau un e-mail, în care este informat că i s-a realizat serviciul respectiv și, desigur, va exista și posibilitatea transmiterii unei informații suplimentare precum decontul de care a beneficiat și, de asemenea, anumite mecanisme de feedback care pot să fie implementate”, a declarat președintele CNAS.

Medicii vor putea avea doar două contracte în mediul spitalicesc, nu trei, așa cum este posibil în prezent, a indicat el.
„La solicitarea Ministerului Sănătății și dintr-o analiză pe care am făcut-o din perspectiva sustenabilității sistemului public de sănătate, am ajuns la concluzia că va trebui să luăm o măsură împreună cu Ministerul Sănătății în ceea ce privește limitarea contractării în spitalizare continuă, cel puțin pe parcursul anului următor, cu mici excepții precum este paliația, unde se știe că avem nevoie de un număr mare de paturi în momentul de față”, a menționat Horațiu Moldovan.

Potrivit acestuia, în prezent, sistemul DRG (sistemul grupelor de diagnostice) nu reflectă costurile aferente complexității cazurilor spitalizate. Din acest motiv, unitățile medicale vor fi obligate să raporteze costurile reale.
„Începând cu anul următor, toate spitalele din România, publice și private, vor fi obligate să raporteze costurile reale, astfel încât, după primul an de raportare, vom fi în situația în care să știm exact cât costă o apendicită, cât costă o hernie și astfel vom putea să regândim în anii care urmează finanțarea spitalelor din perspectiva costurilor reale pe care le implică”, a spus el.