Nouă reglementare vizată pentru protecția animalelor: Interzicerea anumitor concursuri și spectacole

Social   
Nouă reglementare vizată pentru protecția animalelor: Interzicerea anumitor concursuri și spectacole

Concursurile, demonstrațiile sau spectacolele în care animalele sunt supuse unui efort excesiv ar urma să fie interzise, iar nerespectarea acestei prevederi va fi amendată cu până la 50.000 lei. În caz de deces al animalului sancțiunea va fi chiar închisoare de până la 3 ani, conform unui proiect analizat de Profit.ro.

Potrivit argumentelor aduse în sprijinul măsurii propuse, în ultimii ani, în numeroase localități din România, au fost organizate așa-numitele ”concursuri de tracțiune cu cai" sau alte evenimente similare, în cadrul cărora animalele sunt forțate să tracteze greutăți uriașe în condiții extreme, pentru amuzamentul publicului sau în numele unei ”tradiții" care, în mod evident, contravine principiilor unei societăți civilizate.

Urmărește-ne și pe Google News

”Legislația în forma actuală nu prevede o interdicție expresă a acestor evenimente, ceea ce permite interpretări arbitrare și perpetuarea unor practici de o cruzime inacceptabilă, desfășurate în public, adesea în prezența copiilor și adolescenților”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Evenimente
26 iunie Maraton Made in Romania
DECIZIE Închisoare de 5 ani pentru distribuirea online a materialelor antisemite, fasciste, legionare, xenofobe și pentru negarea genocidului, crimelor contra umanității și de război CITEȘTE ȘI DECIZIE Închisoare de 5 ani pentru distribuirea online a materialelor antisemite, fasciste, legionare, xenofobe și pentru negarea genocidului, crimelor contra umanității și de război

Ca urmare, proiectul prevede că este interzisă organizarea, desfășurarea sau promovarea de concursuri, spectacole sau demonstrații publice care implică forțarea animalelor să tracteze, tragă, transporte sau deplaseze sarcini disproporționate în raport cu capacitatea lor naturală, cu scop recreativ, competițional, demonstrativ sau tradițional.

Prin efort excesiv se înțelege orice activitate care determină suferință, stres, epuizare sau vătămare corporală animalului, indiferent de durata sau intensitatea acesteia.

Proiectul arată că nu pot fi invocate tradițiile locale, religioase sau culturale drept justificare pentru desfășurarea acestor tipuri de manifestări.

Autoritățile locale și instituțiile organizatoare vor avea obligația de a solicita avizul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor pentru orice eveniment care implică utilizarea animalelor, iar în lipsa avizului nu se va putea organiza evenimentul.

DECIZIE Proba teoretică, eliminată în anumite cazuri pentru șoferii care vor noi categorii de permis auto CITEȘTE ȘI DECIZIE Proba teoretică, eliminată în anumite cazuri pentru șoferii care vor noi categorii de permis auto

Nerespectarea acestor prevederi va fi sancționată cu amendă de la 3.000 de lei la 12.000 de lei, iar nerespectarea repetată sau cauzarea decesului unui animal în acest fel va fi sancționată cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei,  cu interzicerea organizării de evenimente publice care implică animale pentru o perioadă de până la 5 ani și chiar cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Proiectul prevede și înființarea Registrului Național al persoanelor sancționate pentru fapte de cruzime asupra aniinalelor, un instrument digital gestionat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, care va cuprinde toate persoanele sancționate contravențional sau condamnate penal pentru astfel de fapte.

Societatea Română de Radiodifuziune și a Societatea Română de Televiziune, mai prevde proiectul, vor introduce în grilele de programe emisiuni și campanii dedicate respectului față de animale, informării corecte asupra obligațiilor legale ale deținătorilor de animale, precum și a riscurilor asociate abuzului sau neglijenței.

viewscnt
Afla mai multe despre
protecția animalelor
interzicere
concursuri
tracțiune
spectacole