Ungaria, Serbia și Slovenia vor începe să opereze în 2024 o piață regională de electricitate, a anunțat Ministerul ungar al Energiei, transmite MTI.
A fost, probabil, cel mai scump produs fast-food consumat vreodată în Ljubljana. Acest burek special – o încrucișare balcanică între o plăcintă și un pateu – a costat un curier înfometat 400 de euro. Și asta pentru că s-a așezat pe treptele unei biserici pentru a-și mânca gustarea în timpul primei închideri a capitalei slovene din cauza Covid, scrie BBC.
Renault va lansa un automobil electric de oraș "accesibil", cu prilejul primei Zile a investitorilor Ampere (divizia de vehicule electrice), în 15 noiembrie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Marca Volkswagen a suspendat parțial activitatea în principala uzină din Wolsburg, din cauza crizei de componente.
Volkswagen a anunțat angajații uzinei Palmela, din Portugalia, că va fi nevoie să oprească producția SUV-ului de clasă B T-Roc, din cauza unui deficit de componente apărut subit. Este vorba despre unele componente de motor produse în Slovenia.
Echipajul de patru rame feminin (W4-) a câștigat, sâmbătă, medalia de aur la Campionatul European de la Bled (Slovenia).
Ministerul italian al Turismului este ridiculizat din cauză că într-un videoclip oficial menit să atragă turiști în Italia sunt folosite imagini din Slovenia cu oameni care beau vin sloven, relatează CNN.
Guvernul a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență Republicii Slovenia pentru stingerea incendiilor de păduri, trei aeronave aflate în dotarea Forțelor Aeriene Române urmând că efectueze o misiune în această țară, anunță Executivul.
Guvernul Sloveniei a plafonat prețul energiei electrice pentru persoanele fizice și întreprinderile mici, pe o perioadă de un an, informează Xinhua.
Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată privind tranzacția prin care grupul maghiar MOL vrea să preia operațiunile din Slovenia ale rivalului austriac OMV, cu argumentul că achiziția ar putea afecta concurența pe piața slovenă.
Premierul sloven Janez Janša a anunțat că personalul ambasadei evacuat anterior de la Kiev se va întoarce în capitala Ucrainei, relatează BBC.
Guvernul Sloveniei a decis să fixeze prețul benzinei și motorinei la 1,503 și, respectiv, 1,541 euro pe litru, a anunțat ministrul Economiei, Zdravko Pocivalsek, informează agenția EFE.
Grupul Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a semnat un precontract pentru achiziția unei companii din Ganz, Austria, unde este deja prezent pe segmentul de logistică, prin Grampetcargo Austria.
Slovenia nu va mai folosi vaccinul Janssen împotriva COVID-19 produs de compania americană Johnson & Johnson după ce experții au confirmat că decesul unei femei de 20 de ani, în septembrie, din cauza cheagurilor de sânge a avut legătură cu vaccinarea, a anunțat ministrul sănătății, Janez Poklukar, notează AFP.
Premierul sloven Janez Jansa, a cărui țară se află la președinția Consiliului Uniunii Europene, a stârnit un scandal cu ecouri până la cel mai înalt nivel european, după ce a distribuit o poză pe Twitter în care miliardarul american George Soros apare alături de mai mulți europarlamentari. Fotografia era însoțită de un comentariu în care Janez Jansa îi numea pe acești eurodeputați „marionetele Soros în Parlamentul UE”.
Slovenia exercită presiuni asupra Uniunii Europene pentru a solicita indicarea mai clară a țării de origine la etichetarea mierii, transmite DPA.
Furnizorul maghiar de servicii de mentenanță și administrare pentru clădiri B + N Referencia, intrat pe piața locală în prima parte a anului, s-a extins în Slovenia.
Slovenia a suspendat temporar administrarea vaccinului Janssen de la Johnson & Johnson împotriva COVID-19 după decesul unei tinere, a anunțat agenția națională de știri STA care l-a citat pe ministrul sloven al Sănătății Janez Poklukar, relatează Reuters.
Toți funcționarii publici din Slovenia vor fi obligați să se vaccineze împotriva coronavirusului pentru a putea merge la serviciu. Guvernul a luat această decizie pentru a încuraja vaccinarea și pentru a preveni un nou val de infectări.
Poliția slovenă a împrăștiat cu tunuri cu apă și gaze lacrimogene mii de manifestanți la Ljubljana care protestau împotriva intrării în vigoare a unor restricțiilor mai severe împotriva COVID-19, printre care un pașaport sanitar obligatoriu pentru a munci, notează AFP.
Curtea Supremă a Sloveniei a ordonat guvernului condus de Janez Jansa să-și plătească datoria față de agenția națională de presă STA, lipsită de finanțare de mai multe luni, pe fondul criticilor aduse liniei sale editoriale, notează AFP.
Un grup de activiști împotriva vaccinurilor și de persoane care neagă existența coronavirusului a pătruns vineri seară cu forța în clădirea care adăpostește postul de televiziune publică din Slovenia, RTVS, și au cerut ca opiniile lor să fie difuzate la televiziune, transmite dpa.
Starea de urgență epidemică declarată în Slovenia la 18 octombrie 2020 din cauza epidemiei de COVID-19 nu va mai fi prelungită, a declarat un responsabil din Ministerului Sănătății, relatează Hina.
OMV, grupul austriac principal acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, a ajuns la un acord cu principalul său concurent regional, grupul maghiar MOL, în vederea vânzării a 122 de stații de alimentare și a business-ului angro pe care care-l are în Slovenia contra a 301 milioane de euro.
Slovenia, care a relaxat în februarie restricțiile împotriva noului coronavirus, a decis o nouă "închidere" parțială, inclusiv înăsprirea măsurilor la granițe, având în vedere și "situația alarmantă" din țările vecine, relatează AFP.