Președintele FIFA, Gianni Infantino, a criticat cheltuielile cluburilor din Premier League cu agenții, relatează BBC.
Un număr de 3 companii din sectorul energiei electrice au fost sancționate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu amenzi contravenționale în sumă cumulată de peste 18 milioane lei, fiind acuzate de practici de manipulare a pieței angro de energie pe segmentul contractelor bilaterale, prin ″tranzacții pre-aranjate″.
Luna august 2022 a reprezentat vârful crizei energetice generate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pe piața spot a zilei următoare (PZU) de la București consemnându-se un preț mediu lunar de 2.400 lei/MWh. Pe 30 august 2022 s-a înregistrat recordul zilnic istoric pe PZU din România, cu o cotație medie de 3.600 lei/MWh. Pentru comparație, în februarie 2024, prețul mediu de pe PZU a fost de 347,07 lei/MWh.
Morphosis Capital estimează că va semna în acest an, cu cel de-al doilea fond de investiții lansat, cel puțin încă două tranzacții, în afara preluării Mark Twain International School, prima instituție de învățământ privat înființată în România, în parteneriat cu Vybros Capital Partners.
Agenții imobiliari vor fi obligați să aibă studii superioare, să susțină cursuri de formare profesională de minimum 180 de ore și să plătească anual o asigurare de răspundere profesională pentru a-și mai putea exercita meseria. Piața intermedierilor imobiliare urmează să fie supravegheată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care va avea atribuții de suspendare a activității agenților imobiliari și amendare a acestora, potrivit unui proiect analizat de Profit.ro.
Tranzacțiile rezidențiale din județul Ilfov au crescut cu 6% în 2023, comparativ cu anul precedent, în vreme ce, în București, nivelul acestora a scăzut cu 17% în aceeași perioadă.
Profit.ro vă prezintă o selecție a celor mai importante proprietăți aflate acum la vânzare și a căror tranzacționare ar putea cumula un volum de aproape un miliard de euro.
Giganții farmaceutici se înghesuie să cumpere companii de biotehnologie inovatoare, cu scopul de a-și diversifica sau completa portofoliile. Se feresc însă de tranzacțiile gigant, frecvente în urmă cu 5 ani, scrie Bloomberg.
Statele Unite au condus o revenire a fuziunilor și achizițiilor la nivel mondial, care părea improbabilă până recent.
Tranzacțiile comerciale ale Emiratelor Arabe Unite, excluzând cele cu petrol, au atins un nivel record de 3.500 miliarde de dirhami (952,93 miliarde dolari) în 2023, a declarat premierul EAU, șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum, pe platforma de socializare X, transmite Reuters.
Opt bănci comerciale locale din Irak au interdicție de a se implica în tranzacții în dolari americani, autoritățile luând măsuri pentru a reduce frauda, spălarea banilor și alte utilizări ilegale ale monedei americane, la câteva zile după vizita unui oficial de top al Trezoreriei SUA, transmite Reuters.
Cele mai mari tranzacții imobiliare au fost prezentate, toate, în premieră de Profit.ro și cumulează aproape 400 de milioane de euro.
Activitatea globală de de fuziuni și achiziții (M&A) a scăzut la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani în 2023, deoarece ratele ridicate ale dobânzilor a tras în jos încrederea companiilor, dar bancherii și avocații citați de Reuters se așteaptă la o redresare pe măsură ce condițiile se vor îmbunătăți.
Din 7 octombrie s-au vândut mai multe case în Beersheva decât în Tel Aviv, dar declinul nu se datorează exclusiv războiului, piața suferind de peste un an, scrie publicația israeliană Globes.
Trencadis, companie de tehnologie specializată în soluții de dezvoltare software, unul dintre cei mai importanți integratori IT&C din România, a înregistrat în primele 9 luni din 2023 o cifră de afaceri în creștere cu 270% în comparație cu aceeași perioadă din anul 2022. Compania a depășit astfel performanțele foarte bune de anul trecut, când Trencadis a reușit obținerea celei mai mari cifre de afaceri din istoria sa (24,5 milioane de euro), în creștere cu 21% față de anul precedent.
Banca Transilvania anunță că a marcat un record istoric de Black Friday, în 10 noiembrie, realizând aproape 8 milioane de tranzacții într-o singură zi, prin canalele BT - carduri, POS-uri, bancomate etc. Este vorba de o creștere cu 28% față de Black Friday 2022, respectiv dublu față de o zi standard din acest an.
Bitcoin a depășit, marți, pragul de 35.000 de dolari pentru prima dată din mai anul trecut, extinzând un raliu alimentat de așteptările privind aprobarea primelor ETF-uri cu tranzacții la vedere pe acest simbol în SUA.
Cea mai mare tranzacție din acest an s-a încheiat la un preț peste cel al mediei naționale din Spania.
Volumul tranzacțiilor cu proprietăți comerciale (birouri, mall-uri, depozite și hoteluri) a scăzut brusc, cu 43%, în primul semestru al acestui an, până la 183 milioane euro, marcând cel mai scăzut nivel din ultimii 8 ani. Evoluția anuală prognozează o situație și mai negativă, indicând un minim al ultimului deceniu.
Platforma de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter, caută un gigant din sectorul datelor financiare pentru a construi un centru de tranzacționare în cadrul aplicației, a relatat joi site-ul Semafor, citând persoane familiare cu problema, transmite Reuters.
ING a identificat tranzacții dublate cu carduri ale băncii, "fiind vorba de o eroare la banca acceptatoare", iar situația va fi reglată automat. Incident cu tranzacții dublate la ING. Mesajul ING: Aceasta situație nu a fost determinata de către ING
Producătorii de energie electrică și termică în cogenerare care alimentează și încălzirea populației, scutiți prin lege atât de livrările obligatorii către OPCOM la preț reglementat de 450 lei/MWh, cât și de supraimpozitarea din sector, nu reușesc cu toate acestea să își vândă la termen pe piețele angro electricitatea produsă, relevă date analizate de Profit.ro.
Asociația Brokerilor solicită Guvernului menținerea sistemului actual de impozitare a veniturilor obținute din tranzacțiile pe piața de capital, fiind esențiale pentru atragerea investițiilor populației în instrumente financiare și pentru dezvoltarea pieței de capital locale, scrie Agerpres.
Cotațiile bitcoin au urcat, joi, la cel mai ridicat nivel din ultimele 13 luni, după ce mai mulți giganți din sectorul financiar au cerut aprobarea autorităților americane pentru lansarea de fonduri ETF cu tranzacții la vedere pe acest simbol, alimentând optimismul că activele digitale vor deveni mai atractive pentru investori.