EXCLUSIV Dacia Sandero va primi motor full-hybrid. Vine, în curând, și noul Spring

Auto/Transporturi   
EXCLUSIV Dacia Sandero va primi motor full-hybrid. Vine, în curând, și noul Spring

Cel mai vândut model al mărcii Dacia va beneficia de motorizare full hybrid, potrivit unei informații transmise pentru Profit.ro de vicepreședintele executiv pentru planificare produse al grupului Renault, Guido Haak.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Viitoarea generație Sandero, pe care o vom vedea în 2028, va avea atât motorizare electrică, dar și motor hibrid, acesta urmând să fie similar cu ceea ce putem vedea astăzi pe modelul Bigster.

Urmărește-ne și pe Google News

„Categoric, Sandero va avea motor hibrid”, a declarat pentru Profit.ro Guido Haak, Executive Vice President Advanced Products and Planning al Renault Group, într-o discuție pe tema evoluției motorizărilor din industria auto, în perspectiva Euro 7 și a trecerii la propulsia electrică.

Evenimente
INTERVIU Denis le Vot, șeful Dacia, potențial viitor CEO al Renault Group: Ce va face Dacia după plecarea lui Luca de Meo și ce se întâmplă cu viitoarele generații Jogger și Spring CITEȘTE ȘI INTERVIU Denis le Vot, șeful Dacia, potențial viitor CEO al Renault Group: Ce va face Dacia după plecarea lui Luca de Meo și ce se întâmplă cu viitoarele generații Jogger și Spring

Oficialul Renault a explicat că investițiile grupului în propulsia hibridă reprezintă un mare avantaj în acest moment, în fața competitorilor din Europa și din alte regiuni ale lumii, cererea pentru acest motor fiind mult mai mare decât cea pentru PHEV.

La întrebarea „Care dintre motoarele full-hybrid sau plug-in hybrid are șanse mai mare să supraviețuiască în anii următori?", Guido Haak a susținut motoarele fără încărcare la priză.

„Avantajul PHEV va dispărea dacă schimbarea sistemului de omologare va face acest tip de motor mai puțin atractiv, însă Renault Group oferă ambele tipuri de motoare pentru clienții săi, în acest moment. În viitor, lucrurile s-ar putea schimba”, spune acesta.

FOTO Trenul Leon, primul DMU construit integral în România după cel de-al Doilea Război Mondial, ajunge în București CITEȘTE ȘI FOTO Trenul Leon, primul DMU construit integral în România după cel de-al Doilea Război Mondial, ajunge în București

Pentru Sandero există unele informații legate de introducerea motorului hibrid și la actuala generație, dar nu există o confirmare oficială în acest moment.

Guido Haak a lucrat, înainte să ajungă la Renault, în grupul Volkswagen, fiind responsabil cu planificarea produselor pentru marca VW, pentru Audi și pentru Skoda, timp de peste un deceniu, și este vicepreședinte executiv al Renault Group din 2022.

Este una dintre persoanele care cunosc cel mai bine calendarul de lansare pentru fiecare dintre mașinile care sunt în proces de dezvoltare, având o imagine de ansamblu pe foarte mulți ani în avans.

El a confirmat pentru Profit.ro că anul viitor vom vedea noua generație a modelului Spring, o mașină care în prezent este în plin proces de dezvoltare.

INTERVIU Denis le Vot, șeful Dacia, potențial viitor CEO al Renault Group: Ce va face Dacia după plecarea lui Luca de Meo și ce se întâmplă cu viitoarele generații Jogger și Spring CITEȘTE ȘI INTERVIU Denis le Vot, șeful Dacia, potențial viitor CEO al Renault Group: Ce va face Dacia după plecarea lui Luca de Meo și ce se întâmplă cu viitoarele generații Jogger și Spring

O confirmare a acestei lansări a venit pentru Profit.ro și de la Laurens Van den Acker. Vicepreședintele pentru design al Renault Group a confirmat că modelul la care lucrează echipa sa și care are cea mai apropiată lansare este Dacia Spring, în 2026.

Reprezentanții Renault au explicat că viitorul model electric al Dacia, care ar putea să nu se mai numească Spring, va reuși performanța de a fi dezvoltat în numai 16 luni, în cadrul programului Leap 100, care presupune în mod normal dezvoltarea în 100 de săptămâni (21 de luni).

Cu ajutorul echipei Renault din China, ACDC (Ampere China Development Company), startul a fost dat de viitorul Twingo, iar modelul echivalent al Dacia a câștigat în acest fel un avans de cinci luni.

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia sandero
sandero hibrid
hybrid 155 dacia
dacia spring 2
dacia ev