Eurodeputații se pregătesc să interzică companiilor aeriene să mai perceapă taxe pentru bagajele de cabină mici.
Este o inițiativă față de care sectorul aviatic se opune vehement, conform AFP.
Comisia pentru transport a Parlamentului European a adoptat marți o propunere care, dacă va ajunge să fie aplicată, le va permite călătorilor să aducă în cabina avionului un obiect personal, cum ar fi o geantă sau un rucsac, și un bagaj de mână de până la șapte kilograme, fără vreo taxă suplimentară, scrie Hotnews.ro.

Măsura este menită să îi scutească pe pasageri de „costuri suplimentare nejustificate”, a declarat Matteo Ricci, eurodeputat de centru stânga și principalul susținător al proiectului de lege.
Multe companii aeriene low-cost includ în bilet un singur articol mic la bord și percep o taxă suplimentară pentru alte bagaje de mână.
O asociație din sector condamnă propunerea
Airlines for Europe (A4E), o asociație din industrie, a condamnat propunerea, sugerând că va duce la creșterea prețurilor biletelor de avion, majorând costurile pentru cei care călătoresc cu bagaje ușoare.
„Impunerea unui troller obligatoriu (…) obligă pasagerii să plătească pentru servicii pe care s-ar putea să nu și le dorească sau de care să nu aibă nevoie”, a spus Ourania Georgoutsakou, directorul general al A4E, înainte de vot.

Măsura, care s-ar aplica tuturor zborurilor care pleacă din sau sosesc în Uniunea Europeană, a fost adoptată ca parte a unui pachet de modificări ale normelor privind drepturile pasagerilor, propus de Comisia Europeană.
Comisia pentru transport a votat, de asemenea, introducerea unui formular comun pentru cererile de compensare și rambursare, precum și o listă definită de circumstanțe extraordinare, cum ar fi dezastrele naturale sau războiul, în baza cărora companiile aeriene le pot refuza. Propunerile vor fi supuse votului în plenul Parlamentului European. Ele pot fi modificate, deoarece vor trebui negociate și aprobate de statele membre înainte de a putea intra în vigoare.