Volkswagen ID.Buzz nu se mai exportă către SUA, în acest moment, deși modelul este încă prezent în configuratorul mărcii pentru piața americană. Motivele nu țin de tarifele majorate de guvernul american, ci de rezultatele foarte slabe pe care microbuzul electric care face apel la imaginea vechiului Bulli le-a înregistrat pe această piață.
Lansat cu o campanie de promovare care se raportează permanent la istoria modelului Transporter și la prima generație VW Bulli, VW ID.Buzz s-a vrut un continuator complet electric al celebrului microbuz, adorat de generații întregi și vedetă a anilor Woodstock și hippie. America a fost ținta perfectă pentru această imagine gândită de specialiștii VW, iar mesajul dat de propulsia electrică s-ar fi suprapus perfect peste mesajele de pace și libertate, dacă realitatea nu ar fi fost ceva mai dură decât părea inițial.
VW ID.Buzz a fost lansat în SUA cu întârziere, chiar dacă evenimentul festiv s-a desfășurat în 2023. Primele mașini au fost livrate pe această piață în 2024, dar startul vânzărilor nu a fost unul atât de spectaculos precum estimau reprezentanții companiei germane. Practic, ID.Buzz a repetat eșecul lui ID.7, care a ratat intrarea pe piață, deși în Europa s-a dovedit a fi un succes.

În trimestrul 4 din 2024, vânzările lui ID.Buzz au depășit cu puțin 1.000 de unități, fiind comparabile cu cele ale lui Golf R, un model exclusivist, de nișă, iar în primul trimestru al lui 2025 vânzările au crescut până aproape de 2.000 de unități, mult sub cele ale lui ID.4, care înregistra 7.700 de unități vândute. Apoi a venit trimestrul al doilea, când vânzările minibuzului electric s-au prăbușit la puțin peste 500 de unități, în timp ce ID.4 a scăzut la 2000 de unități.
Suspendarea livrărilor s-a suprapus peste scandalul tarifelor majorate, dar modelul VW s-a mai confruntat cu o problemă, ca urmare a unei rechemări impuse de NHTSA, care a considerat că pe bancheta din spate, al treilea rând de scaune, ar trebui să fie montate trei centuri de siguranță, nu două, conform dimensiunii pe care o are această banchetă. În același timp, potențiala creștere a prețului cu peste 27% a făcut mașina necompetitivă, iar amânarea livrărilor a fost o consecință firească pentru moment.

Spre deosebire de modelul ID.4, care este produs în uzina VW din SUA, Chattanooga, ID.Buzz este fabricat doar în Germania, Hanovra, de unde este exportat în toată lumea. Din acest motiv, prețul său pe piața din SUA este influențat de costurile de transport, iar tarifele vamale împing prețul și mai sus, într-o perioadă în care cererea de mașini electrice este oricum în scădere, inclusiv din cauza prețurilor prea mari.
VW a raportat pentru trimestrul al doilea vânzări de 71.395 unități, pe piața din SUA, dintre care mașinile electrice au însumat doar puțin peste 2.500 unități. De la începutul anului, vânzările de electrice ale VW, către clienții americani s-au ridicat la 160.000 de automobile, dintre care doar 12.000 au fost electrice.
La începutul anului, VW a decis să întrerupă vânzările modelului ID.7, după ce amânase lansarea acestui pentru mai multe luni.