Grupul de furnizare, distribuție, producție și stocare de energie Electrica SA, listat la Bursa de Valori București (BVB) și la care cel mai mare acționar este statul român prin Ministerul Energiei, cu aproape 49,8% din capital, a încheiat un contract de credit sindicalizat în valoare de 3,1 miliarde lei.
Contractul a fost coordonat de Banca Transilvania și Banca Comercială Română, în calitate de co-aranjori principali mandatați, cu participarea Raiffeisen Bank ca agent de sustenabilitate, incluzând și o facilitate de credit destinată finanțării proiectelor verzi eligibile și susținerii unui model de afaceri sustenabil.

21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Creditul va fi utilizat pentru refinanțarea parțială a expunerii bancare existente la nivelul societății-mamă, Societatea Energetică Electrica SA (ELSA) și a filialelor sale - Electrica Furnizare SA (EFSA) și Distribuție Energie Electrică România SA (DEER), precum și pentru dezvoltarea segmentului de producție energie electrică din surse regenerabile și pentru susținerea investițiilor de capital aferente planului CAPEX 2025-2027 al filialei de distribuție energie electrică.
Contractul este structurat în patru facilități de credit:
• Credit revolving pentru ELSA - cu scopul de a refinanța un credit bilateral pe termen scurt;
• Facilitate de credit verde la termen pentru ELSA - cu obiectivul de a finanța proiecte verzi eligibile, respectiv proiecte de producție și stocare a energiei regenerabile solare și/sau eoliene;
• Credit revolving pentru EFSA - destinat refinanțării mai multor credite bilaterale pe termen scurt;
• Credit la termen pentru DEER - în vederea refinanțării unor credite bilaterale pe termen scurt și finanțării planului CAPEX 2025-2027 al filialei de distribuție.

″Semnarea acestui contract de credit sindicalizat marchează un pas esențial în strategia noastră de consolidare financiară și de sprijinire a investițiilor în energie regenerabilă. Această tranzacție ne permite nu doar să optimizăm structura de finanțare a Grupului Electrica și să asigurăm stabilitatea operațiunilor noastre curente și viitoare, ci și să ne concentrăm pe dezvoltarea proiectelor strategice care contribuie la sustenabilitatea energetică a României. Astfel, suntem astăzi mai aproape de a atinge obiectivul nostru de a deveni un lider în sustenabilitate, creând performanță și valoare adăugată pentru acționarii și investitorii care ne acordă încrederea lor″, a declarat CEO-ul Electrica SA, Alexandru Chiriță.
Băncile participante la sindicat și rolurile aferente au fost: • Banca Transilvania - Aranjor Principal Mandatat Coordonator, Creditor, Agent de Structurare și Documentare, Agent de Garanții • Banca Comercială Română - Aranjor Principal Mandatat Coordonator, Creditor, Agent de Structurare si Documentare, Agent de Facilitate • Raiffeisen Bank - Creditor, Agent de Sustenabilitate • BRD - Groupe Société Générale - Creditor • CEC Bank - Creditor • ING Bank - Creditor • Intesa Sanpaolo Bank Romania – Creditor.
Grupul Electrica SA și-a redus cu peste 41% profitul net anul trecut, la 365,3 milioane lei.
Veniturile operaționale s-au diminuat per total cu 17,8%, la 10,966 miliarde lei. Cele din compensații de la bugetul de stat pentru costurile plafonării prețurilor finale la energie s-au înjumătățit, scăzând cu 53,5%, de la 3,2879 la 1,5322 miliarde lei.

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor de la Electrica (EL) a aprobat propunerea Consiliului de Administrație pentru repartizarea de dividende în valoare de 60,00 milioane lei, echivalent cu o rată de distribuție de 86,55% din profitul net de 69,32 milioane lei obținut în anul 2024.
Dividendul brut aprobat cu dată a plății 27 iunie este de 0,1767 lei/acțiune și are un randament net de doar 1%.