VIDEO Romgaz începe evaluarea Azomureș, care repornește jumătate din producție. ″Plătim pe gaze și de 10 ori mai mult decât concurenții noștri din afara Europei″

Energie   
VIDEO Romgaz începe evaluarea Azomureș, care repornește jumătate din producție. ″Plătim pe gaze și de 10 ori mai mult decât concurenții noștri din afara Europei″

Compania de stat Romgaz, cel mai mare producător și operator de înmagazinare de gaze naturale din România, controlată de Ministerul Energiei, va atribui săptămâna viitoare contractul de consultanță pentru evaluarea activelor Azomureș, din grupul elvețian Ameropa, în vederea unei posibile achiziții. Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, este gata în acest moment să repornească jumătate din capacitatea sa de fabricație, după ce a ″prins″ o oportunitate de a cumpăra gaze la preț accesibil care să-i permită să producă pentru campania agricolă de toamnă.

″Vreau să-i felicit pe colegii mei de la Romgaz pentru că au parcurs toate procedurile de achiziție legale pentru stabilirea consultantului cu care, începând cu săptămâna viitoare, va începe procesul de due dilligence, prin care se va stabili clar cum arată în momentul de față business-ul la Azomureș și care este formula juridică prin care vom putea să intrăm cu compania Romgaz în compania Azomureș, într-o formulă corectă a pieței de astăzi, ținând cont de tot ceea ce înseamnă constrângerile de mediu, dar și de opinia autorităților locale. Așteptăm cifrele până la finalul acestui an, pentru a putea să luăm o decizie la nivel guvernamental″, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, într-o conferință de presă susținută la Târgu Mureș, la sediul Azomureș. Conferința poate fi văzută aici.

Urmărește-ne și pe Google News

De la stânga la dreapta: Josh Zacharias, CEO-ul Azomureș; Bogdan Ivan, ministrul Energiei; Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz

De la stânga la dreapta: Josh Zacharias, CEO-ul Azomureș; Bogdan Ivan, ministrul Energiei; Răzvan Popescu, directorul general al Romgaz

VIDEO Decizie la Guverrn - Un funcționar public, normă împărțită între 2-3 primării. Alocarea fondurilor guvernamentale funcție de gradul de colectare al impozitelor CITEȘTE ȘI VIDEO Decizie la Guverrn - Un funcționar public, normă împărțită între 2-3 primării. Alocarea fondurilor guvernamentale funcție de gradul de colectare al impozitelor

Directorul general al Romgaz, Răzvan Popescu, a precizat că săptămâna viitoare va fi atribuit contractul de consultanță, ultimul termen de depunere a eventualelor contestații fiind luni, 21 iulie, astfel că pe 22 iulie se va putea face atribuirea.

Contractul include evaluarea activelor Azomureș și a costurilor presupuse de obligația ca unitatea industrială să respecte standardele de emisii de gaze cu efect de seră prevăzute de reglementarea UE Net Zero Industry Act (NZIA). Vor fi analizate toate procesele tehnologice de producție ale Azomureș, starea fizică a fiecărui activ productiv, starea conformării la exigențele stricte ale legislației de mediu din industria chimică, în primul rând în privința emisiilor de noxe, consumurile de energie și alte resurse, contractele în vigoare și personalul.

Ulterior, va trebui întocmit un raport de evaluare a activelor-țintă, un studiu al pieței naționale și regionale de îngrășăminte chimice și un model financiar al potențialei tranzacții. Analiza va trebui să țină cont de sinergiile ce pot fi obținute ca urmare a integrării activelor preluate în activitatea Romgaz, prin crearea de valoare adăugată pentru gazele proprii, dar și de potențialele riscuri legale, de reglementare, fiscale și financiare.

VIDEO ULTIMA ORĂ Guvernul va folosi drone pentru proprietățile evazioniștilor CITEȘTE ȘI VIDEO ULTIMA ORĂ Guvernul va folosi drone pentru proprietățile evazioniștilor

Întrebat dacă nu există riscul ca, după eventuala preluare a activului Azomureș, să se considere că livrarea de gaze de către Romgaz combinatului ar reprezenta o formă de ajutor de stat, Popescu a răspuns că nu se pune problema.

Pentru această achiziție, va trebui să luăm toate aprobările necesare. La Consiliul Concurenței vom vedea dacă există risc de concentrare economică, dat fiind că Romgaz are o poziție dominantă în piața de gaze. Din momentul în care Romgaz achiziționează activul Azomureș, vom putea trata acest transfer al gazelor (extrase de Romgaz și livrate drept materie primă pentru producția de îngrășăminte a Azomureș – n.r.) drept un transfer în interiorul companiei (Romgaz – n.r.), așa cum facem și cu gazele livrate la centrala noastră de la Iernut. Nu se pune problema unui preț preferențial″, a punctat șeful Romgaz.

VIDEO ANUNȚ Jocurile de noroc vor trebui reautorizate în termen de 6 luni la nivel local. Taxă specială impusă de către primării CITEȘTE ȘI VIDEO ANUNȚ Jocurile de noroc vor trebui reautorizate în termen de 6 luni la nivel local. Taxă specială impusă de către primării

CEO-ul Azomureș, Josh Zacharias, a declarat că marile probleme ale combinatului țin de faptul că producătorii europeni de îngrășăminte sunt dezavantajați față de competitorii din afara UE prin prețurile mult mai mari la gaze și reglementările de mediu, climatice și fiscale mult mai dure din Europa, în comparație cu cele din țări terțe.

″Astăzi suntem în ultima etapă a procesului de repornire a jumătate din capacitatea noastră de producție de amoniac. Asta pentru că am avut o oportunitate de achiziționa gaze naturale pentru perioada următoare (la un preț accesibil – n.r.). Situația nu este încă sustenabilă din acest punct de vedere, dar ne permite să producem pentru campania agricolă de toamnă a agricultorilor români și suntem mulțumiți că putem face asta. Suntem mulțumiți că iese abur pe coșurile combinatului″, a spus Zacharias.

El a adăugat că, altfel, dintr-o perspectivă mai largă, mediul economic continuă să fie extrem de dificil pentru industrie, și nu doar în România, ci în întreaga Europă.

VIDEO Nicușor Dan anunță de la Berlin negocieri avansate între Rheinmetall și Romarm pentru un joint venture pe muniții CITEȘTE ȘI VIDEO Nicușor Dan anunță de la Berlin negocieri avansate între Rheinmetall și Romarm pentru un joint venture pe muniții

Politicile energetice europene sunt desprinse de realitate, astfel că ne găsim în situația de a concura cu importurile provenite de la companii din țări din afara UE, care au avantajul că nu datorează taxe pe emisiile lor de carbon și nu sunt obligate să respecte aceleași standarde stricte de siguranță și mediu. Nu cerem subvenții de la stat, ci doar tratament egal între toți jucătorii, pentru a putea să continuăm să investim. Grupul Ameropa a investit peste 300 milioane euro în Azomureș în ultimii 10 ani.

În fond, în ultimii 3 ani, am avut o singură mare problemă, și anume accesul la achiziții de gaze naturale la prețuri sustenabile, în contextul situației de pe piețele internaționale de îngrășăminte. Este o problemă europeană, prețurile la gaze în Europa sunt de 4, 5 și uneori chiar 10 ori mai mari decât cele la care au acces concurenții noștri din afara Europei. Asta în timp ce prețurile de vânzare a îngrășămintelor sunt globale″, a punctat șeful combinatului chimic.

VIDEO OFICIAL Guvernul vine cu noi schimbări la taxe și amenzi. Vrei să cumperi o mașină? Plătește taxa locală! CITEȘTE ȘI VIDEO OFICIAL Guvernul vine cu noi schimbări la taxe și amenzi. Vrei să cumperi o mașină? Plătește taxa locală!

El a arătat că, pentru a depăși astfel de perioade, trebuie găsiți partenerii potriviți, precum și politicile potrivite,

Ăsta e motivul pentru care ne-am așezat la masă (cu Romgaz – n.r.). Suntem convinși că putem găsi o cale de a merge înainte, de a face în așa fel încât gazul românesc – aflat chiar sub noi în pământ – să ajungă în fabricile românești. Asta ar crea unul dintre cele mai puternice lanțuri logistice din lume. Foarte puține țări dispun și de resurse naturale energetice, și de resurse naturale agricole. România le are pe ambele, iar legătura dintre ele este industria îngrășămintelor chimice. Suntem ultima facilitate de profil sustenabilă și vrem să fim în continuare. Acesta este scopul acestor discuții și așteptăm cu nerăbdare etapa următoare a colaborării cu Romgaz″, a conchis Josh Zacharias.

ULTIMA ORĂ Acționarul majoritar al Patria Bank tatonează vânzarea băncii CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Acționarul majoritar al Patria Bank tatonează vânzarea băncii

Azomureș este principalul producător de îngrășăminte chimice pentru agricultură din România, fiind parte a grupului elvețian Ameropa din 2012. Platforma industrială este situată în Târgu Mureș, se întinde pe o suprafață de 100 de hectare și cuprinde un complex de instalații de producere a îngrășămintelor pentru agricultură (NPK, azotat de amoniu, nitrocalcar, uree granulată) și a unor produse industriale (melamină, uree tehnică, apă amoniacală, acid azotic și altele).

Capacitatea anuală de producție este de 1,8 milioane de tone de îngrășăminte, 75% din producție fiind livrată pe piața locală, către distribuitori din România, iar restul, pe piața regională, către țări precum Serbia, Ungaria, Bulgaria sau Ucraina.

Potrivit celor mai recente date publice disponibile, Azomureș și-a adâncit de 7 ori pierderile anul trecut, de la 72,57 milioane lei în 2023 la peste 507 milioane lei în 2024. Veniturile totale ale companiei au scăzut cu mai mult de 30%, de la 2,01 la 1,397 miliarde lei, iar capitalurile proprii s-au diminuat cu peste 44%, de la 1,148 la 641,6 milioane lei. 

viewscnt
Afla mai multe despre
romgaz azomureș
romgaz preluare azomureș
producție gaze
consum gaze
producție îngrășăminte chimice