Dezacord în coaliție pe proiectul care ar exonera clienții băncilor pentru locuințe de la restituirea primelor de stat. Pleacă respins din Senat, deși fusese avizat în comisii

Dezacord în coaliție pe proiectul care ar exonera clienții băncilor pentru locuințe de la restituirea primelor de stat. Pleacă respins din Senat, deși fusese avizat în comisii
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 6 iun 2023

Deși comisiile juridică și pentru buget ale senatorilor avizaseră noi condiții de exonerare de la restituirea a primelor de stat încasate nelegal până în 2016 de către clienții băncilor de locuințe, în plenul Senatului PSD și UDMR s-au abținut de la a vota raportul comisiilor, astfel că proiectul va fi transmis ca respins Camerei Deputaților, care îi va decide soarta.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Parlamentul adoptase în noiembrie 2020 o lege mult așteptată de către băncile de locuințe ale BCR și Raiffeisen. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit definitiv că cele două bănci au fost sancționate corect de către Curtea de Conturi în 2016 și că peste 300.000 de români au încasat ilegal prima de stat în sistemul economisire creditare prin faptul că au participat doar la faza de economisire a acestui sistem, inclusiv cu contracte pentru minori și persoane de peste 65 de ani, fără să ia împrumuturi legate de construirea sau îmbunătățirea locuinței.

Mai este important: În decembrie 2020, președintele a retrimis proiectul spre reexaminare Parlamentului, invocând încălcarea Constituției și interferența în deciziile definitive ale Înalte Curți de Casație și Justiție, care a stabilit că primele de stat au fost plătite cu încălcarea legii către sute de mii de clienți ai BCR și Raiffeisen.

Redactată în 2015, publicată în 2017 și aprobată de Guvern în 2019, legea turismului - cu inspectori ca turiști, înregistrare la minister pentru Airbnb și taxă la cazare - este respinsă în 2023 CITEȘTE ȘI Redactată în 2015, publicată în 2017 și aprobată de Guvern în 2019, legea turismului - cu inspectori ca turiști, înregistrare la minister pentru Airbnb și taxă la cazare - este respinsă în 2023

Proiectul a fost inițiat, la începutul anului 2020, împreună de către liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, liderul deputaților PNL de la acea vreme Florin Roman, fostul lider PNL și Pro România Victor Ponta, liderul deputaților PMP Marius Pașcan, liderul grupului minorităților, Varujan Pambuccian, și de viceliderul deputaților UDMR Szabó Ödön.

După cum a relatat Profit.ro, în urma cererii de reexaminare, comisiile de specialitate ale senatorilor au anulat prevederile inițiale din proiect și au stabilit noi criterii încă de la finele anului 2020, iar la începutul anului 2021 acestea ar fi urmat să fie votate în Senat.

Biroul Permanent al Senatului a stabilit însă că alături de comisia pentru finanțe, activitate bancară și piață de capital, trebuie să întocmească raport la reexaminare comisia juridică, iar proiectul nu a mai fost luat în discuție decât la finele lunii trecute.

Între timp, Banca pentru locuințe a Raiffeisen a obținut o decizie favorabilă de la Curtea de Apel București în litigiul cu Guvernul privind plata dobânzilor și a penalităților de 151 de milioane de lei rezultate din dosarul primei de stat.

O decizie similiară a obținut și BCR Banca pentru Locuințe, după ce Curtea de Apel București a anulat două acte ale Ministerului Dezvoltării prin care i s-a respins Băncii Comerciale Române dreptul de a beneficia de amnistie fiscală pentru dobânzile penalizatoare din procesul cu Curtea de Conturi pe tema primei de la stat pentru băncile de locuințe.

DOCUMENT Negocierea contractului colectiv de muncă, obligatorie de la 10 angajați. Confederațiile pot participa la negocierea sectorială. Patronate: Nu au ce căuta la nivel de companie! CITEȘTE ȘI DOCUMENT Negocierea contractului colectiv de muncă, obligatorie de la 10 angajați. Confederațiile pot participa la negocierea sectorială. Patronate: Nu au ce căuta la nivel de companie!

Raportul suplimentar care a fost supus votului preia amendamentele deja formulate și asumate în 2020 de fostul senator liberal Laura-Iuliana Scântei, ajunsă între timp judecător la Curtea Constituțională, iar amendamentele au fost asumate acum de senatorul PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș.

Fără a explica de ce nu susțin și în plen amendamentele adoptate în comisii, senatoprii PSD și UDMR s-au abținut, alături de opoziție, la votul proiectului reexaminat, așa că el va fi transmis ca respins deputaților.

Dezacord în coaliție pe proiectul care ar exonera clienții băncilor pentru locuințe de la restituirea primelor de stat. Pleacă respins din Senat, deși fusese avizat în comisii

Amendamentele stabileau în primul rând că legea privește clienții parte la contracte de economisire-creditare încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2018, care a relansat sistemul de economisire-creditare, după decizia ÎCCJ, și reglementează ”un mod unitar de acțiune al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației și al băncilor de economisire și creditare în domeniul locativ cu privire la aceștia, având în vedere existența unor constatări ale Curții de Conturi privind modul de aplicare a dispozițiilor legale privind funcționarea sistemului de economisire-creditare în domeniul locativ din România”.

În absența acestor reglementări, s-ar impune măsuri de recuperare sau neacordare a primelor de stat în anumite cazuri, mai arată în proiectul legislativ pregătit.

Aleșii recunosc acum că sintagma ”deciziile emise în anul 2015” nu respectă exigențele clarității și previzibilității unei norme juridice, nefiind prevăzute în mod clar sfera beneficiarilor săi, cât și cea a autorităților cărora le revine aplicarea deciziilor vizate de legiuitor. Sintagma se referă la acte individuale care nu sunt publice, anume deciziile Curții de Conturi din 2015, iar prin amendamentul formulat acum se identifică în mod clar sfera beneficiarilor exonerării, fără a recurge la trimiteri către acte individuale fără ​caracter public (Deciziile Curtii de Conturi), și se identifică și autoritățile.

Potrivit senatorilor, în acest mod rezultă neechivoc aplicabilitatea pentru viitor a legii, conform jurisprudenței CCR.

Cotă redusă a TVA, adoptată în primă etapă pentru alimente, îmbrăcăminte și alte produse pentru copii CITEȘTE ȘI Cotă redusă a TVA, adoptată în primă etapă pentru alimente, îmbrăcăminte și alte produse pentru copii

Noile reglementări propuse, dar respinse de senatori

Art. 2 (1) Se aprobă exonerarea clienților, indiferent de vârstă, parte la contractele de economisire-creditare, cu o durată de minim 5 ani, după cum urmează:

a) clienții care au încasat prima de stat după împlinirea duratei minime de economisire de 5 ani, fără justificarea utilizării în scop locativ a sumelor economisite și a primei de stat, sunt exonerați de la rambursarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației a sumelor reprezentând prima de stat și accesorii. Exonerarea se aplică tuturor clienților, indiferent dacă acestia, la data semnării contractului de economisire - creditare, erau eligibili sau ulterior au fost considerați neeligibili pe criterii de vârstă;

b) clienții care nu au încasat prima de stat sunt exonerați de la obligația justificării utilizării sumelor economisite și a primei de stat în scop locativ pentru a încasa prima de stat, dacă până la împlinirea duratei minime de economisire de 5 ani, nu au existat retrageri totale sau parțiale din soldul economisit. În toate aceste cazuri, prima de stat va fi eliberată clienților, indiferent dacă aceștia, la data semnării contractului de economisire-creditare, erau eligibili sau ulterior au fost considerați neeligibili pe criterii de vârstă, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții expres prevăzute de lege privind acordarea primei de stat, cu exonerare de la rambursare către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administratiei a sumelor reprezentând prima de stat astfel încasate și accesorii.

(2) Se aprobă exonerarea clienților cu vârsta sub 18 ani sau peste 65 de ani, parte la contracte de economisire-creditare cu o durată efectivă mai mică de 5 ani, de la rambursarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației a sumelor reprezentând prima de stat și accesorii. Exonerarea se aplică doar în cazurile în care prima de stat a fost eliberată cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile contractului în cauză.

În plus, proiectul prevede exonerarea de la plată și a impozitului pe venit, contribuțiilor sociale și obligațiilor fiscale accesorii primelor de stat.

Bonurile fiscale pentru plata cu cardul - eliberate doar la ...solicitarea clientului CITEȘTE ȘI Bonurile fiscale pentru plata cu cardul - eliberate doar la ...solicitarea clientului

”Amendamentul de la art. 2, lit. b), paragraful final, remediază critica din cererea de reexaminare și stabilește conduita pentru viitor cu privire la primele încă neeliberate (eliberarea acestora), indiferent dacă la data semnării clienții erau eligibili sau ulterior au fost considerați neeligibili (de către Curtea de Conturi), pe criterii de vârstă, pentru creditul locativ aferent. Legea reglementeaza astfel tratamentul pentru viitor cu privire la contractele încheiate de clienți sub 18 ani și peste 65 de ani”, arată senatorii.

Totodată, art. 2 alin. (2) reglementează situația clienților cu vârste sub 18 ani și peste 65 de ani care au primit prima de la stat pentru contracte cu o durata sub 5 ani, în sensul exonerării acestora de la rambursarea primei și a accesoriilor.

”Legea nu mai retroactivează pentru că nu urmărește lămurirea unor chestiuni din trecut, ci doar identifică direct conduita MDLPA și a băncilor de economisire-creditare pentru viitor”, susțin senatorii.

Potrivit autorilor amendamentelor, ar fi fost reglementată, de asemenea, și faptul că exonerarea nu privește și acele distribuiri susceptibile de restituire pentru alte motive care nu fac obiectul legii.

viewscnt
Afla mai multe despre
banci
locuinte
prima
stat
exonerare
bcr
raffeisen
lege
proiect
conditii
iohannis
parlament