Un sfert din oferta de răscumpărare de la Evergent Investments este subscrisă

Piața de capital   
Un sfert din oferta de răscumpărare de la Evergent Investments este subscrisă

Promovată la prețul de 1,53 lei/acțiune, operațiunea de buy-back derulată de fosta SIF Moldova strânge plasamente importante încă din prima zi de subscriere.

În sistemul Bursei de Valori București s-au cumulat ordine pentru vânzarea a 1,68 milioane acțiuni  Evergent Investments (EVER) la debutul celei de-a 2-a zile de subscriere a ofertei publice de răscumpărare anunțată de emitent și aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară. La prețul de 1,5300 lei/acțiune, valoarea agregată a acestor plasamente este de 2,57 milioane lei  (aproximativ 500.000 de euro), conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Operațiunea de buy-back intermediată de BT Capital Partners vizează achiziția unui de pentru un număr de 26,72 milioane acțiuni, reprezentând 3% din capitalul social, ceea ce înseamnă că un sfert din cantitate este deja subscrisă. Oferta este programată să se închidă pe data de 29 iulie.

Acțiunile Simtel Team sar la bursă în contextul contractului-mamut anunțat la sfârșitul săptămânii trecute CITEȘTE ȘI Acțiunile Simtel Team sar la bursă în contextul contractului-mamut anunțat la sfârșitul săptămânii trecute

Demersul a fost luat în baza aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 29 aprilie 2025 care a autorizat efectuarea de operațiuni de buy-back.

În cazul subscrierii integrale oferta se va ridică la 40,88 milioane lei (8,04 milioane euro) și aceasta validează pentru Evergent Investments o capitalizare de piață de 1,36 miliarde lei (267,94 milioane euro).

Fondurile de pensii Metropolitan Life își reduc ușor participația Antibiotice Iași, dar rămân peste pragul de 5% din acțiuni CITEȘTE ȘI Fondurile de pensii Metropolitan Life își reduc ușor participația Antibiotice Iași, dar rămân peste pragul de 5% din acțiuni

Este o mișcare făcută în secvență scurtă după ce în perioada 2-13 decembrie 2024 Evergent Investments a mai derulat o ofertă publică în care a achiziționat 27,66 milioane acțiuni, echivalent cu 2,02% din totalul titlurilor, prețul plătit fiind de 1,5200 lei/acțiune. Gradul de suprasubscriere a fost de aproape 10 ori.

Societatea are o politică de remunerare a acționarilor printr-un mix între programele anuale de răscumpărare și politică predictibilă de dividend. Evergent Investments are astăzi dată a plății pentru dividendele cu randament net de aproximativ 7% în sumă de 97,76 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
evergent investments
bvb
bursa
dividende
rascumparari