Auchan a intrat în negocieri exclusive cu Lidl pentru vânzarea a 19 magazine din Franța.
Operațiunea implică 10 magazine aparținând rețelei directe Auchan și 9 achiziționate recent de la Groupe Casino.

Potențialul acord, supus aprobării autorităților de reglementare, ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului, arată G4Food.
Informația vine în contextul unei serii de restructurări a unuia dintre cei mai mari retaileri francezi, în condițiile în care și Carrefour încearcă în prezent să limiteze pierderile prin vânzarea unor locații din Franța și nu numai.
În Spania, filiala Alcampo a Auchan a anunțat în luna mai închiderea a 25 de supermarketuri și concedierea a peste 700 de angajați. Concedierile vor afecta 145 de supermarketuri și opt hipermarketuri din zece regiuni, inclusiv Madrid, Catalonia, Navarra și Țara Bascilor.

Auchan anunțase deja, în noiembrie 2024, potrivit Le Monde, un plan social ce prevedea eliminarea a aproximativ 2.389 de posturi în Franța, dintre care 784 la sediul central și 915 în magazine. Măsurile includeau și renunțarea la serviciile de livrare la domiciliu, ceea ce a dus la desființarea a 224 de locuri de muncă.