Brandul francez de îmbrăcăminte Jennyfer a intrat în colaps, aproape 1.000 de angajați urmând să își piardă locul de muncă.
La acest moment, planul prevede închiderea tuturor celor 300 de magazine.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
Rețeaua a solicitat lichidarea judiciară după 40 de ani de activitate.
Jennyfer a intrat în fază de lichidare judiciară în vara anului 2023, dar a încercat totuși să își revină.
Preluat la începutul anului 2024 de doi dintre directorii companiei, Yann Pasco și Jean-Charles Gaume, cu sprijinul furnizorului chinez Shanghai Pure Fashion Garments, brandul și-a propus relansarea, cu un logo, o ofertă de modă mai largă și o poziționare mai incluzivă.

Planul nu a avut însă succes, eșecul fiind explicat prin „creșterea bruscă a costurilor, combinată cu o inflație galopantă”, la care se adaugă scăderii puterii de cumpărare.
Magazinele vor fi închise pe 28 mai.