Microberăriile, cramele și distileriile din Suedia vor putea să vândă în mod direct clienților, de la 1 iunie.
Este prima relaxare a monopolului referitor la vânzarea de alcool, în vigoare în Suedia de peste 100 de ani, conform Reuters.

Obiectivul relaxării este acela de a stimula turismul și a ajuta micii producători să crească, păstrând însă rolul jucat de Systembolaget, magazinele de stat în care se vinde alcool, în a limita accesul la alcool și pagubele provocate sănătății publice, arată Agerpres.
„Întregul eveniment trebuie să înceapă cu un avertisment referitor la riscurile consumului de alcool”, spune Anna Anerfalt, directorul general la Norrtalje Branneri, menționând una dintre condițiile impuse în schimbul obținerii autorizației de a vinde alcool.
Anna Anerfalt susține controalele stricte cu privire la vânzarea de alcool și spune că are o opinie pozitivă cu privire la modificarea legii. „Însă, nu sunt singură că va influența foarte mult vânzarea produselor noastre, pentru că fiecare vizitator va avea voie să cumpere doar o singură sticlă”, spune Anerfalt.

Conform noilor reguli, distileriile de familie precum cea de la Norrtalje vor putea să vândă câte o sticlă de 0,7 litri direct către vizitatori, după ce aceștia au efectuat un tur plătit al distileriei între orele 10:00 a.m. și 8:00 p.m. În cazul cramelor și microberăriilor, vânzările vor fi limitate la trei litri.
Un raport, din 2021, al unei comisii guvernamentale prognozează o creștere a vânzărilor de alcool cu aproximativ 200.000 de litri pe an în Suedia, sau mai puțin de 1% din vânzările în cadrul Systembolaget.
Însă chiar și o mică schimbare a legilor referitoare la vânzarea de alcool este una controversată.

„Creșterea consumului de alcool duce la mai multe probleme sociale. Vrem să reducem acele probleme sociale, cât mai mult posibil”, spune Alexander Ojanne, responsabil pentru afaceri sociale și siguranță publică în cadrul consiliului municipal din Stockholm.
Numeroasele microberării din Stockholm vor putea să își vândă produsele numai când magazinele Systembolaget sunt deschise, ceea ce înseamnă că nu vor avea vânzări noaptea, sâmbătă după-amiaza sau duminica.
Alții cred că ar putea apărea probleme mult mai mari.
În 1995, când a aderat la Uniunea Europenă, Suedia a obținut o excepție de la regulile pieței libere pentru Systembolaget și acum unii se tem că Bruxelles-ul ar putea cere acum o schimbare mai mare.

„Problema nu este că au loc vânzări direct la producător, ci mai degrabă noi credem că amenință monopolul Systembolaget. În cele din urmă, ar putea însemna că va trebui să dezmembrăm Systembolaget”, spune Lucas Nilsson, președintele IOGT-NTO, cea mai mare organizație dedicată sobrietății din Suedia.
Guvernul de la Stockholm va revizui legislația după șase ani.