Vicepremierul Dragoș Anastasiu a afirmat că deficitul bugetar al României la finalul acestui an trebuie să fie sub 8%, iar în 2026 să coboare sub 6%.

Dragoș Anastasiu a precizat că s-a ajuns în această situație din cauza unui stat ineficient care a cheltuit mulți bani cu creșterile de salarii și de pensii și care a deschis multe șantiere pentru care nu există fondurile necesare pentru a fi duse la bun sfârșit. El a precizat că poți renunța la construirea unui stadion sau a unei săli de sport, mai degrabă decât la construcția unor spitale, școli sau autostrăzi.
Anastasiu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, ce deficit trebuie să aibă România până la sfârșitul anului, pentru a fi credibilă în ochii finanțatorilor.
”Ar fi trebuit să avem șapte și avem probabil un 7,8-7,9 sperăm. Trebuie să avem sub 8% și anul viitor trebuie să avem sub 6%. Ținta este 6% pentru că de-abia atunci intrăm în ce ne-am angajat acum patru ani. Anul următor, deci noi ne-am duce în 10% din PIB și la anul viitor trebuie să fim la 6%. Deci sunt 4% într-un an și jumătate, ceea ce este foarte greu, dar nu avem alternativă. După care mai coborâm câte un procent în fiecare an, până când ajungem la trei. Și la toate lucrurile astea România s-a angajat. Nu ieri, nu azi, nu de noi, acum trei ani”, a afirmat Dragoș Anastasiu.

La remarca potrivit căreia principala cauză a acestui deficit a fost scrutinul prezidențial, vicepremierul a invocat ”cauze cronice”.
”Avem cauze cronice. un stat ineficient, care a tot cheltuit și a tot cheltuit și a tot cheltuit, și astea sunt de foarte mult timp, un stat ineficient. Acut s-au întâmplat următoarele lucruri: creștere mare, dorită, dar nesustenabilă de pensii, creștere mare, dorită, dar nesustenabilă de salarii în zona bugetară, anul trecut. Că din rațiuni electorale sau nu, nu știu să vă spun, și investiții dorite, necesare, 14.703 șantiere deschise pe care ni le dorim, dar pentru care nu avem suficient de mulți bani ca să știm 100% că le ducem repede la sfârșit, deci probabil că va trebui să mai diminuăm din tempo”, a transmis vicepremierul.
