Compania japoneză Honda Motor a prognozat o scădere a profitului de 59%, în anul financiar curent. Al doilea mare producător auto din Japonia se așteaptă ca veniturile operaționale să totalizeze 500 de miliarde de yeni (3,38 miliarde de dolari) în anul care se încheie la 31 martie 2026, față de 1,21 mii de miliarde de yeni în anul care tocmai s-a încheiat.
Previziunile Honda reprezintă cel mai recent semnal al dificultăților cu care se confruntă producătorii auto după tarifele impuse de Trump automobilelor fabricate în afara SUA, în același timp în care industria cunoaște o creștere a numărului de producători chinezi de vehicule electrice, arată BiziDay.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Honda a declarat, de asemenea, că va amâna pentru ”aproximativ doi ani” un plan anunțat în aprilie 2024, de a construi o fabrică de vehicule electrice în Ontario, Canada. Această decizie a fost luată din cauza încetinirii actuale a cererii de vehicule electrice, a precizat compania.