Președintele BMW Group, Norbert Reithofer, pleacă din fruntea companiei. Înlocuitorul lui vine din China

Auto/Transporturi   
Președintele BMW Group, Norbert Reithofer, pleacă din fruntea companiei. Înlocuitorul lui vine din China

Președintele Consiliului de Supraveghere al BMW, Norbert Reithofer, a convocat Adunarea Generală a Acționarilor pe 14 mai și va fi prezent încă o dată în persoană, după foarte mult timp, pentru a anunța plecarea sa din fruntea BMW Group.

Contractul lui Norbert Reithofer în funcția de președinte al Consiliului de Supraveghere al BMW Group va expira anul acesta, acesta fiind motivul pentru care acesta a decis să se adreseze în mod direct acționarilor în AGA, pe 14 mai. Ultima dată când a vorbit direct într-o adunare a acționarilor a fost în 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Umbrărescu accelerează la cel mai nou șantier de autostradă din zona Moldovei CITEȘTE ȘI VIDEO Umbrărescu accelerează la cel mai nou șantier de autostradă din zona Moldovei
Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Reithofer are 69 de ani și a anunțat anul trecut că nu mai dorește încă un contract ca președinte al companiei, de aceea BMW Group a căutat un înlocuitor, anunțat deja încă din luna decembrie.

Norbert Reithofer a condus BMW Group timp de 10 ani, din cea mai înaltă funcție non-executiv, după alți nouă ani în care el a fost CEO al companiei germane.  El a făcut obiectul unei derogări la legislație, care prevede o perioadă de minim doi ani de inactivitate în cadrul companiei pentru orice nou președinte.

Reithofer este cel mai bine plătit președinte non-executiv al unei companii germane, cu un salariu anual de 610.000 euro, peste cel al președintelui Siemens, care a câștigat 602.000 euro, și cel al BASF, care a câștigat 550.000 de euro.

El l-a depășit pe cel care a fost, până în 2022, cel mai bine plătit membru al unui Consiliu de Supraveghere non-executiv din Germania, președintele Deutsche Bank, care avea un salariu anual de 496.000 de euro.

Chiar dacă lucrează în BMW Group de 36 de ani, ascensiunea sa în managementul companiei a început în SUA, unde a condus uzina din Spartanburg, unde sunt produse o parte dintre SUV-urile mărcii germane. În 2015 a fost desemnat CEO al BMW Group, el fiind principalul susținător al electrificării companiei, atitudine menținută și după preluarea funcției de președinte.

FOTO SPION Primele imagini cu viitorul Renault Boreal, o Dacia Bigster mascată CITEȘTE ȘI FOTO SPION Primele imagini cu viitorul Renault Boreal, o Dacia Bigster mascată

În locul lui Norbert Reithofer a fost desemnat Nicolas Peter, de asemenea un specialist al industriei auto, cu o carieră îndelungată în cadrul companiei, timp de 32 de ani. În perioada 2017 – 2023 Peter a fost Chief Financial Officer al grupului, după ce timp de mulți ani a condus diferite departamente și activități în zona de vânzări și finanțe.

Nicolas Peter a fost președinte al BMW Brilliance Automotive, reprezentanța constructorului german pe piața din China, pe care a condus-o cu succes și care a devenit prima companie auto de tip joint-venture din această țară în care asociatul european devine majoritar.

Din 2023, el nu a mai ocupat nicio funcție în cadrul BMW Group, ceea ce îi asigură una dintre condițiile de numire, conform Codului German de Guvernanță Corporativă.

viewscnt
Afla mai multe despre
bmw group
norbert reithofer
președinte bmw