Ford aprobă concedieri voluntare, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

Auto/Transporturi   
Ford aprobă concedieri voluntare, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecție a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajați, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunțat vineri compania și reprezentanții salariaților.

Potrivit acordului, vor avea loc concedieri voluntare, ca parte a restructurării dificile pe care Ford o derulează în Europa. Acordul prevede menținerea unui cadru de protecție a locurilor de muncă până în 2032 și include reducerea a 2.900 posturi, anunțate inițial în noiembrie 2023.

Urmărește-ne și pe Google News

”Reducerea de personal se va face în principal pe bază de plecări voluntare. Pachetele compensatorii sunt generoase și semnificativ mai mari decât media din industria auto”, a declarat Benjamin Gruschka, șeful consiliului angajaților, potrivit News.ro.

ULTIMA ORĂ Bucureștiul se pregătește să interzică cele mai poluante autovehicule - sunt vizate mașinile vechi și cele diesel. Va fi stabilită o zonă cu emisii reduse (LEZ) CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Bucureștiul se pregătește să interzică cele mai poluante autovehicule - sunt vizate mașinile vechi și cele diesel. Va fi stabilită o zonă cu emisii reduse (LEZ)

IG Metall, principalul sindicat german din industrie, a salutat acordul, numindu-l ”o plasă de siguranță”, dar a atras atenția că viitorul producției la Koln rămâne incert. Sindicatul a precizat că înțelegerea permite angajaților afectați să își schimbe locul de muncă cu salariați din alte regiuni ale companiei care sunt dispuși să plece voluntar.

Ford a investit 2 miliarde de dolari în transformarea uzinei din Koln într-un centru de producție de vehicule electrice și a cerut sprijin guvernamental sub formă de stimulente financiare și infrastructură de încărcare mai bună pentru a susține tranziția către mobilitatea electrică.

Autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. Bolojan: Primăriile vor stabili dacă vor jocuri de noroc și zonele unde pot fi organizate CITEȘTE ȘI Autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. Bolojan: Primăriile vor stabili dacă vor jocuri de noroc și zonele unde pot fi organizate

Acordul urmează să fie supus votului angajaților. Între timp, Ford se pregătește și pentru închiderea uzinei din Saarlouis, o nouă lovitură pentru industria auto germană.

Angajații Ford de la fabricile din Koln, Germania, au început prima grevă de la înființarea unităților, în 1930, sindicatul IG Metall rispostând față de planurile de reducere a costurilor și a concedierilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
concedieri
voluntare
koln
uzina