Compania americană NuScale, dezvoltatorul și proprietarul tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) cu care România ar putea construi o centrală nucleară de 472 MW la Doicești în județul Dâmbovița, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de acolo, și-a modificat estimarea privind momentul în care statul român ar urma să ia decizia finală de investiție privind implementarea sau nu a proiectului.
Astfel, dacă în martie americanii anticipau că această decizie va fi luată în trimestrul 4 al anului în curs, acum, NuScale o așteaptă în ultima parte a T1 2026 sau în prima parte a trimestrului 2 al anului viitor, potrivit companiei, care ia în considerare o posibilă extindere a fazei 2 a studiului de inginerie până în primul trimestru din 2026.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

Sursă: NuScale; subliniere Profit.ro

Societatea de proiect care ar urma să investească propriu-zis la Doicești este RoPower Nuclear SA, joint-venture controlat în proporții egale de compania de stat Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, și de Nova Power&Gas din grupul privat E-INFRA al antreprenorilor clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.
″Am vorbit cu CEO-ul Nuclearelectrica (Cosmin Ghiță - n.r.) astăzi despre România. Urmărim cu mare atenție ce se întâmplă acolo. După cum știți, la ei vor fi alegeri prezidențiale în duminica ce vine. Însă, până acum, își plătesc facturile, iar echipa lucrează bine cu ei″, a declarat CEO-ul NuScale, John Hopkins, precizând că s-a și întâlnit cu Ghiță, la Washington, săptămâna trecută.

Încasările NuScale au crescut de aproape 10 ori în primul trimestru al anului, comparativ cu T1 2024, de la 1,379 la 13,375 milioane dolari, grație banilor încasați de la RoPower Nuclear SA din România, în baza contractului pentru faza 2 a studiului FEED (Front-End Engineering Design) pentru centrala nucleară dâmbovițeană și taxelor de licență tehnologică asociate proiectului. La studiu, cei de la NuScale sunt subcontractori pentru compania-mamă, conglomeratul industrial texan Fluor.
Asta le-a permis americanilor să-și reducă pierderile operaționale trimestriale cu aproape 20%, de la 43,973 la 35,327 milioane dolari.
RoPower Nuclear este singurul client cert al NuScale.

Sursă: NuScale; sublinieri Profit.ro

″Am vorbit astăzi cu CEO-ul Nuclearelectrica și a spus că, deocamdată, nu are indicii cu privire la vreo încetinire (a proiectului de la Doicești – n.r.). Dar vom vedea ce se va întâmplă după ziua de duminică, cu noul președinte.
Pe de altă parte, ceea ce îmi place la România este că deja au energie nucleară, reactoare CANDU, din care unul va fi retehnologizat. Au un reglementator puternic (Comisia Națională pentu Controlul Activitățilo Nucleare, CNCAN – n.r.), care chiar discută și lucrează cu NRC (reglementatorul nuclear american, Nuclear Regulatory Commission – n.r.). România ar dori să se poziționeze ca hub de fabricație (pentru tehnologia SMR a NuScale – n.r.) în Europa Centrală și de Est.
Sperăm ca, după alegeri, probabil în vreo 2 săptămâni, să știm mai clar dacă va exista vreo schimbare. Însă deocamdată, cel puțin din ce ni s-a spus, lucurile continuă să meargă înainte″, a mai punctat Hopkins.

Compania american se așteaptă ca NRC să își dea OK-ul final pe designul tehnologic al SMR-urilor NuScale foarte curând, în iulie anul acesta. Principalul aspect vizat de reglementator este majorarea puterii per modul, de la varianta inițială de 50 MW la 77 MW, cât ar urma să aibă fiecare dintre cele 6 reactoare din cadrul proiectului de centrală nucleară de la Doicești.
Faza 2 a studiului FEED pentru proiectul de la Doicești va avea ca rezultat o estimare a costurilor de proiect de tipul AACE Clasa 3, care își asumă, ca acuratețe, o marjă de subestimare a costului real final de 10% - 20% și una de supraestimare de 10% - 30%, într-un interval de încredere de 80%.
Ministerul Energiei de la București are și el o estimare a costurilor proiectului de la la Doicești, potrivit căreia investiția ar avea nevoie de un buget de 4,9 miliarde de euro.
În noiembrie 2023, NuScale a anunțat oficial anularea proiectului său similar din Statele Unite, Carbon Free Power Project (CFPP) din statul Idaho, care ar fi urmat să fie primul de acest tip din lume al companiei. Asta după ce, la începutul lui 2023, costurile investiționale estimate totale ale centralei nucleare CFPP din Idaho, gândită tot la 462 MW precum cea de la Doicești, au fost majorate cu peste 75%, de la 5,3 la 9,3 miliarde dolari, din cauza scumpirii masive a materialelor și echipamentelor necesare, dar și a creșterii costurilor de finanțare pe fondul avansului dobânzilor, în condițiile celei mai mari inflații din Statele Unite din ultimii peste 40 de ani.

Programul electoral de anul trecut al AUR, partidul lui George Simion, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din România, exprimă scepticism cu privire la proiectul NuScale de la Doicești. Mai mult, AUR a organizat și un protest împotriva proiectului SMR american, cu ocazia vizitei pe amplasamentul de la Doicești a ambasadoarei Statelor Unite la București.
″În ceea ce privește SMR (reactoare modulare mici - SMR), România nu deține filiera de combustibil (uraniu îmbogățit). Acesta trebuie adus din SUA, utilizat și trimis pentru tratare înapoi, ceea ce înseamnă dependență energetică și costuri foarte ridicate. De asemenea, tehnologia nu a fost validată încă, costurile de producție estimate sunt imense (conform teoriei, acesta va evolua descendent în timp, după operaționalizarea a 20-50 unități la nivel mondial, după o curbă în formă de S - deci cu două puncte de inflexiune).
Toată planeta așteaptă acest lucru, numai România s-a aruncat cu capul înainte în acest subiect. În plus, costurile cu implementarea au scăpat de sub control, se vorbește de 14 miliarde dolari, sub formă de credit, care va genera costuri suplimentare. Nu știm de fapt cam cu ce preț se va produce un MWh de energie. electrică în acest sistem și dacă este într-adevăr fezabil. Calcule rapide arată că prețul de producție va depăși 200 dolari/MWh, ceea ce ar fi inacceptabil. Cu toate acestea, nu dezavuăm aprioric această investiție. Timpul îi va dovedi sau nu fezabilitatea și atunci vom acționa în consecință″, scrie în programul AUR.

Pe de altă parte, mai ales în campania electorală de anul acesta, George Simion a încercat să se poziționeze drept cel mai pro-american candidat, declarându-se întrutotul aliniat cu mișcarea MAGA a președintelui SUA, Donald Trump, și promițând relansarea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite, inclusiv în domeniul economic.
Din perspectiva obiectivelor și politicilor administrației Trump de la Washington, proiectul de la Doicești prezintă caracteristici pozitive, întrucât nu reprezintă o investiție străină a unei companii din SUA, ci export de tehnologie și servicii americane peste hotare, adică exact ceea ce Trump vrea să stimuleze, inclusiv prin tarife de import punitive
″NuScale analizează în mod activ potențialul impact al tarifelor asupra operațiunilor noastre în actualul mediu de piață. La acest moment, nu anticipăm niciun impact material. Cu toate acestea, rămânem vigilenți în monitorizarea situației. Lucrăm îndeaproape cu furnizorii noștri pentru a ne asigura continuitatea operațională și suntem pregătiți să abordăm proactiv orice schimbare, pentru a reducere riscul potențial″, a precizat șeful NuScale, John Hopkins.
De altfel, în urmă cu peste 5 ani, în primul mandat al lui Trump, Hopkins a făcut parte dintr-o delegație de executivi de cel mai înalt rang ai industriei energetice nucleare americane care s-au întâlnit cu președintele, pentru a-l convinge să le sprijine companiile să câștige contracte în străinătate. Tot atunci, secretarul pentru Energie al SUA din acel moment, Rick Perry, a salutat semnarea de cătr NuScale a memorandumului inițial de înțelegere cu Nuclearelectrica, ce viza schimbul de informații tehnice și de business în legătură cu tehnologia nucleară a NuScale, aflată încă în teste.