Unul dintre cele mai proiecte de parcuri eoliene din România, anunțat în premieră de Profit.ro, în care e implicată și fiica fostului mare fotbalist Adrian Ilie, a primit aviz de racordare la rețeaua electrică de transport operată de Transelectrica, precum și acord de mediu din partea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM).
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Este vorba de proiectul parcului eolian Dăeni, cu amplasament în extravilanul comunei omonime din județul Tulcea, conform datelor Profit.ro.

Avizul de racordare prevede o putere instalată aprobată de peste 394 MW. În proiect este specificată o putere instalată de 403,2 MW, rezultată din 56 de turbine a câte 7,2 MW.
Data estimată de punere în funcțiune este 31.12.2031, potrivit sursei citate. În alte documentații ale proiectului, analizate de Profit.ro, se menționează că se speră ca lucrările de construire să demareze în 2027, cu finalizare în 2029 sau 2030.
Localizarea amplasamentului. Sursă: documentația proiectului

Compania dezvoltatoare a parcului eolian este Oxigen Delta SRL. Cel mai mare asociat al acesteia, cu 50% din capital, este Actto Renewables BV, subsidiară olandeză a Sanko Enerji, divizia energetică a grupului turc Sanko Holding, cu vechime de peste 100 de ani.
Milana-Maria Ilie (24 de ani), fiica lui Adrian Ilie, deține 25% din părțile sociale, potrivit termene.ro. Asociate mai sunt Lăcrămioara Pavel din Tulcea (21%) și Andreea Drăgulin (21%).
Imagini de pe amplasament. Sursă foto: documentația proiectului

Proiectul, dezvoltat pe o suprafață totală de teren de peste 40 de hectare, mai include construirea a 3 substații electrice de transformare, precum și a unor rețele de cabluri electrice subterane.
Anul trecut, valoarea totală a investiției era estimată la circa 800 milioane euro. Proiectul urmează să fie finanțat de către asociatul Actto Renewables BV din grupul turc Sanko, prin împrumuturi acordate firmei românești dezvoltatoare. Dacă proiectul va fi implementat cu succes, creanțele rezultate din împrumuturi vor fi incluse în capitalul societății, reieșea dintr-un document oficial analizat de Profit.ro.

Istoria Sanko Holding, deținut de familia Konukoglu, a început în 1904, mai întâi în industria textilă.
În prezent, holdingul mai are operațiuni în energie, ciment, ambalaje, construcții, imobiliare și transport aerian. Divizia energetică are un portofoliu de producție cu putere instalată de 1.000 MW, constând în 6 hidrocentrale, 3 parcuri eoliene, 3 instalații geotermale și 3 centrale hibride (eolian+fotovoltaic).

Milana-Maria Ilie a absolvit în urmă cu 2 ani Științe Politice la Universitatea de economie și drept ESADE (Escola Superior d'Administració i Direcció d'Empreses) din Barcelona, la care a învățat între 2019 și 2023, conform CV-ului său. Ea a făcut și cursuri de antrenorat la Barcelona și antrenează echipele de fotbal și baschet feminin ale liceului American International School of Bucharest, pe care l-a absolvit în 2019.
În plus, lucrează ca stagiar la Centrul Franco-Român de Cooperare Economică și Culturală.

Fiica lui Adrian Ilie este implicată și în alte business-uri din România.
Ea deține 50% din părțile sociale și calitatea de administrator la firma de instalații electrice Smart Energo Instal din Ploiești, cu profit net de 578.000 lei și venituri totale de circa 1 milion de lei anul trecut. De asemenea, este asociat și administrator la complexul de vile Milana M. Residence din Poiana Brașov, deținând 50% din capital, restul fiind în posesia mamei sale Daniela.
Milana Ilie mai este asociat unic la firma de publicitate Contractmil SRL, la care administrator este tatăl său, precum și la cea de întreținere corporală Tanzglow SRL.