FOTO&DOCUMENT Administrația Trump cumpără un bloc de lux în Pipera

Real Estate&Construcții   
FOTO&DOCUMENT Administrația Trump cumpără un bloc de lux în Pipera

Biroul de Operațiuni Imobiliare Externe (Bureau of Overseas Buildings Operations – OBO) din cadrul Departamentului de Stat de la Washington a semnat un contract de achiziție a unei clădiri rezidențiale de lux din Pipera, în care ar urma să locuiască o parte din personalul Ambasadei Statelor Unite la București, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

OBO este structura din Departamentul de Stat american care administrează portofoliul de proprietăți al misiunilor diplomatice și consulare ale SUA.

Urmărește-ne și pe Google News

Evenimente
26 iunie Maraton Made in Romania
FOTO Chery intră în războiul prețurilor și lansează mașina electrică de 8.000 de dolari CITEȘTE ȘI FOTO Chery intră în războiul prețurilor și lansează mașina electrică de 8.000 de dolari

Clădirea pentru care a fost semnată înțelegere de cumpărare se află în apropierea pădurii Băneasa, nu departe de Ambasada Statelor Unite, precum și de Școala Americană din Pipera, și are 4 etaje și 28 de apartamente.

Dezvoltatorul vrea însă recompartimentarea blocului de lux în 16 unități locative mai mari, câte 4 pe fiecare palier, una dintre cele 16 urmând să fie destinată persoanelor cu mobilitate limitată, potrivit unui document oficial american văzut de Profit.ro.

DOCUMENT 20 de ani de la privatizarea Distrigaz. Francezii spun că au investit peste 2 miliarde euro CITEȘTE ȘI DOCUMENT 20 de ani de la privatizarea Distrigaz. Francezii spun că au investit peste 2 miliarde euro

Obiectul contractului de achiziție este imobilul Pipera Eins de pe strada Tudor Arghezi, dezvoltat și construit de Heberger România, subsidiara locală a grupului german omonim specializat în construcții, fondat în 1948.

Cei de la Heberger sunt prezenți în România din 2004, fiind implicați în proiecte precum Matei Millo Office, Tandem, Băneasa Airport Tower sau Bucharest Business Park.

EXCLUSIV Calculele PSD - Câți bani vin la buget din impozitul progresiv și taxa de solidaritate CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Calculele PSD - Câți bani vin la buget din impozitul progresiv și taxa de solidaritate

Finalizarea proiectului rezidențial de tip ″boutique″ Pipera Eins a fost anunțată anul trecut, valoarea investiției cifrându-se la 9 milioane de euro, potrivit hub.imobiliare.ro. Heberger România a transmis atunci că s-a și mutat cu sediul acolo.

Pe site-ul dezvoltatorului, apartamentele din Pipera Eins sunt afișate la prețuri ce pornesc, în funcție de suprafață și dotări, de la 320.000 euro plus TVA, respectiv 580.000 euro plus TVA.

Politico: Administrația Trump vrea să trimită 100 de imigranți români la Guantanamo Bay CITEȘTE ȘI Politico: Administrația Trump vrea să trimită 100 de imigranți români la Guantanamo Bay

Contactați de Profit.ro pentru detalii cum ar fi stadiul și prețul tranzacției cu Administrația SUA, reprezentanții Heberger România nu au transmis niciun comentariu până în momentul publicării acestui articol.

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luna trecută nominalizarea unui nou ambasador american la București.

FOTO&DOCUMENT Administrația Trump cumpără un bloc de lux în Pipera
Extrase din document

Extrase din document

viewscnt
Afla mai multe despre
ambasada statelor unite în românia
ambasada sua la bucurești
clădire personal ambasada sua
cazare personal ambasada sua