Intrarea chinezilor de la BYD pe piața din România pare să nu se bucure de entuziasmul pe care l-au arătat reprezentanții companiei la momentul lansării oficiale. Compania are o echipă care coordonează importurile și distribuția și a semnat contracte cu mai mulți dealeri, pentru reprezentare.
Pe fondul absenței unui program Rabla care să subvenționeze mașinile și să le facă prețurile mai atractive, după evenimentul oficial derulat în luna aprilie și care a marcat intrarea mărcii pe piață, a urmat anunțul prin care compania chineză a desemnat rețeaua Țiriac Auto ca principal dealer. Practic, luna mai a fost prima în care au început vânzările, numai că acestea se fac, în acest moment, fără să existe o rețea de showroom-uri.
„Dealerii nu au fost condiționați de construirea unui showroom pentru a semna contractele cu BYD, ci au apelat la cea mai simplă soluție, expunerea mașinilor în mall, cu costuri foarte mici, dar cu rezultate destul de slabe”, a declarat pentru Profit.ro un reprezentant al unui dealer care a început să vândă mașini BYD.

El speră că volumele acestei mărci vor suplimenta veniturile companiei generate de mărcile europene.
„Deocamdată, cererea nu este atât de mare, chiar dacă a existat interes din partea clienților. Fără Rabla nu ne așteptăm la vânzări foarte mari”, adaugă acesta.
Potrivit datelor analizate de Profit.ro, în luna mai, un singur automobil BYD a fost înmatriculat în România - un Seal, de către un client din Constanța, ceea ce înseamnă că nici măcar dealerii din București sau alte orașe mari nu și-au înmatriculat automobile pentru a le oferi pentru teste clienților interesați. În mall-urile din România sunt expuse mașini neînmatriculate.
În luna următoare, iunie, când ar fi trebuit să înceapă să fie vizibilă o activitate specifică, înmatriculările se rezumă de asemenea la un singur automobil, un Seal al unui client din Brașov.
În luna de lansare, BYD nu figurează cu niciun automobil înmatriculat în România.

Este de asemenea surprinzător faptul că nici măcar modelele PHEV ale mărcii, care au devenit destul de populare la nivel european, nu și-au făcut apariția pe șoselele din România, pentru a fi vizibile în datele privind înmatriculărilor.
Coordonarea activității din România a mărcii BYD este asigurată de vicepreședinta companiei, Stella Li, care se ocupă de altfel de vânzările acestei mărci la nivel european, iar la nivel local a fost angajat Andrei Duică, care a lucrat anterior pentru Trust Motors și pentru Porsche România, în diverse poziții.
„Suntem ca un tsunami. Vom fi numărul unu, în România. Mă aștept să ajungem acolo în mai puțin de cinci ani”, spunea Andrei Duică la prima întâlnire cu presa, referitor la obiectivele mărcii chineze pe piața din România.
Principalul model cu care BYD și-a propus să cucerească Europa și, implicit, România, este Dolphin Surf, o versiune adaptată a popularului Seagull din China, care are însă un preț mult mai mare față de piața asiatică. Fără reducerea pe care ar urma să o suporte statul român, mașina are un preț de listă de 22.800 euro, mult peste cel pe care îl are Dacia Spring, liderul segmentului A electric.
Principalii rivali pe piețele europene ale BYD sunt cei din grupul SAIC, care dețin marca britanică MG sub care produc și vând atât automobile electrice, cât și hibride și cu combustie.
În luna iunie, cei de la MG, care sunt prezenți în România de peste un an, au înmatriculat 226 de vehicule, dintre care doar cinci au fost complet electrice, 114 au avut motorizare hibrid, restul fiind echipate cu motoare pe benzină.

Alte mărci prezente pe piață, care au înmatriculat vehicule electrice în luna iunie, în România, sunt Geely, cu o mașină, Lynk & Co, cu 2 vehicule (deținută tot de grupul Geely), Leapmotor, cu 3 vehicule, și Seres (Dongfeng), cu 7 vehicule.
În același timp, mărcile consacrate au reușit să vândă, chiar și fără existența Programului Rabla, suficiente vehicule pentru a ține segmentul electric în viață. Dacia a vândut 43 de unități Spring, menținându-se lider în acest segment, iar pe locul al doilea s-a aflat VW, cu 35 de vehicule înmatriculate.
Ford, care a început să producă la Craiova primele mașini electrice produse în România, a înmatriculat în luna iunie 32 de vehicule cu propulsie electrică, atât Puma, cât și Courier. BMW, Tesla, Citroen, Mercedes și Hyundai au depășit de asemenea 20 de vehicule. De asemenea, Peugeot, Renault, Opel Skoda și Volvo au vândut între 10 și 20 de unități, alte 16 mărci au avut înmatriculate între unu și opt vehicule electrice, luna trecută.
În total, segmentul electrice a însumat în luna iunie 390 de automobile, reprezentând o scădere foarte mare, de -54,3%, în condițiile în care Programul Rabla ar fi trebuit să înceapă dar a fost amânat în repetate rânduri, mai întâi de Guvernul Ciolacu, apoi și de noul Guvern Bolojan.
Cele mai vândute automobile electrice din România, în luna iunie, au fost Dacia Spring – 43 de exemplare, VW ID.4 – 20 de exemplare și Tesla Model Y – 18 exemplare.
VÂNZĂRI EV România - iunie 2025
DACIA | 43 |
VOLKSWAGEN | 35 |
FORD | 32 |
BMW | 29 |
TESLA | 25 |
CITROEN | 21 |
MERCEDES-BENZ | 21 |
HYUNDAI | 20 |
PEUGEOT | 18 |
RENAULT | 17 |
OPEL | 15 |
SKODA | 14 |
VOLVO | 14 |
KIA | 8 |
JEEP | 8 |
MINI | 8 |
NISSAN | 8 |
PORSCHE | 7 |
SERES | 7 |
MG | 5 |
SSANGYONG | 5 |
FIAT | 4 |
LEAPMOTOR | 3 |
AUDI | 3 |
CUPRA | 3 |
DS | 3 |
TOYOTA | 3 |
LYNK&CO | 2 |
MAZDA | 2 |
GEELY | 1 |
LEXUS | 1 |
BYD | 1 |
ROLLS-ROYCE | 1 |
SMART | 1 |
ALFA ROMEO | 1 |
JAGUAR | 1 |