IKEA România, parte din grupul suedez cu același nume, cel mai mare retailer de mobilă din lume, dar și de pe piața locală, anunță relocarea Punctului de ridicare comenzi din Constanța în Centrul Comercial Supernova.
Punctul de ridicare comenzi este un spațiu din care clienții pot prelua produsele IKEA pe care le-au comandat în magazine, online sau telefonic, cu ajutorul specialiștilor din departamentul Relații Clienți.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

IKEA a deschis primul Punct de ridicare comenzi din Constanța în anul 2019. De atunci, peste 47.000 de comenzi au ajuns în casele constănțenilor prin intermediul Punctului de ridicare comenzi și prin serviciul "Click and Collect near you" disponibil în zonă.
În urmă cu un an, tot în Constanța, IKEA a lansat primul Studio de planificare și comandă din România, un format nou pentru piața locală, care oferă clienților inspirație, informații utile și asistență în planificarea și organizarea spațiului de acasă, într-o manieră ușoară și accesibilă.

Pe plan local, IKEA deține la acest moment trei magazine - două în București și unul în Timișoara - un Studio de Planificare și Comandă în Constanța, precum și cinci puncte de ridicare comenzi, în Brașov, Iași, Cluj, Oradea și Sibiu.