Toată lumea se raportează la Dacia și la modelele sale atunci când vrea să lanseze ceva nou pe piața din România. Dacă BYD a anunțat că vrea - nici mai mult nici mai puțin - să detroneze Dacia de pe primul loc al vânzărilor, Chery vrea să intre pe piață, în acest an, cu un model cu un preț foarte apropiat de Duster, pentru a concura SUV-ul produs la Mioveni.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Reprezentanții Omoda, marcă ce aparține grupului chinez Chery, au declarat pentru Profit.ro că în toamna acestui an vor lansa pe piață modelul C5, un SUV subcompact cu dimensiuni apropiate de cele ale lui Duster, și au transmis în premieră prețurile de lansare pe care le pregătesc, destul de apropiate de cele ale SUV-ului românesc.
În cursul discuției despre acest model, Mark Pu, Brand Manager pentru Ungaria și România al mărcilor Omoda și Jaecoo, a comparat în mai multe rânduri viitorul model C5 cu SUV-ul Duster, din punct de vedere al prețului, al echipamentelor și al aspectului, fiind evident faptul că țintește clar clienții acestui SUV.

Potrivit declarațiilor lui Mark Pu, Omoda C5 va încerca să atragă clienții români cu o versiune cu motor pe benzină, de 1.6 litri și 145 CP, care va fi lansată în premieră la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie.
Prețul acestei versiuni va fi de 23.000 de euro, în timp ce o versiune mai bine echipată, cu același motor 1.6 TGDI, va fi propusă la 26.000 de euro.

Dar Omoda C5 ar urma să fie oferită și cu propulsie complet electrică, iar prețul anunțat va fi de 30.000 de euro, potrivit informațiilor oferite de cei de la Omoda. Specificațiile acesteia sunt medii, cu 57,8 kWh capacitate a bateriei (LFP), autonomie de 430 KM (WLTP), putere a motorului de 155 kW și charger cu o putere maximă de 130 kW (DC).
Consumul mediu pe care îl afișează compania este de 16 kWh.

Omoda C5 are opțiuni de transmisie 4x4, dar acestea nu apar în documentația pregătită pentru piața din Europa, nici pentru variante cu combustie, nici pentru cea electrică. În același timp, motorul PHEV pe care îl are acest model pe lista de opțiuni va lipsi la lansarea din România, pentru a nu concura cu cealaltă marcă a grupului, care va lansa propriul model.
Surpriza vine doar la final, pentru că cei de la Omoda au luat o decizie strategică, pentru a putea satisface cererea de mașini cu prețuri mici, în segmentul de clienți unde se află Dacia Duster.
Chinezii pregătesc în acest sens o versiune mai slab echipată, care să coste numai 20.000 de euro, dar introducerea acesteia pe piață va fi programată ulterior.

Versiunea de intrare în gamă anunțată de directorul Omoda pentru România are o listă de echipamente destul de consistentă, cu jante de 18 inchi, tot pachetul de asistență, obligatoriu și peste cel obligatoriu, inclusiv Cruise Control Adaptive și Traffic Jam Assist, Inteligent speed Control și chiar Head Up Display.
Dimensiunile modelului Omoda C5, care a trecut printr-un facelift înainte de a fi lansat în Europa, sunt de 4,37 metri pentru versiunea cu combustie și 4,42 metri pentru cea electrică, cu 1,82 metri lățime și 1,58 metri înălțime, ampatamentul având 2,61 metri, ceea ce sugerează o platformă de segment B.

A doua marcă lansată în România de Chery va fi Jaecoo, specializată în SUV-uri cu capacități off-road, pe care cei de la Chery au comparat-o cu Land Rover. Jaecoo 7 folosește aceeași platformă T1X cu C5, dar are un design mai pătrățos și capacități avansate de teren accidentat.
Chery a semnat un contract de distribuție pentru piața din România cu grupul maghiar Gebius Automotive Europe kft, după ce anterior o înțelegere cu o companie românească s-a soldat cu un eșec.

„Brandurile noastre Omoda și Jaecoo au semnat o scrisoare de intenție cu Genius Automotive Europe kft, companie maghiară, confirmând astfel că aceasta va activa ca agent al afacerii de distribuție al Omoda și Jaecoo pe piața românească”, a declarat anterior pentru Profit.ro Mark Pu. „Negociem cu compania pentru a înființa o echipă profesionistă exclusiv pentru piața românească”.
Omoda și Jaecoo sunt mărcile cu care Chery a intrat deja pe primele piețe în vestul Europei, Spania și Italia. Anul trecut, Omoda a vândut aproximativ 15.000 de vehicule în Europa, iar Jaecoo a atins un nivel de circa 2.500 de unități livrate, potrivit statisticilor analizate de Profit.ro.
Mașinile celor două mărci produc atât versiuni electrice, cât și motorizări hibride și cu combustie.
Grupul Chery, care deține mărcile Omoda și Jaecoo, este o companie cu capital de stat și cel mai mare exportator de automobile din China, având în 2024 un volum de 1,14 milioane de vehicule exportate, aproape jumătate din vânzările realizate de companie la nivel global, care au urcat la 2,6 milioane de vehicule.

Volumul exportat de Chery a fost de aproape trei ori mai mare decât exporturile BYD și mai mult decât duble față de cele ale Geely, depășindu-le totodată pe cele ale rivalilor de la SAIC (MG).
Pe piața de origine, China, Chery s-a situat doar pe locul 5 în clasamentul vânzărilor, dar a avut cea mai mare creștere din piață, cu 65% peste nivelul înregistrat în 2023.