După prăbușirea creditării în urma crizei din 2008–2009, consumatorii spanioli au revenit puternic pe piața împrumuturilor, susținuți de o economie care a crescut anul acesta de două ori mai rapid decât media Uniunii Europene și care este așteptată să depășească din nou ritmul blocului comunitar în 2026.
”Considerăm în continuare că există spațiu pentru o creștere sănătoasă a creditului de consum, deoarece piața muncii este foarte solidă”, a declarat Javier Gaztelu, director adjunct și responsabil pentru creditare și plăți la banca Sabadell, scrie News.ro.
Portofoliul de credite de consum performante al Sabadell a crescut cu 19% de la un an la altul până în septembrie, comparativ cu o creștere de doar 5,6% a creditelor ipotecare.
Populația Spaniei, la un nivel record
Gaztelu a subliniat că creșterea forței de muncă după 2019 stimulează cererea de credite, pe fondul unui aflux de lucrători străini care a împins populația Spaniei aproape de pragul record de 50 de milioane de locuitori.
Datele oficiale arată că noile credite de consum au atins aproape 4,5 miliarde de euro în octombrie, în creștere cu 21,8% față de aceeași lună a anului trecut și cel mai ridicat nivel lunar din 2007.
Evoluția contrastează cu zona euro, unde un sondaj al Băncii Centrale Europene din octombrie indica o ușoară înăsprire a condițiilor de creditare pentru consum, din cauza incertitudinilor economice.
Analista Renta 4, Nuria Alvarez, estimează că creditul de consum va deveni un motor important al profitabilității bancare în 2026, alături de finanțarea companiilor, administrarea activelor și asigurări.
Crește și riscul de neplată
Împrumuturile de consum negarantate rămân însă mai riscante. Rata creditelor neperformante din acest segment a urcat la puțin peste 4% în octombrie, aproape dublu față de cea a creditelor ipotecare, dar mult sub vârful de 8,3% atins în iunie 2009.
Bankinter a redus în acest an expunerea pe anumite portofolii de consum cu risc ridicat, însă rămâne o excepție în sector. Atracția pentru bănci este clară: randamentele creditelor de consum au fost, în medie, de aproape trei ori mai mari decât cele de 2,67% obținute din creditele ipotecare în octombrie, potrivit datelor băncii centrale, în condițiile în care dobânzile la ipoteci sunt presate de scăderea ratelor.
Elvira de la Cruz, reprezentantă a băncii Unicaja, a declarat că se așteaptă ca creditarea de consum ”să continue să crească în următorii ani”, dar într-un ritm mai moderat. Portofoliul total de credite de consum al băncilor spaniole a crescut cu 7,2% față de anul anterior, ajungând la 105,9 miliarde de euro la finalul lunii iunie, aproape de maximul istoric din iulie 2008.
Creditele de consum reprezintă acum 8,7% din totalul creditării, față de 8,3% anul trecut și 5,8% înainte de criză, potrivit unei analize Reuters. Unicaja intenționează să își dubleze volumul de credite de consum noi până în 2027.
Pentru BBVA, a doua cea mai mare bancă din Spania, creditarea de consum și cardurile de credit creșteau de șase ori mai rapid decât portofoliul ipotecar până în septembrie.
Guvernul pregătește plafonarea dobânzilor la creditele riscante
Deși îngrijorările privind creditarea bancară tradițională sunt limitate cât timp ocuparea forței de muncă rămâne solidă, guvernul spaniol este tot mai preocupat de expansiunea firmelor nereglementate care acordă împrumuturi cu dobânzi foarte mari.
În următoarele săptămâni, autoritățile vor începe un proces care ar putea include plafonarea dobânzilor la liniile de credit revolving, ca parte a implementării unei directive europene, potrivit unei surse guvernamentale. Aceste împrumuturi pornesc de la dobânzi anuale de circa 18%, dar pot depăși 1.000%, generând spirale de îndatorare din cauza termenelor foarte scurte de rambursare și a comisioanelor fixe.
Antonio Gallardo, șeful departamentului de cercetare al asociației de consumatori Asufin, a avertizat că cererea pentru astfel de împrumuturi reflectă precaritatea financiară a multor persoane, într-un context în care salariile nu țin pasul cu costul vieții.
”Sunt oameni care au nevoie de finanțare pentru cheltuielile zilnice, sunt excluși chiar și de la cardurile de credit și ajung la microcredite. Iar microcreditele au dobânzi exorbitante”, a spus el.
















