Guvernul va cheltui 46 milioane lei pentru un sistem informatic de procesare a adopțiilor

Politic   
Guvernul va cheltui 46 milioane lei pentru un sistem informatic de procesare a adopțiilor

Până în 2022, Guvernul va cheltui circa 46 milioane de lei în vederea dezvoltării și implementării unui ”Sistem Informatic Național pentru Adopție” (SINA). Sistemul informatic va furniza o serie de servicii electronice, necesare pentru eficientizarea timpilor de procesare a solicitărilor de adopție, determinarea celor mai bune opțiuni pentru potrivirea dintre copil și persoana sau familia adoptatoare, precum și pentru monitorizarea post-adopție a copilului, susține Executivul.

Un proiect de hotărâre de guvern în acest sens a fost lansat în circuitul de avizare intreministerial, pentru a putea fi apoi adoptat de către Executiv.

Messenger Kids a permis copiilor să comunice cu persoane neautorizate CITEȘTE ȘI Messenger Kids a permis copiilor să comunice cu persoane neautorizate

Astfel, noul sistem are în vedere implementarea următoarelor servicii:

- accesarea on-line a datelor/informațiilor referitoare la proceduri/formulare;

- descărcarea on-line a formularelor;

- încărcarea on-line a formularelor;

- serviciu de suport/helpdesk.

Urmărește-ne și pe Google News

Sistemul informatic va permite accesul cetăţeanului la sistem, atât prin pagina de web publică a instituţiei, cât şi prin portalul web care va permite nivelul 4 de sofisticare a relaţiei dintre persoanele implicate în procedurile şi circuitele specifice atribuţiilor proprii (rudă, familie, persoană, asistent maternal care se ocupă de creșterea șiîngrijirea unui copil separat temporar sau definitiv de familie, familie adoptatoare etc.), se arată în proiect.

GALERIE FOTO Asus lansează cel mai puternic smartphone de gaming CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Asus lansează cel mai puternic smartphone de gaming

”Prin proiectul SINA informaţiile vor fi introduse în sistemul Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) direct de la nivelul local al serviciilor publice de asistență socială(SPAS) şi Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) şi vor permite luarea mai rapidă a măsurilor ce se impun pentru copiii expuși riscului de separare de familie și pentru cei separați temporar sau definitiv de aceasta, dar vor fi disponibile şi în timp real tuturor factorilor de decizie în ceea ce priveşte elaborarea politicilor publice, evaluarea activităţilor, implementarea procedurilor specifice şi corelarea informaţiilor”, potrivit sursei citate.

Totodată, sistemul informatic se va adresa tuturor actorilor implicați în procesul de adopție, inclusiv în etapele premergătoare, respectiv în activitățile de prevenire a separării copilului de familie și de protecție specială.

Microsoft a atins un nou record pe bursă. Gigantul își consolidează statutul de cea mai valoroasă companie CITEȘTE ȘI Microsoft a atins un nou record pe bursă. Gigantul își consolidează statutul de cea mai valoroasă companie

Finanțarea va fi realizată din fonduri externe nerambursabile, proiectul urmând a fi depus pentru finanțare în cadrul Programului operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, axa prioritară 2 - Tehnologia informației și comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă,  dar și din resurse de la bugetul de stat.

Valoarea totală a proiectului este estimată la de 45,97 milioane lei, pe o perioadă de 3 ani, până în 2022.

Evenimente
21 mai Maratonul Economia Sustenabilă
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a

 

viewscnt
Afla mai multe despre
adoptie
sistem
informatic
proceduri
documente
guvern