Era undeva prin 2001, parcă. Ne tot "chinuia" o știre c-un necrofil. Eu rețin că se întâmpla în cimitirul din comuna Malu Mare, Dindirică îmi zicea aseară că nu, ci că în Bratovoiești. Oricum, pe același drum, la câțiva kilometri una de alta, comunele. Faza cu necrofilu' ăsta era că Poliția nu reușea să-l prindă. Nici cei de la Postul comunal, pe raza cărora acționa dementul, nici cei de la Secția 2 Craiova, care săriseră în ajutorul ăstora. Spre disperarea babelor care nu se mai temeau atât de mult c-o să moară, cât erau oripilate la ce-o să le pățească rămășițele pământești, după asta.
Așa că, într-o seară, la cârciumă fiind, ne-am decis: ia hai să facem noi pândă, militieneste, la cimitir, să salvăm onoarea post-mortem a babelor din Malu Mare/Bratovoiești. Așa că, îl sunăm pe Toni Sorică, la vremea aia încă șofer la 3 TV (ulterior devenit ziarist sportiv), cu propria mașină, o Dacia despre care se plângea c-a distrus-o în interesu' televiziunii și nu i-o repară nimeni. Îi ziceam Troacă: și lui, că locuia în cartieru' Rovine II al Craiovei, un soi de periferie cunoscută și sub denumirea de Troacă, și mașinii - din motive evidente. După ce comentează el ce comentează, că nu e în timpu' programului, că-și rablagește propria mașină, că-l ceartă nevasta, că de ce eu nu iau niciodată la "acțiuni" de-astea mașina de la mine de la ziar - Cuvântul Libertății -, vine. Nu mai rețin dacă l-am păcălit c-o să vorbim noi cu Dan Păloiu, directorul 3 TV, să-i repare mașina (oricum vorbeam des și aproba rar), dacă i-am promis ceva sau, pur și simplu, c-o să aibă parte de acțiune. Cât despre mașina de la Cuvântul Libertății chiar că rar vedeam "în afara programului”, căci cei doi șoferi se plângeau cât de mult muncesc ei, de multe ori până noaptea, și cât sunt plătiți. Și, spre deosebire de Sorică, ce era cam de o vârstă cu noi, cei doi șoferi de la CvL aveau v'o 45, respectiv 60 de ani, deci.. Și, oricum, ziarul avea doar două mașini, dintre care una era rezervată redactorului-șef Mircea Canțăr, era Espero, n-aveam noi (sau foarte rar) față de limuzină, iar cealaltă, Dacia Papuc, trebuia "împărțită" între toți reporterii, dar și pentru treburile administrative. Deci, nicio șansa, cu alte cuvinte.
Revenind, echipa de cârciumă se îmbarcheaza în direcția cimitir: subsemnatul Cristian Vasilcoiu, Lucian Dindirică, cameramanul Ionuț Șerban și - nu mai știu cum nimerise în seară aia cu noi a - Ana Măria Dobrișan, fiica acelei Carmen Dobrișan, ulterior Kleibel, corespondenta TVR din Craiova, în pofida faptului că în Bănie mai există, separat, și o stație locală a televiziunii naționale.
Ajungem și ne postăm, "camuflați”, undeva vizavi de cimitir, Șerban își instalează camera, ce să mai, suntem gata să prindem necrofilu'! Și pe video, și-n realitate, și-n direct și indirect! Stăm ce stăm, în mașină, evident, mai spunem un banc, mai facem o glumă pe seama vreunuia dintre noi, când, la un moment dat, Șerban observă o chestie ciudată pe cameră. Ba, ia fiți atenți! - ni se adresează pe un ton grav. Ce drac e asta!? - întreabă, mai mult retoric. Cineva, dar mai mult ceva, trecuse prin cadru - îmi spun în gând. Mi-era și teamă să zic așa ceva cu voce tare. E că ... olumina, zic, până la urmă. Ba un soi de.. ceață, opinează Toni Sorică. Ia da-te mă, să mă uit eu, dă rew - intervine, "bărbătește”, Dindirică. Ne uităm de câteva ori pe înregistrare, nu-nțelegem nimic și, evident, începem să ne panicăm: Strigoiu'!!! Dar încă nu recunoaștem, nici unu'. Șerban zoom-eaza zona, între timp, aceeași lumina mai trece de câteva ori prin cadru. Ce să mai, suntem deja panicați, dar cu toții, fapt evident pentru oricare dintre noi. Așa că, mai în glumă, mai în serios, începem să recunoaștem. Șerbane, ia du-te mă până acolo și vezi ce e! Aha zice, la un moment dat, Dindirică, mai mult ca un soi de provocare. Ce mă?! a răspunde Ionuț Șerban râzând în sitlu-i caracteristic și transmițându-ne, de fapt, fără a folosi cuvinte: Aha, 'oți avea impresia că sunt prostu' vostru, ah!? Vine, de data aceasta cu voce tare, și replica logică: Daa tu de ce nu te duci?! Sau Vasilcoiu!? Că voi sunteți reporterii! Dindi continuă golănește, dar realizând că Șerban nu se va duce: Păi, tocmai de-aia, că e camera ta, nu a noastră, tu ai prins în cadru drăcovenia aia, strigoi, moroi, ce-o fi, că sigur profanatoru' nostru nu e, tu să te duci. Previzibil, fără efect. Așa că, ne îndreptăm cu toții privirile către Sorică. Anticipând, Toni ne-o tăie scurt: Hai, hai, eu sunt șofer, e treaba voastră să va faceți știrea, să nu credeți că mă duc eu, singur, acolo. Toată scena sub privirile Dobrisancăi, care, crezând că vom încerca s-o trimitem pe ea, ne-o tăie scurt: Hal de bărbați!
Așa că, decidem să intrăm cu toții în cimitir, dar... cu mașina. Sorică dă să obiecteze, da' se răzgândește rapid, că nici el n-ar fi intrat pe jos, cu riscu' de-a rablagi și mai rău bătrâna Dacia. Blocăm ușile, culmea toți cam în același timp și fără că vreunu' dintre noi să-și fi anunțat, cu voce tare, intenția, iar Sorică pornește ușor-ușor către, apoi, prin cimitir. Ne deplasăm cu zece la oră pe potecile cimitirului, destul de-nguste pentru o mașină, căci, evident, nu au fost făcute pentru așa ceva. Când, la un moment dat, în liniștea mormântala și panica instalată în noi toți, ZDRANG, un zgomot puternic și-un șoc, în același timp, iar mașina se înclină de partea stânga spate și refuză să mai înainteze. Asta a fost momentul când am făcut, cu toții, preinfarct!
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Acum m-ar bate gandu' să scriu ceva gen CONTINUAREA MÂINE, dar, fiindcă m-ați înjura prea rău, nu fac asta, motivând, golănește, că n-o fac datorită faptului că nu sunt nemernic, când, în realitate, sunt.
Eh, revenind, cele câteva secunde de tăcere au fost urmate de țipete, apoi râsete, dar de frică, apoi iar țipete, ale singurei fete dintre noi fiind cele mai bărbătești. Ce să mai, panică totală! Inimile ne spărgeau piepturile! Au urmat replici diverse, cam în același timp, gen Băă, dați-vă jos! - Toni Sorică, Bă dă-te tu - noi la unison! Ce dracu' s-a întâmplat?! Bă, ce-a fost asta!? Strigoiu, am dat de dracu', până aici ne-a fost! Ne trage ceva în pământ! Haos!
I-a pus capăt, evident, tot singura fat dintre noi: Tăceți dracu' odată, că mă dau eu jos!
Așa că, am coborât cu toții din mașină, că doar nu era să-i lăsăm ei, singurei femei, toată gloria. Am făcut-o mai mult cu gandu' la ce-ar mai fi râs, ulterior, de noi, bineînțeles dacă am fi supraviețuit, mai ales c-avea și daru' să povestească tuturor. "Înarmați” cu telefoanele mobile și la "adapostul” slabei lumini făcute de acestea, mai puțin Șerban, care avea, pe deasupra, și avantajul lampei de la cameră de luat vederi, ne-am îndreptat cu toții privirile către partea stânga spate a mașinii. Roata era căzută într-un cavou, mascat, cumva, de iarbă, recent săpat și cimentat și, încă, neacoperit. Și evident, "nelocuit”. Tot încă. Hal de șofer ce ești! - i-am zis, la unison, lu' Sorică, răsuflând, în același timp, ușurați. Ți-ai dreac, mi-am stricat degeaba, și mai rău, mașina, și tot voi comentați! Nu vedeți cât de îngustă e poteca?! Și-am vrut să zic să nu luăm mașina! Ia uite: pragu' strâmbat, janta la fel, cauciucu' cre' că are gâlcă! Și numai din cauza voastră și-a tampeniilor voastre cu strigoi! Poate nu-i ziceți mâine lua Păloiu să-mi dea bani s-o repar, și nu numai pagubele de azi, să-mi dea bani să fac și bucșăraia, că tot cu voi și din cauza voastră am distrus-o, că vă omor!
Am tăcut naiba din gură, mai ales că Sorică era și mai solid că noi, și, data fiind situația, poate ne luăm vreuna. Plus că, scăpasem de teama de-a ne fi tras vreun strigoi în vreun mormânt, dar tot nu elucidasem, încă, misterul luminii bizare. Așa că, ne-am îndreptat, pe jos, către zona în care observasem lumina stranie, neamaiavănd curaj să-i cerem lua Sorică să ne mai ducă în mașină. Drept pentru care, panica s-a reinstalat, parcă și mai tare, deși doar ce obținusem o victorie, în lupta cu propria noastră frică. Ce drac 'om găsi mă noi aci!? Drac știe, vedem acu' - era unica întrebare pe care-o puneam, pe rând, și cam la fel, cu toții, ca și răspunsul pe care ni-l ofeream.
Aveam să răsuflăm ușurați, dar, în același timp, parcă și dezamăgiți, câteva secunde mai târziu: strigoiul nostru era, de fapt, când-colo, o panglică argintie, provenită dintr-o coroană depusă, recent, pe unul dintre morminte, pe care o bătea și muta, de colo-colo, vântul slab...
P.S.: Nouă ne place să credem că incursiunea noastră pe "domeniul” necrofilului care, mai mult că sigur, dac-a fost, în seara aia, acolo, ne-a observat, a salvat onoarea post-mortem a cel puțin unei babe.
P.S.2: Onoarea babelor care-au murit, între timp, în Malu Mare/Bratovoiești (că tot n-am reușit să ne punem de acord asupra locului) a fost, de fapt, salvată, câteva săptămâni mai târziu, de Poliție, odată cu prinderea necrofilului.
