Germania vrea să elimine mai repede subvențiile pentru automobile hibride

Germania vrea să elimine mai repede subvențiile pentru automobile hibride
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 apr 2022

Ministerul german al Economiei vrea să pună capăt subvențiilor acordate la achiziționarea de automobile hibride plug-in încă de la finele acestui an, mai repede decât se preconiza anterior, și de asemenea să reducă și prima pentru achiziționarea de vehicule electrice începând din 2023, a declarat pentru Bloomberg o sursă din apropierea acestui dosar.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit propunerilor Ministerului Economiei de la Berlin, prima pentru automobilele electrice va scădea până la 4.000 de euro începând de anul viitor, de la 6.000 de euro în prezent, pentru a ajunge la 3.000 de euro în 2024 și 2025, a dezvăluit sursa.

ULTIMA ORĂ Proiectul de schimbare a Legii offshore. Producătorii vor fi în continuare suprataxați, însă baza de impozitare se modifică, iar deductibilitățile vor fi majorate. Dispar interdicțiile la export CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Proiectul de schimbare a Legii offshore. Producătorii vor fi în continuare suprataxați, însă baza de impozitare se modifică, iar deductibilitățile vor fi majorate. Dispar interdicțiile la export

În acordul de coaliție guvernamentală semnat în luna noiembrie a anului trecut, cele trei partide care formează coaliția la putere în Germania, social-democrații, verzii și liberalii, au căzut de acord ca începând din 2023 să ofere subvenții numai pentru automobilele hibride considerate că au "un impact pozitiv asupra mediului" și să le elimine complet până la finele lui 2025, scrie Agerpres.

"Vrem să ne concentrăm sprijinul pe autoturismele electrice și să ne preocupăm mai mult de protecție mediului. În opinia noastră, hibridele de tip plug-in se vând și fără a mai avea nevoie de finanțare de la buget", a declarat ministrul german al Economiei, Robert Habeck.

În prezent, cei care își cumpără un automobil hibrid primesc de la Guvernul federal german o subvenție de 4.500 de euro, dacă automobilul are un preț de listă mai mic de 40.000 de euro. Pentru modelele mai scumpe, subvenția este de 3.750 de euro. La acestea se adaugă și subvențiile acordate de constructori, de 2.250 de euro pentru modelele cu un preț de listă mai mic de 40.000 de euro și de 1.875 de euro pentru modelele mai scumpe.

Vehiculele hibride, văzute de unii drept un produs de tranziție până când companiile și guvernele pun la punct infrastructura pentru utilizarea pe scară largă a vehiculelor complet electrice, sunt criticate de ONG-urile care se ocupă de protecția mediului pentru că sunt la fel de dăunătoare ca și vehiculele cu motoare pe combustibili fosili. 

viewscnt
Afla mai multe despre
automobile hibride
germania