Administrația de la Washington a avertizat producătorul italian de anvelope Pirelli & C SpA că prezența companiei deținute de statul chinez Sinochem Holdings Corp în acționariatul său este posibil să intre în conflict cu regulile americane din domeniul vehiculelor conectate, transmite Bloomberg.
Grupul chinez de stat Sinochem este cel mai mare acționar individual de la Pirelli, cu o participație de 37%, iar acest pachet reprezintă un risc la adresa ambițiilor producătorului de anvelope de a se extinde în SUA, în contextul în care autoritățile de la Washington vor să limiteze utilizarea de tehnologie chineză în industria auto, scrie Agerpres.

Într-o scrisoare trimisă la mijlocul lunii iulie către oficialii italieni, Biroul pentru Industrie și Securitate din cadrul Departamentului american al Comerțului susține că dreptul de veto pe care Roma l-a impus la Pirelli în anul 2023, pentru a limita influența Sinochem Holdings Corp, nu este suficient pentru a proteja compania de restricțiile din SUA, au dezvăluit mai multe surse din apropierea acestui dosar, care au dorit să își păstreze anonimatul.
Noua scrisoare vine după ce Guvernul italian a solicitat clarificări de la autoritățile americane cu privire la restricțiile impuse Pirelli din cauza investitorului chinez. Reprezentanții Sinochem sunt așteptați să se întâlnească, în zilele următoare, cu oficialii italieni pentru a discuta situația de la Pirelli, a dezvăluit una din surse.
SUA au devenit mai atente cu privire la tehnologiile sensibile care ar putea avea legături cu China, un subiect care a pus Pirelli și alte companii italiene într-o situație dificilă. Producătorul italian de anvelope realizează aproximativ 25% din veniturile sale de pe piața din SUA și a investit sume mari în tehnologia Cyber Tyre, un sistem integrat de hardware și software care permite anvelopelor să comunice date despre starea lor către sistemul de bord al mașinii.

Noua scrisoare sugerează că poziția SUA s-a înăsprit și o creștere a riscurilor geopolitice, având în vedere că Biroul pentru Industrie și Securitate se adresează acum în mod direct Guvernului italian. Noile tensiuni pun, de asemenea, sub semnul întrebării capacitatea Pirelli de a se dezvolta în SUA fără o rezolvare clară a problemei structurii acționariatului.
La începutul anului, directorul general de la Pirelli, Andrea Casaluci, a declarat pentru cotidianul Corriere della Sera că, dacă nu se ajunge la o înțelegere cu Sinochem, dezvoltarea unor tehnologii cruciale precum și extinderea companiei pe piața din SUA 'ar putea să fie în pericol'. În replică, Sinochem a anunțat că nu intenționează să își vândă participația.